ICCJ. Decizia nr. 1804/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1804/2010
Dosar nr. 3408/2/2009
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 3046 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantului C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul M.S.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii introductive a reţinut că, deşi pârâtul a semnat un angajament pentru furnizarea informaţiilor de interes pentru securitate, pârâtul nu şi-a îndeplinit în mod real acest angajament, rezultând din probe că a furnizat doar informaţi care nu au fost de nici un folos organelor de securitate.
Astfel, instanţa a reţinut că pârâtul a semnat un „angajament” prin care se angaja să sprijine organele de securitate prin furnizarea de informaţii privind lezarea securităţii statului, ţinând cont de necesitatea apărării patriei, a securităţii statului şi a economiei naţionale, dar din ansamblul probator aflat la dosar, a rezultat că nu a fost furnizată de către pârât nicio informaţie prin care să se fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a arătat că acţiunea formulată este întemeiată pe dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precizând că intimatul-pârât, ulterior semnării unui angajament, a furnizat fostei securităţi cel puţin o informaţie care se înscrie între cele la care se referă definiţia dată de legiuitor noţiunii de colaborator al Securităţii.
Recurentul a precizat că intimatul-pârât a informat Securitatea, printr-o notă olografă, despre situaţia unei persoane care a afirmat cu privire la congresul ţărănimii că „totul este degeaba şi mai bine s-ar lăsa ţăranului pământul să-l lucreze”, iar din conţinutul unui raport întocmit de un ofiţer de securitate a rezultat că intimatul-pârât a informat cu privire la alte două persoane, care au discutat despre greva minerilor din Valea Jiului, care a avut loc în 1977, precum şi despre motivele declanşării acesteia.
Astfel, recurentul a precizat că legiuitorul nu cere necesitatea existenţei unei pluralităţi de acte de colaborare, fiind de ajuns şi o singură informaţie care să îndeplinească cerinţele prevăzute expres de lege, iar în cauza dedusă judecăţii a arătat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea acţiunii recurentului-reclamant. S-a precizat că atât condiţia privind furnizarea de informaţii despre acţiuni sau atitudini potrivnice regimului comunist, cât şi condiţia privind încălcarea unor drepturi fundamentale sunt pe deplin dovedite în cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Intimatul-pârât M.S.F. a candidat la funcţia de primar al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea şi, în această calitate, a fost verificat sub aspectul posibilei calităţi de colaborator sau lucrător al Securităţii, în temeiul art. 3 lit. b) - h)1 din O.U.G. nr. 24/2008.
Ca urmare, a fost identificată Nota de constatare din 28 octombrie 2008 din care rezultă că M.S.F., fiind profesor suplinitor la Şcoala generală Vulcăneasa, comuna Mera, judeţul Vrancea, a fost recrutat la data de 15 august 1977, de către Inspectoratul Judeţean Vrancea, Serviciul 1, în calitate de colaborator pentru acoperirea informativă a unităţilor de învăţământ din comuna menţionată şi a mediului intelectual.
Înalta Curte a reţinut că intimatul-pârât a semnat un angajament în acest sens şi i-a fost atribuit numele conspirativ de R.M., iar după data de 21 septembrie 1979, când a fost încadrat la Î.T.A. Vrancea a fost trecut în legătura Inspectoratului Judeţean Vrancea, Serviciul 2.
Analizând toate notele informative existente în aceste dosare, Înalta Curte a concluzionat că niciuna dintre informaţiile furnizate de intimat nu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nefiind apte să îngrădească drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Cele două critici formulate de recurent se circumscriu condiţiilor impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.
Potrivit reglementării indicate, prin colaborator al Securităţii se înţelege „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (…). Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor”.
În cuprinsul primei critici formulate de recurent se dezvoltă ideea potrivit căreia rapoartele de evaluare întocmite de lucrătorii Securităţii care cuprindeau referiri pozitive la activitatea informativă desfăşurată de intimat, ar fi apte, prin ele însele, să conducă la constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa intimatului.
Acest punct de vedere nu poate fi primit.
Este real că voinţa legiuitorului a fost în sensul de a pune pe acelaşi plan, sub aspect probator, notele şi informaţiile scrise de informator cu consemnările lucrătorilor Securităţii, toate aceste documente bucurându-se de prezumţia relativă de veridicitate. Însă, pentru a se produce efectul scontat de recurent, consemnările cuprinse în rapoartele de evaluare din dosarele intimatului trebuie să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist săvârşite de persoane determinate sau cel puţin determinabile.
Din întreaga documentaţie furnizată de recurent nu s-a putut identifica nici măcar o singură informaţie care să îndeplinească cerinţele legii şi să atragă constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în persoana intimatului.
Faptul că lucrătorii Securităţii în rapoartele pe care le întocmeau periodic au menţionat că intimatul „manifestă interes pentru rezolvarea sarcinilor trasate”, „respectă instructajul primit” ori furnizează date „exploatate informativ” nu conduce la o concluzie contrară.
Instanţa de judecată nu poate prelua pur şi simplu aprecierile cuprinse în documentele fostei Securităţi cu privire la persoanele care le furnizau informaţii, ci este obligată să examineze ea însăşi datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc cerinţele legii.
Or, după cum bine a reţinut judecătorul fondului, aceste aprecieri cu caracter general ale activităţii intimatului nu sunt dublate şi de informaţiile corespunzătoare, făcând imposibil orice demers judiciar de verificare a cerinţelor impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, precizat.
Dimpotrivă, toate notele informative prezentate se referă la aspecte exterioare sferei de interes, vizând activităţi ori atitudini care nu au fost potrivnice regimului comunist şi nici nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În plus, nici recurentul în recursul formulat nu a indicat o informaţie concretă care să se circumscrie definiţiei legale a colaboratorului Securităţii.
Aşa fiind, în lipsa unor date referitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist nu se poate pune problema vreunei îngrădiri a drepturilor şi libertăţilor unei persoane, după cum se indică în cea de-a doua critică a recurentului.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C.N.S.A.S. împotriva sentinţei nr. 3046 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1801/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1805/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
