ICCJ. Decizia nr. 196/2010. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 196/2010
Dosar nr. 20508/42/2007
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul Consiliul Local Voineşti a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.P.D.R.P.”), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- anularea parţială a procesului-verbal de control, înregistrat la 24 iulie 2007, prin care reclamantul a fost obligat la plata sumei de 38.677,35 lei, reprezentând plăţi neeligibile;
- suspendarea executării acestui act administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, reclamantul arată, în esenţă, următoarele:
Conform aprobării Agenţiei S.A.P.A.R.D., Consiliului Local Voineşti i-a fost alocată, pentru realizarea proiectului „Alimentare cu apă a comunei Voineşti – extindere lucrări existente în comuna Voineşti, judeţul Dâmboviţa”, suma totală de 41.040.087.839 lei, din care: 34.315.199.772 lei cheltuieli eligibile (25.736.389.829 lei – contribuţie Uniunea Europeană; 8.578.799.943 lei – contribuţie naţională) şi 6.724.888.067 lei, cheltuieli neeligibile, prevăzute în bugetul local.
Prin actul administrativ contestat s-a reţinut că este neeligibilă suma de 38.677,35 lei, solicitată şi plătită pentru lucrările de construcţii-montaj şi echipamente aferente realizării instalaţiilor electrice, ce cădeau în sarcina operatorului de reţea şi care, prin semnarea contractului de furnizare a energiei electrice, au fost trecute din patrimoniul Consiliului Local Voineşti în proprietatea SC „E.M.N.” SA – Filiala S.D.F.E.E. Târgovişte (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „S.C.D.F.E.E.”).
Reclamantul susţine că organul de control nu a specificat lucrările care cădeau în sarcina operatorului de reţea şi nu trebuiau să fie achitate din sumele alocate proiectului şi că lucrările în litigiu sunt proprietatea unităţii administrativ-teritoriale potrivit inventarului bunurilor aflate în administrarea Consiliului local.
2. Hotărârea instanţei de recurs, prin care s-a dispus casarea cu trimitere, spre rejudecare
Prin decizia nr. 4446 din 2 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinţei nr. 122 din 12 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea efectuării unei noi expertize, sau după caz, în măsura posibilului, a completării celei deja efectuate, urmând ca expertul să răspundă şi să aibă în vedere obiectivele şi obiecţiunile recurentei-pârâte, evident în condiţiile în care, prealabil, acestea urmează a fi examinate şi încuviinţate de către instanţă cu respectarea principiului contradictorialităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că atât obiectivele propuse de A.P.D.R.P. cât şi obiecţiunile formulate de această parte ulterior depunerii raportului de expertiză nu au fost prezentate expertului, nu au fost examinate de instanţă şi nici nu au fost supuse dezbaterii părţilor, deşi, în virtutea rolului activ ce îi revine şi mai ales pentru respectarea principiului contradictorialităţii, instanţa era datoare, chiar când a constatat necesitatea lămuririi acelor elemente de fapt după închiderea dezbaterilor, să repună cauza pe rol pentru a da posibilitatea părţilor să-şi exprime poziţia faţă de cele învederate.
3. Hotărârea pronunţată în fond de instanţa de rejudecare
În fond, după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 111 din 10 iunie 2009, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a anulat în parte procesul-verbal de control din 24 iulie 2007, în sensul că suma datorată este de 14.498,88 lei, şi a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 1004,3 lei cheltuieli de judecată în ambele cicluri procesuale, reprezentând onorariu expert şi taxe de timbru.
Potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., în raport cu îndrumările deciziei de casare, Curtea de apel a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unui nou raport de expertiză sau a completării celui deja efectuat de expertul C.G., urmând ca acesta să răspundă la obiecţiunile formulate de pârâta A.P.D.R.P.
În virtutea rolului activ, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi faţă de împrejurarea că părţile nu au solicitat efectuarea unui nou raport, instanţa a încuviinţat obiecţiunile formulate de A.P.D.R.P. cu privire la raportul de expertiză, obiecţiuni cu privire la care a fost depus la dosar răspunsul expertului C.G. (filele 12-17 la dosarul nr. 2050,8/42/2007 al Curţii de apel).
