ICCJ. Decizia nr. 1628/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1628/2010
Dosar nr. 7970/2/2008
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC E.T.I. SA a solicitat în contradictoriu cu A.N.A.F. şi D.G.A.M.C., anularea raportului de inspecţie fiscală nr. 860219 din 11 decembrie 2007, a deciziei de impunere a 312 din 12 decembrie 2007 şi a deciziei nr. 373 din 5 noiembrie 2008, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva primelor două acte fiscale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 312 din 12 decembrie 2007, încheiată în baza raportului de inspecţie fiscală din 11 decembrie 2007, s-au reţinut în sarcina sa obligaţii fiscale reprezentând TVA fără drept de rambursare, precum şi penalităţi şi majorări de întârziere, pentru livrări de bunuri în perioada ianuarie 2005 - iunie 2005 în zona Constanţa Sud, care nu a avut natura unei zone libere sau a unui port supus facilităţilor reglementate de OG nr. 131/2000, privind instituirea unor măsuri pentru facilitarea exploatării porturilor.
Prin sentinţa civilă nr. 2835 din 1 iulie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi pe cale de consecinţă, a anulat actele administrative atacate.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în perioada ianuarie 2005 – iunie 2005, operaţiunile menţionate în raportul de inspecţie fiscală s-au desfăşurat în Portul Maritim Constanţa, port care beneficia de facilităţile prevăzute de OG nr. 131/2000, conform prevederilor exprese ale HG nr. 547/2002, privind instituirea în portul Constanţa, aflat în administrarea Companiei Naţionale „A.P.M. Constanţa” SA, a măsurilor pentru facilitarea exploatării porturilor. Prin urmare, în mod greşit s-a reţinut în raportul de inspecţie fiscală că reclamanta nu beneficiază de facilităţile prevăzute de art. 144 din Cod Fiscal, coroborate cu dispoziţiile OG nr. 131/2000.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.A.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă se contestă Decizia nr. 312 din 12 decembrie 2007 emisă de A.N.A.F.-D.G.A.M.C. prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă pentru suma totală de 489.807 RON din care 335.714 RON reprezintă TVA şi suma de 154.093 RON reprezentând majorări de întârziere aferente.
Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F., împotriva sentinţei civile nr. 2835 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1647/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1624/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
---|