ICCJ. Decizia nr. 1646/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1646/2010

 Dosar nr. 610/36/2009

Şedinţa publică din 23 martie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa reclamanta P.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanţa anularea hotărârii nr. 31785 din 13 aprilie 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că s-a născut la data de 26 septembrie 1946, în perioada în care părinţii săi au fost refugiaţi.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus, în copie, acte de stare civilă şi hotărârea atacată.

Prin sentinţa civilă nr. 287/CA din 8 iulie 2009 Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta s-a născut la data de 26 septembrie 1946, deci după data limită prevăzută de legiuitor, astfel că o dată cu încetarea persecuţiilor la care au fost supuşi părinţii săi – 6 martie 1945 - nu se mai poate recunoaşte pentru copii născuţi după această dată existenţa unei alte situaţii decât cea a părinţilor.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta P.E. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs recurenta susţine că s-a născut în perioada în care părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria, iar perioada persecuţiilor s-a extins până în anul 1947.

Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din actele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că recurenta este născută la data de 26 septembrie 1946, deci după data limită prevăzută de legiuitor, respectiv 6 martie 1945.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Având în vedere cele reţinute, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar hotărârea recurată este temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de P.E., împotriva sentinţei civile nr. 287/CA din 8 iulie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1646/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs