ICCJ. Decizia nr. 1641/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1641/2010
Dosar nr. 4510/2/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.T. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, constatarea refuzului nejustificat al acestuia din urmă de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, obligarea pârâtului, prin Direcţia cetăţenie - Comisia pentru Cetăţenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române în luna ianuarie a anului 2008, însă nici până în prezent nu a primit număr de dosar. Ulterior a revenit cu o cerere de urgentare în martie 2009, însă nu a primit răspuns nici la aceasta.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca rămasă fără obiect având în vedere că în data de 28 august 2009 cererea acestuia a fost examinată şi avizată pozitiv.
Prin sentinţa civilă nr. 3012 din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamant, a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 204,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat şi obligarea pârâtului la analizarea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantului a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie în şedinţa din data de 28 august 2009, urmând a se emite şi publica în M. Of. ordinul ministrului justiţiei în acest sens.
Instanţa de fond a apreciat că acţiunea reclamantului ca rămasă fără obiect doar în parte, mai exact în privinţa primelor două capete de cerere, urmând a examina temeinicia pretenţiilor reclamantului în ce priveşte cheltuielile de judecată.
Aflându-se însă în culpă procesuală, pârâtul, prin pasivitatea sa, timp de mai bine de un an şi jumătate a generat promovarea prezentei acţiuni. Având în vedere faptul că cererea reclamantului a fost soluţionată după promovarea prezentei acţiuni, pârâtul a fost obligat - în temeiul art. 274 C. proc. civ. - să achite reclamantului suma de 204,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial), aceasta fiind măsura admiterii acţiunii precizate a reclamantului, în condiţiile rămânerii fără obiect a primelor capete de cerere.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală şi a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., deoarece în mod eronat instanţa a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, potrivit art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
De asemenea, art. 275-276 din C. proc. civ. fac o aplicare particulară a principiului potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părţii ce a pierdut procesul.
În cauza de faţă însă, având în vedere faptul că Legea nr. 21/1991 prevede o procedură complexă şi care necesită o perioadă de timp pentru a o parcurge, coroborat cu numărul foarte mare al cererilor de dobândire şi redobândire a cetăţeniei române, aspecte de notorietate, recurentul apreciază că nu se poate retine culpa procesuală a sa, care a întreprins toate diligenţele necesare pentru a soluţiona aceste cereri în condiţiile de fapt existente.
Recurentul mai susţine că problema culpei trebuie analizată având în vedere specificul situaţiei de fapt existente, care în cazul de faţă presupune parcurgerea unei proceduri anevoioase, care necesită timp şi existenţa unui număr mare de cereri, aspecte pe care Ministerul Justiţiei a încercat să le remedieze.
În acest sens, în scopul soluţionării într-un termen cât mai scurt a cererilor de dobândire şi redobândire a cetăţeniei române, la iniţiativa Ministerului Justiţiei s-a modificat Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 prin adoptarea OUG nr. 87 din 05 septembrie 2007, publicată în M. Of. al României nr. 634/14.09.2007, Partea I. Prin adoptarea acestei ordonanţe s-a înlocuit vechea procedură, care avea un caracter administrativ-jurisdicţional, cu procedura administrativă.
De asemenea, s-au prevăzut termene în cadrul procedurii de acordare a cetăţenie române, termene menite să urgenteze soluţionarea cererilor. Totodată, s-a schimbat componenţa Comisiei.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.
De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul C.T. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 18 mai 2009 invocând existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, prin nesoluţionarea, în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Până la primul termen de judecată de la 30 septembrie 2009 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect având în vedere că la 28 august 2009 cererea reclamantului a fost examinată şi avizată pozitiv.
Astfel fiind, Înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în faţa instanţei de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) şi art. 275 din C. proc. civi., astfel cum au fost redate mai sus.
În ceea ce priveşte condiţia stabilită de art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenţii", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl priveşte pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă situaţia netăgăduită de reclamant, potrivit căreia, cererea acestuia de redobândire a cetăţeniei române s-a soluţionat la data de 28 august 2009 prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligaţia de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.
În acest context, în mod corect, instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, a constatat că obiectul pretenţiilor deduse judecăţii a fost realizat şi că primele două capete de cerere trebuie respinse, pronunţând şi soluţia, ca atare. Dezlegarea dată de către instanţă primelor două capete de cerere ale acţiunii, de respingere a acestora, face imposibilă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., neputându-se reţine o „cădere în pretenţii" a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei, înainte de primul termen de judecată practic instanţa nu mai putea constata o culpă a autorităţii reprezentată de „refuzul nejustificat" de a da curs pretenţiilor reclamantului.
Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorităţii pârâte la satisfacerea pretenţiilor deduse judecăţii şi prin urmare nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziţie sau de nerecunoaştere a dreptului pretins de reclamant.
Pe de altă parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 275 din C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult, faptul că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată a fost soluţionată favorabil la şedinţa Comisiei, care a avut loc înainte de termenul de judecată.
Astfel, „punerea în întârziere înainte de chemarea în judecată", în accepţiunea art. 275 din C. proc. civ., poate fi făcută prin modalitatea prevăzută de C. civ. şi anume notificarea, iar din actele dosarului rezultă că revenirile la cererea iniţială invocate de reclamant în susţinerea pretenţiilor, reprezintă de fapt cereri de completare a dosarului cu documente necesare soluţionării favorabile.
Oricum, faţă de specificitatea acţiunii în contencios administrativ şi raportat la obiectul acţiunii de a se constata un refuz nejustificat este discutabilă incidenţa în cauză a instituţiei punerii în întârziere astfel cum este reglementată în dispoziţiile generale ale C. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanţa de fond a obligat instituţia pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamant şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. va admite recursul, va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3012 din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1642/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1640/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
