ICCJ. Decizia nr. 1798/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1798/2010
Dosar nr. 287/36/2009
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 226/CA din 4 iunie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta W.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, prin care solicita anularea hotărârii nr. 31534 din 6 februarie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe motiv că este născută în perioada refugiului părinţilor săi, care au fost strămutaţi din Bulgaria, în baza tratatului de la Craiova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada cetăţeniei române.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, reiterând motivele şi argumentele invocate în faţa instanţei de fond.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, materializate în una din următoarele forme: refugiu, expulzare sau strămutare în altă localitate.
În cauză, este necontestat şi rezultă din actele depuse la dosar, că recurenta-reclamantă s-a născut la data de 18 noiembrie 1943, în perioada refugiului părinţilor săi, M.G. şi E., care au fost strămutaţi din Bulgaria, în localitatea Râmnic, raionul Istria.
Ceea ce se contestă în speţă este, însă, îndeplinirea condiţiei legale referitoare la cetăţenia română, despre care instanţa de fond neîntemeiat a reţinut că a fost pierdută de recurentă în anul 1975, ca urmare a dobândirii cetăţeniei germane, prin căsătorie.
Este adevărat că recurenta-reclamantă a dobândit, prin căsătorie, cetăţenia germană, însă această împrejurare nu este de natură a atrage, prin ea însăşi, pierderea cetăţeniei române, dobândită prin naştere.
Astfel, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile la acea dată, respectiv art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 24/1971 privind cetăţenia, invocate de instanţa de fond în argumentarea soluţiei pronunţate, „Ca urmare, Consiliul de Stat poate retrage cetăţenia română aceluia care (...) este considerat, prin efectul legii străine, că a dobândit o cetăţenie străină şi nu a făcut, potrivit art. 22, cerere de aprobare a renunţării la cetăţenia română sau, făcând o asemenea cerere, ea nu i-a fost aprobată".
Aceeaşi lege prevede, însă, în cuprinsul art. 20, că „Cetăţenia română se pierde pe data decretului de retragere, în afară de cazul în care prin acel decret s-a stabilit o altă dată".
Rezultă, din dispoziţiile legale citate că măsura retragerii cetăţeniei române era facultativă, pe de o parte, şi că aceasta era dispusă printr-un decret, pe de altă parte, data emiterii acestui act ori o altă dată, stabilită în cuprinsul său, fiind şi data pierderii cetăţeniei.
Or, în lipsa unui astfel de decret, de retragere a cetăţeniei române recurentei-reclamante, înalta Curte consideră că o asemenea măsură nu a fost dispusă, aceasta păstrându-şi cetăţenia dobândită prin naştere, alături de cea dobândită prin căsătorie.
Astfel fiind, reţinându-se că, potrivit legii, s-a făcut dovada strămutării părinţilor recurentei-reclamante, precum şi a naşterii sale în perioada respectivă, se constată că aceasta se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fiind îndreptăţită să beneficieze de compensaţiile acordate de acest act normativ, pentru perioada cuprinsă între data naşterii, respectiv 18 noiembrie 1943, şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.
Cum cererea de acordare a drepturilor a fost depusă la data de 23 octombrie 2006, drepturile vor fi acordate începând cu luna următoare, noiembrie a aceluiaşi an, conform art. 5 din actul normativ sus menţionat.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi modificată, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta W.S. împotriva sentinţei nr. 226/CA din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea reclamantei.
Anulează hotărârea nr. 31534 din 6 februarie 2009 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa.
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 de aprobare a OG nr. 105/1999, începând cu data de 1 noiembrie 2006, pentru perioada 18 noiembrie 1943 - 6 martie 1945.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1797/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1801/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
---|