Pentru a pronunţa soluţia menţionată, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Între pârâta A.P.D.R.P., în calitate de autoritate contractantă, şi reclamantul Consiliul Local Voineşti, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul din 18 februarie 2003 având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului „Alimentare cu apă a comunei Voineşti - extindere lucrări existente”.
Prin procesul verbal de control din 24 iulie 2007, pârâta a constatat încălcarea de către beneficiar a prevederilor Contractului de finanţare, a prevederilor art. 28 şi art. 39 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 867/2003 şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1210/2003, constând în faptul că s-au solicitat şi plătit cheltuieli pentru lucrări de construcţii-montaj şi echipamente necesare realizării instalaţiilor electrice care ulterior au fost predate S.C.D.F.E.E., plătindu-se astfel o sumă neeligibilă de 38.677,35 lei (RON).
Prin Decizia nr. 20737 din 5 septembrie 2007, A.P.D.R.P. a respins contestaţia formulată de reclamant împotriva procesului-verbal de control, cu motivarea că, prin semnarea contractului de furnizare a energiei electrice, s-a realizat transferul de proprietate de la Consiliul Local Voineşti la S.C.D.F.E.E. asupra unor părţi ale instalaţiilor electrice privind sistemul de alimentare cu apă.
Expertiza tehnică energetică efectuată de expert C.G., a concluzionat următoarele:
1. o parte din lucrările care s-au realizat pentru cele 6 alimentări cu energie electrică a captărilor şi gospodăriilor de apă au fost realizate pe tarif de racordare şi au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E., conform H.G. nr. 867/2003;
2. numai componenta B a tarifului de racordare ce reprezintă valoarea instalaţiilor ce au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E. sunt sume neeligibile, cu toate că din aceste instalaţii nu se mai pot alimenta şi alţi consumatori, fiind realizate exclusiv pentru beneficiar, valoarea totală a componentei B pentru cele 6 instalaţii fiind în sumă de 144.988.837 lei (ROL).
Expertul tehnic a constatat că S.C.D.F.E.E. a emis 6 avize tehnice de racordare pentru 3 gospodării de apă (Voineşti, Gemenea şi Izvoarele) şi 3 puţuri de captare aferente gospodăriilor, în care sunt precizate lucrările efectuate, punctele de delimitare între lucrările aflate în patrimoniul Consiliului local şi cele care au trecut în proprietatea S.C.D.F.E.E., precum şi instalaţiile aflate în proprietatea celor doi titulari.
Prin răspunsul la obiecţiunile formulate de pârâta A.P.D.P.R., expertul tehnic şi-a menţinut punctul de vedere, arătând că, în raport cu prevederile H.G. nr. 8672003 şi convenţiile încheiate între părţi, reclamantul Consiliul Local Voineşti a plătit la S.C.D.F.E.E. următoarele sume pentru realizarea lucrărilor :
- componentele A şi C în valoare de 65.412.559 lei (RON), reprezentând taxa de putere şi taxa pentru recepţia lucrărilor şi punerea sub tensiune a instalaţiei utilizatorului;
- componenta B - tariful de racordare, reprezentând valoarea instalaţiilor ce au fost plătite de Consiliul Local Voineşti şi care au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E., în sumă de 144.988.837 lei ROL (14.498,88 lei - RON).
În raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. k) din Secţiunea B coroborate cu cele ale art. 14 pct. 2.6 din Secţiunea A din Anexa la Acordul multianual de finanţare între Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, ratificat prin Legea nr. 316/2001 , Curtea de apel a reţinut că sunt neeligibile numai cheltuielile ce reprezintă valoarea instalaţiilor ce au intrat in patrimoniul S.C.D.F.E.E., potrivit avizelor de racordare şi în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 867/2003, respectiv instalaţiile aferente componentei B - tariful de racordare, în sumă de 14.498,88 lei (RON).
4. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 111 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta A.P.D.P.R., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond nu a luat în considerare apărările cuprinse în întâmpinarea şi în concluziile scrise depuse la dosar şi a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea reglementărilor în vigoare, prin însuşirea aspectelor cuprinse în raportul de expertiză efectuat în cauză.
