ICCJ. Decizia nr. 1643/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1643/2010
Dosar nr. 1045/33/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea hotărârii nr. 8827 din 31 martie 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că din înscrisurile prezentate şi din declaraţiile martorilor audiaţi pârâta trebuia să reţină calitatea sa de persoană care este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 deoarece a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă de către autorităţile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale martorilor, din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat din satul natal A., judeţul Sălaj în satul S., deoarece au fost alungaţi din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
La dosar au fost depuse hotărârile nr. 16976 şi 8278 din 28 martie 2005 şi respectiv 12 martie 2003, prin care li s-a stabilit calitatea de persoană refugiată martorilor reclamantei.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 438 din 6 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 5827 din 31 martie 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, şi totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2009.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul decembrie 1940 – 6 martie 1945.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că declaraţiile martorilor sunt nule, pentru că aceştia în perioada 1940-1945 erau copii, nu aveau discernământ, şi de la acea perioadă au trecut peste 60 de ani.
Recurenta mai arată că s-au constatat fapte de asociere în declararea de fapte neadevărate în faţa notarului iar, ulterior, în faţa instanţei nu au fost recunoscute, ceea ce duce la concluzia că aceste dosare de "refugiaţi" se fac cu încălcarea prevederilor art. 5 C. civ. şi ale art. 4 alin. (1) din Ordonanţa nr. 105/1999 fiind fapte constatate de organele de cercetare penală, respectiv: declaraţii mincinoase în faţa notarului.
Comisia pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată şi completată, a considerat necesar a fi prezentate şi alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuţie pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Or, în cauză au fost depuse hotărârile nr. 16976 şi 8278 din care a rezultat că martorii reclamantei s-au aflat în aceeaşi situaţie cu aceasta.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamantă şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamanta a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj, împotriva sentinţei civile nr. 438 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1644/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1642/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
