ICCJ. Decizia nr. 1806/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1806/2010
Dosar nr. 5043/2/2009
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 3470 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în parte acţiunea reclamantului C.O. în contradictoriu cu M.A.E., în sensul că a fost constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii şi, în consecinţă, pârâtul a fost obligat să primească cererea reclamantului privind redobândirea cetăţeniei române. Instanţa a anulat ca netimbrată cererea privind daunele morale solicitate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a adresat cu o primă cerere autorităţii pârâte la data de 18 septembrie 2006, solicitând fixarea datei în vederea depunerii cererii şi actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, iar până la data sesizării instanţei a mai formulat cereri, respectiv la data de 9 iulie 2008 şi apoi la data de 11 septembrie 2009, fără a primi nici un răspuns la cererile formulate.Instanţa de fond a constatat că termenul care a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat rezonabil, cât timp obligaţia de soluţionare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, astfel încât a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererile formulate de reclamant.
Instanţa a constatat că cererea privind obligarea la plata unor daune morale nu a fost timbrat, motiv pentru care a anulat cererea ca netimbrată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.A.E., criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a arătat că instanţa a pronunţat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greşită a legii, întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuţie, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române.
S-a arătat că nu poate fi reţinut un refuz nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, iar acesta nu poate fi considerat ca o exprimare a unei restricţionări a unui drept.
Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
Recurentul a precizat că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un termen administrativ.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetăţenii moldoveni de naţionalitate română pot depune cererile de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condiţiile în care au reşedinţa sau domiciliul în străinătate.
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza Sporrong şi Lonnroth; cauza Străin şi alţii împotriva României).
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că neprimirea cererii formulate de intimatul-reclamant, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetăţeniei române.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată( cauza Frydlender împotriva Franţei şi cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamant şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituţiei pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamantului într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamantul priveşte cu speranţă legitimă.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii reclamantului şi trebuia să-şi ia toate diligenţele pentru rezolvarea situaţiei create.
Orice amânare în soluţionarea cererii ar însemna depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în actele internaţionale.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, văzând dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziţii conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Având în vedere aceste considerente, precum şi practica constantă a acestei instanţe, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M.A.E. împotriva sentinţei nr. 3470 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1805/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1812/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|