În sensul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică sentinţa pronunţată de Curtea de apel sub următoarele aspecte:
- instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor apărărilor şi mijloacelor de probă invocate de pârâtă;
- debitul în sumă de 68.667,35 lei a fost stabilit în sarcina reclamantului pentru efectuarea unei cheltuieli neeligibile reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj care au fost transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E.;
- debitul respectiv a fost stabilit în baza prevederilor contractuale, care au forţă obligatorie pentru părţi, de către experţii Agenţiei în urma reanalizării dosarului cererii de plată pentru tranşele II şi IV din proiect, când s-a constatat că reclamantul se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) din Anexa I la Contract, care transpun dispoziţiile art. 4 pct. 4 lit. b) din Legea nr. 316/2001;
- potrivit prevederilor contractuale şi legale nu pot fi decontate decât cheltuielile care privesc bunuri ce aparţin beneficiarului şi care rămân în patrimoniul acestuia pe toată durata contractului de finanţare;
- Consiliul Local Voineşti a supus spre decontare cheltuieli neeligibile privind lucrări de construcţii montaj şi echipamente pentru realizarea instalaţiilor electrice, care erau în sarcina operatorului de reţea, iar nu în sarcina utilizatorului de reţea, conform dispoziţiilor art. 28 şi art. 39 din H.G. nr. 867/2003;
- sunt neeligibile cheltuielile efectuate pentru plata reţelelor şi echipamentelor din amonte de punctul de racordare, realizate în cadrul proiectului şi transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E., drept contravaloare a tarifului de racordare, aşa cum rezultă din avizul tehnic de racordare emis de S.C.D.F.E.E., în condiţiile în care Consiliul Local Voineşti nu a făcut dovada faptului că racordurile electrice şi punctele de delimitare se regăsesc în patrimoniul său;
- valoarea cheltuielilor decontate de A.P.D.R.P. a fost mai mare decât valoarea componentelor A, B şi C la care face referire expertul şi că lucrările pe tarif de racordare, menţionate în devizele de plată, rămân în patrimoniul S.C.D.F.E.E., conform H.G. nr. 867/2003, şi reprezintă cheltuieli neeligibile conform reglementărilor din Programul S.A.P.A.R.D.
- expertiza tehnică efectuată în cauză nu stabileşte corect cuantumul taxelor de racordare, nu detaliază valorile decontate de A.P.D.R.P. şi nu corelează valoarea componentei B din avizele de racordare cu valoarea situaţiilor de lucrări electrice depuse de beneficiar la dosarul cererii de plată.
5. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile incidente, Curtea reţine următoarele:
A. În ceea ce priveşte critica de recurs referitoare la faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor apărărilor şi mijloacelor de probă invocate de pârâta A.P.D.R.P., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul citat C. proc. civ. reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv. Aceasta nu înseamnă însă că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, iar hotărârea pronunţată trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi cele pentru care au fost admise sau respinse cererile părţilor, iar nu susţinerile acestora.
Or, în cauză, rezultă din motivarea sentinţei civile recurate că instanţa de fond, în adoptarea soluţiei pronunţate, a avut în vedere cererile formulate în cauză şi le-a soluţionat în raport cu concluziile raportului de expertiză şi dispoziţiile legale incidente, hotărârea cuprinzând expunerea situaţiei de fapt, precum şi argumentele pentru care instanţa a dispus admiterea în parte a acţiunii formulate de Consiliul Local Voineşti.
B. În ceea ce priveşte criticile din recurs referitoare la netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei pronunţate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Aşa cum rezultă din expunerea structurată a susţinerilor din recurs, Înalta Curte constată că recurentul-pârât critică soluţia instanţei de fond susţinând, în esenţă, că sunt cheltuieli neeligibile sumele solicitate de Consiliul Local Voineşti şi achitate în cadrul Proiectului aferente lucrărilor de construcţii-montaj pentru realizarea instalaţiilor electrice şi a echipamentelor care au fost transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E.
Rezultă că problema de drept a cărei dezlegare a fost dedusă judecăţii vizează determinarea cheltuielilor eligibile şi, pe cale de consecinţă, a celor neeligibile din totalul cheltuielilor solicitate şi plătite pentru lucrările de construcţii-montaj aferente realizării instalaţiilor şi echipamentelor electrice în cadrul proiectului „Alimentare cu apă a comunei Voineşti – extindere lucrări existente în comuna Voineşti, judeţul Dâmboviţa”, principala susţinere a recurentului-pârât fiind în sensul că sunt neeligibile cheltuielile aferente lucrărilor care au fost transmise din patrimoniul reclamantului Consiliul Local Voineşti în proprietatea S.C.D.F.E.E.
