ICCJ. Decizia nr. 1634/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1634/2010
Dosar nr. 9987/1/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 1905 din 29 octombrie 2009 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins ca inadmisibilă cererea formulată de D.L.C., judecător la Judecătoria Videle, prin care a solicitat promovarea la Tribunalul Teleorman prin valorificarea rezultatelor obţinute la concursul de promovare în funcţii de execuţie (pe loc), organizat la data de 31 mai 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că doamna judecător D.L.C. a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 31 mai 2009, candidând pentru promovarea pe loc la Tribunalul Teleorman şi a obţinut media 7,05, clasându-se pe poziţia a 4-a, îndeplinind condiţiile prevăzute la art. 27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere faptul că pentru promovarea pe loc la Tribunalul Teleorman au fost scoase la concurs 2 posturi, doamna judecător D.L.C., a fost declarată respinsă ca urmare a neîncadrării în limita posturilor alocate concursului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Regulamentul anterior menţionat, „judecătorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului".
Conform dispoziţiilor art. 27, pentru a fi declarat admis la concurs, candidatul trebuie să obţină cel puţin media generală 7 şi nu mai puţin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs menţionate la art. 17 (proba teoretică şi proba practică).
Făcând referire la „posturile ce se vacantează la instanţele sau Parchetele pentru care au optat la înscriere", Plenului Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că dispoziţiile art. 30 din Regulament au în vedere numai situaţia valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă.
Prin urmare, este exclusă posibilitatea valorificării rezultatelor concursului pentru candidaţii care au participat la concurs pentru promovarea pe loc.
La această concluzie se ajunge şi prin interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 30 din Regulament, dat fiind faptul că scopul introducerii instituţiei „valorificării rezultatelor concursului de promovare" în Regulament a fost acela de a crea posibilitatea ocupării posturilor vacante la instanţele superioare, imediat după vacantarea acestora, pe baza rezultatelor obţinute de către cei care au optat pentru promovarea efectivă, fără a fi necesară organizarea unui nou concurs de promovare.
Pe de alta parte, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (3) şi (4) din Regulament, prin cererea de înscriere la concurs fiecare candidat poate formula o singură opţiune cu privire la felul promovaţii (efectivă sau pe loc), opţiune care nu poate fi modificată ulterior, în scopul valorificării.
Împotriva acestei hotărâri d-na judecător D.L.C. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta arată că, în baza art. 30 alin. (1) din Regulament, în termen legal, a formulat cerere de valorificare a concursului, pe care a adresat-o Consiliului Superior al Magistraturii, care, însă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin hotărârea atacată.
Recurenta consideră că această hotărâre este nelegală deoarece art. 27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor reglementează posibilitatea valorificării rezultatelor concursului de promovare de către candidaţii care îndeplinesc condiţiile de medie prevăzute, dar care, ca urmare a lipsei posturilor vacante, nu au fost promovaţi, fără a face distincţie între candidaţii care au participat la concurs pentru promovare efectivă sau promovare pe loc.
Recurenta mai susţine că este aplicabil principiul care guvernează materia dreptului din toate ramurile sale şi situaţiilor în care se interpretează dispoziţii din regulamente sau acte similare, cel puţin pentru identitate de raţionament, dar şi ca metodă de interpretare a textului aplicabil speţei, atunci când acesta nu stabileşte explicit limitele de aplicare. Mai mult, textul nu poate fi interpretat de chiar cel care l-a emis în defavoarea petiţionarului ce solicită a i se da eficienţă şi aplicabilitate.
Articolul reţinut vorbeşte de „posturi vacante" incluzând atât posturile afectate promovării pe loc, dar şi cele afectate promovării efective, fără distincţie, susţinând astfel motivaţiile anterioare privind posibilitatea de a valorifica un astfel de rezultat şi de cei care au optat iniţial pentru obţinerea gradului profesional prin promovare pe loc, dar care ulterior doresc obţinerea unui astfel de grad prin transferul efectiv la instanţa superioară.
Ca situaţie particulară recurenta mai arată că Tribunalul Teleorman, la care a solicitat transferul, are un număr de 4 posturi pentru promovare efectivă, însă nici unul nu a fost ocupat în urma concursului din data de 31 mai 2009 şi nici nu au existat alte cereri similare cu cea formulată de aceasta pentru valorificare, cererea sa fiind singulară, neexistând impedimentul legat de o solicitare a mai multor magistraţi pentru ocuparea posturilor în cadrul aceleiaşi instanţe superioare, care să determine criterii de apreciere a candidatului mai îndreptăţit la promovare.
Examinând cauza şi hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1905 din 29 octombrie 2009, a fost respinsă cererea petentei D.L.C. de valorificare a rezultatelor obţinute la concursul de promovare în funcţii de execuţie organizat la data de 31 mai 2009, în raport cu dispoziţiile art. 30 din Regulamentul de concurs şi cu opţiunea de promovare pe loc formulată de petent, conform art. 6 alin. (3) şi (4) din Regulamentul de concurs.
