ICCJ. Decizia nr. 1802/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1802/2010
Dosar nr. 256/2/2009
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2155 din 22mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor M.T.G. şi R.G.E. în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ,în sensul că a fost obligat pârâtul să transmită dosarele evaluatorilor în vederea întocmirii raportului de evaluare, pentru pct. 1, 6, 7, 8 şi 9 din acţiune; a fost obligat pârâtul să emită titlul de despăgubire, conform pct. 4,5 din cererea introductivă şi a fost respinsă în rest acţiunea reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, dosarele reclamanţilor referitoare la acordarea de măsuri reparatorii corelative pct. 1 (privind Dispoziţia nr. 612/2007 emisă de Primarul Municipiului Sighişoara), 6 (privind Dispoziţia nr. 683/2006, emisă de Primăria Municipiului Sighişoara), 7 (privind Dispoziţia nr. 732/2006), 8 (privind Dispoziţia nr. 733/2003) şi 9 (privind Dispoziţia nr. 824/2006 din acţiune, au fost înregistrate de cel puţin 2 ani la instituţia pârâtă, care nu a contestat caracterul complet al acestor dosare.
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 247/2005 instanţa a constatat încălcarea acestor dispoziţii şi a considerat că se impune obligarea pârâtei la transmiterea dosarelor reclamantei către evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunţate în această cauză şi obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire corelative acestor dosare în termen de 30 de zile de la definitivarea evaluatorilor. Instanţa de fond a constatat că, în ceea ce priveşte dosarele reclamanţilor referitoare la acordarea de măsuri reparatorii corelative pct. 4 (referitoare la Dispoziţia nr. 681/2006 emisă de Primarul Municipiului Sighişoara) şi 5 (privind Dispoziţia nr. 682/2006) din acţiune, cuantumurile măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001 au fost determinate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, motiv pentru care titlurile de despăgubire se vor emite în temeiul respectivelor hotărâri judecătoreşti, iar nu în urma parcurgerii procedurii reglementate de art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005, aşa cum s-a statuat de altfel prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii.
Instanţa de fond a apreciat că deşi Legea nr. 247/2005 nu a prevăzut un termen pentru parcurgerea etapelor procedurii administrative, aceste dispoziţii cu caracter special se completează cu dispoziţiile din norma generală în această materie, respectiv cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi a constatat că şi în această ipoteză a fost depăşit termenul prevăzut de lege.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii emise de Primarul Municipiului Sighişoara indicate de reclamanţi în acţiunea introductivă, acţiunea nu este întemeiată, argumentat de faptul că dosarul privind dispoziţia nr. 1144/2008 a fost soluţionat prin Decizia nr. 4161/2008 emisă de instituţia pârâtă; dosarul privind dispoziţia nr. 645/2006 nu a fost transmis instituţiei pârâte, întrucât reclamanţii au solicitat în instanţă restituirea în natură a imobilului, iar dosarul privitor la dispoziţia nr. 654/2006 nu este complet iar pârâta a precizat că lipsesc documentele justificative esenţiale, astfel că, în această privinţă, reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unui refuz nejustificat, iar în ceea ce priveşte dosarele arătate la pct. 2 şi 10 din acţiunea introductivă, apărătorul reclamanţilor a susţinut că acţiunea a rămas fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând să fie admis recursul astfel cum a fost formulat şi, în consecinţă, să fie modificată sentinţa atacată, în sensul respingerii capetelor de cerere nr. 4-9 din acţiunea introductivă ca rămase fără obiect şi ca neîntemeiată cererea privind emiterea deciziei aferente dispoziţiei de la pct. 1, precum şi a înlăturării obligării la plata cheltuielilor de judecată cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea recursului pârâtul a arătat, în esenţă, următoarele:
Procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape obligatorii care trebuiesc respectate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor adoptând în scopul accelerării procedurii Decizia nr. 2815/2008 urmând ca dosarele, împărţite în două categorii în raport de momentul intrării în vigoare a OUG nr. 81/2007, să fie soluţionate în ordinea înregistrării lor.
Comisia Centrală a adoptat şi Decizia nr. 1651/2008 în vederea respectării deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs în interesul legii, cu privire la aplicarea prevederilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În privinţa reclamantelor, în dovada de despăgubiri (de la punctele 4-9 din acţiunea introductivă), au fost emise deciziile în favoarea acestora, astfel că acţiunea, sub acest aspect trebuie respinsă ca rămasă fără obiect.
Referitor la dosarul de despăgubiri de la pct. 1 din acţiune, raportul de evaluare a fost efectuat şi supus spre aprobare în şedinţa din 18 noiembrie 2009, astfel că şi cererea reclamantelor în privinţa acestui dosar se impune a fi respinsă.
În privinţa cheltuielilor de judecată, Comisia este o entitate în subordinea Ministerului Finanţelor şi nu are un buget propriu, astfel că nu poate fi obligată să plătească cheltuielile respective. Mai mult, a precizat recurentul, Comisia Centrală nu a stat în pasivitate, ci a emis deciziile conţinând titlul de despăgubire în 6 din cele 7 dosare ale reclamantelor, în care a fost obligată prin sentinţa recurată.
Analizând actele şu lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Este neîndoios după cum a reţinut prima instanţă, că în dosarele de despăgubiri formate în baza dispoziţiilor nr. 612/2007, nr. 683/2006, nr. 732/2006, nr. 733/2006, nr. 824/2006, nr. 681/2006, nr. 682/2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis titlurile de despăgubire sau nu a transmis dosarele către evaluator, cu toate că aceste dosare erau complete, aspect decisiv remarcat de instanţa de judecată, necontestat de pârâtă, Comisia nu le-a soluţionat într-un termen rezonabil, cererile fiind înregistrate cu mai mulţi ani în urmă.
Aşadar, în deplină consonanţă cu prevederile Legii nr. 247/2005 instanţa de judecată a constatat că pârâta Comisia Centrală a violat aceste prevederi legale în dosarele formate pe baza cererilor reclamantelor şi, în consecinţă, a obligat-o la transmiterea dosarelor către evaluator/emiterea titlurilor de despăgubiri.
Împrejurarea că, ulterior, cu mare întârziere, Comisia a transmis dosarele evaluatorului şi a emis titlurile de despăgubire, nu poate conduce la respingerea acţiunii reclamantelor, culpa pârâtei fiind evidentă în a nu le soluţiona într-un termen rezonabil, iar emiterea titlurilor s-a produs întocmai în acord cu dispozitivul sentinţei recurate .
Cu atât mai puţin se impune respingerea capătului de cerere de la pct. 1 din acţiunea introductivă, referitor la dosarul format în baza dispoziţiei nr. 612/2007. Astfel, chiar pârâtul recunoaşte în motivele de recurs că dosarul este complet şi a fost transmis evaluatorului, exact cum a dispus prima instanţă şi deşi raportul de evaluare a fost întocmit, nici la data promovării căii de atac, titlul de despăgubiri nu fusese emis în favoarea reclamantei.
În privinţa cheltuielilor de judecată, prima instanţă în mod corect a obligat pârâta la plata acestora având în vedere că acţiunea reclamantelor a fost admisă, sub acest aspect Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind partea care a căzut în pretenţii, conform art. 274 C. proc. civ. Este irelevant că pârâta are sau nu are buget propriu, chestiunea aceasta privind eventual executarea sentinţei şi nu poate conduce la exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 2155 din 22 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1799/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1803/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