Dispoziţiile incidente din Regulamentul de concurs sunt următoarele:
- art. 6 alin. (3) şi (4), conform cărora:
„(3) În termen de 15 zile de la data publicării datelor prevăzute la alin. (1), cei interesaţi pot depune cereri de înscriere la concurs la Consiliul Superior al Magistraturii, în care se menţionează felul promovării, efectivă sau pe loc, instanţa ori Parchetul la care se solicită promovarea, specializarea şi pentru promovarea la Curţile de apel, secţia pentru care optează.
(4) Fiecare candidat poate formula o singură opţiune cu privire la felul promovării, instanţa ori Parchetul la care solicită promovarea, respectiv secţia pentru care optează în cazul promovării la Curţile de apel, precum şi specializarea pentru care optează, în vederea stabilirii materiilor de concurs”.
- art. 30, conform cărora:
„(1) Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele şi Parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului.
(2) Dispoziţiile art. 28 alin. (3) şi ale art. 29 se aplică în mod corespunzător”.
- art. 28 alin. (3), conform cărora:
„(3) Promovarea în funcţii de execuţie vacante sau pe loc a candidaţilor declaraţi admişi la concurs se face în ordinea mediilor obţinute, în limita numărului de posturi aprobate”.
D.L.C., judecător la Judecătoria Videle, a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie din 31 mai 2009, formulând opţiunea de promovare pe loc la Tribunalul Teleorman, aspect necontestat de către recurentă.
Recurenta a formulat opţiunea de „promovare pe loc” cu respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (3) şi (4) din Regulamentul de concurs, în deplină cunoştinţă de cauză şi fără a contesta la momentul respectiv legalitatea acestor dispoziţii în raport cu reglementările cu forţă juridică superioară, în cauză cele ale Legii nr. 303/2004.
Hotărârea nr. 1905 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea recurentului de valorificare a rezultatelor obţinute la concursul din 31 mai 2009 cu motivarea că valorificarea este posibilă numai pentru candidaţii care au formulat opţiune de „promovare efectivă” este legală şi temeinică şi în acord cu jurisprudenţa anterioară a Instanţei Supreme (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3745 din 1 noiembrie 2006, publicată în Jurisprudenţa secţiei pe anul 2006 – Semestrul II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007), de care instanţa de recurs este datoare să ţină seama, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securităţii raporturilor juridice şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat în mod constant că rolul jurisdicţiei supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispoziţiilor legale, prin înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza B. împotriva României).
Hotărârea contestată este întemeiată având în vedere că vacantarea unor posturi de execuţie care să permită valorificarea rezultatelor concursului în intervalul de 6 luni de la data rezultatelor finale este posibilă numai în cazul opţiunii de promovare efectivă, deoarece în situaţia promovării pe loc, nu se poate vorbi de posibila vacantare în intervalul respectiv a unor posturi, atâta timp cât asemenea posturi sunt scoase la concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii şi nu presupun existenţa unui post de execuţie vacant.
În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază ca nefondată şi critica recurentei potrivit căreia dispoziţiile art. 30 din Regulament sunt aplicate diferenţiat instituind aplicarea unui tratament discriminatoriu.
Principiul egalităţii sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situaţie identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate.
Funcţia sa este aceea de a preveni formularea de distincţii arbitrare şi de a evita diferenţele de tratament juridic fără motive obiective.
Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele şi documentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă şi perfecţionată a principiului egalităţii tuturor în faţa legii. De altfel, art. 7 din Declaraţia Universală proclamă că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la protecţia egală a legii.
Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare, prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este un drept subiectiv substanţial. Textul în discuţie enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei.
Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Conenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu are o existenţă independentă în sistemul de protecţie europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situaţie dată, este posibil să fie încălcat, fără a se constata şi o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziţii se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenţie şi/sau de protocoalele sale adiţionale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenţie privitor la interdicţia generală a oricărei forme de discriminare, şi cu privire la orice drept recunoscut în legislaţia naţională a unui stat contractant.
Făcând o interpretare nuanţată a prevederilor Convenţiei, organele acesteia au concluzionat însă că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existenţa unor situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat.
Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, numai atunci când autorităţile statele introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoanele aflate în situaţii distincte.
Or, în cauza de faţă, diferenţa de tratament, privită prin prisma condiţiilor necesare procedurii de valorificare a rezultatelor obţinute la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, nu priveşte situaţii analoage sau comparabile, întrucât nu vizează persoane aflate în aceeaşi situaţie, atâta timp cât petenta, care a optat pentru promovarea pe loc, invocă existenţa discriminării prin raportare la candidaţi care au formulat o altă opţiune, şi anume aceea de promovare efectivă. Astfel, respingerea cererii petentei are la bază o justificare obiectivă şi rezonabilă decurgând din existenţa situaţiilor diferite în care se situează candidaţii care au formulat opţiuni diferite şi din împrejurarea că procedura valorificării rezultatelor este posibilă, potrivit dispoziţiilor Regulamentului de concurs, în măsura vacantării unor posturi de execuţie ce pot fi ocupate prin promovarea efectivă, iar nu prin promovarea pe loc.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea recurată este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.L.C., împotriva hotărârii nr. 1905 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1632/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1646/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