Sub acest aspect, instanţa de recurs constată că, în acord chiar cu susţinerile din recurs, au făcut obiectul transferului dreptului de proprietate de la Consiliul Local Voineşti la S.C.D.F.E.E., drept contravaloare a tarifului de racordare, reţelele şi echipamentele din amonte de punctul de racordare, aşa cum rezultă din avizele tehnice de racordare emise de S.C.D.F.E.E.
Sub acest aspect, atât în raportul de expertiză tehnică (filele 173-179 la dosarul Curţii de apel nr. 2050/42/2007), cât şi în răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de pârâta A.P.D.R.P. (filele 12-17 la dosarul Curţii de apel nr. 2050,8/42/2007), sunt prezentate detaliat cele 6 avize tehnice de racordare emise de S.C.D.F.E.E. cu precizarea detaliată a următoarelor elemente:
- punctele de delimitare dintre instalaţiile rămase în patrimoniul Consiliul Local Voineşti şi cele transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E., sunt „bornele de ieşire ale contoarelor electrice” în cazul avizelor 1, 2, 3 şi 6 şi, respectiv, „clemele de legătură ale racordului” în cazul avizelor 4 şi 5;
- instalaţiile din amonte de punctul de delimitare care au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E.;
- instalaţiile din aval de punctul de delimitare care au rămas în patrimoniul Consiliului Local Voineşti, constând în: cablurile subterane de joasă tensiune în lungime de 375 m (avizul 1), 50 m (avizul 2), 25 m (avizul 3) şi 550 m (avizul 6), reţea electrică aeriană de 0,4 kV în lungime de 40m (avizul 3); toate instalaţiile, cu excepţia contoarelor de energie electrică activă şi reactivă, în cazul avizelor nr. 4 şi 5.
Înalta Curte constată că, atât prin raportul de expertiză, cât şi prin răspunsul la obiecţiunile formulate de pârâta A.P.D.R.P., expertul tehnic a detaliat atât instalaţiile care au rămas în patrimoniul Consiliului Local Voineşti, cât şi instalaţiile realizate pe tarif de racordare şi care au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E., acestea fiind reţinute ca atare şi de instanţa fondului.
Totodată, instanţa de recurs constată că prin raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiunile formulate de A.P.D.R.P.:
- sunt prezentate detaliat lucrările efectuate care, potrivit prevederilor H.G. nr. 867/2003, constau în cele 3 componente ale tarifului de racordare (componenta A – taxa de putere; componenta B – contravaloarea lucrărilor efectiv realizate; componenta C – taxa pentru recepţia lucrărilor şi punerea sub tensiune a instalaţiei);
- sunt prezentate sumele plătite de Consiliul Local Voineşti pentru fiecare punct de lucru din proiect (gospodăriile de apă Voineşti, Gemenea şi Izvoarele şi puţurile de captare aferente acestora) şi cumulat pentru fiecare dintre cele 3 componente: componentele A şi C în cuantum de 65.412.559 lei; componenta B în cuantum de 144.988.837 lei (ROL), adică 14.498,88 lei (RON), ultima componentă reprezentând valoarea instalaţiilor plătite şi care au intrat în patrimoniul S.C.D.F.E.E.
În concluzie, potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză, au fost transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E. lucrările aferente componentei B a tarifului de racordare, în sumă de 14.498,88 lei (RON), plătite de Consiliul Local Voineşti din sumele alocate în cadrul proiectului.
Potrivit art. 14 pct. 2.6. din Secţiunea A – „Managementul financiar” a Acordului multianual de finanţare între Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, ratificat prin Legea nr. 316/2001:
„ 2.6. Regulile pentru achiziţionarea de către organismele publice de servicii, lucrări şi bunuri în România vor fi în conformitate cu regulile stabilite în manualul Comisiei, intitulat "Contracte de bunuri, servicii şi lucrări încheiate în cadrul cooperării comunitare pentru ţările terţe". În orice caz nu se va aplica cerinţa pentru aprobarea ex-ante de către Comisie, inclusă în acesta.”
Potrivit art. 4 pct. 2 lit. k) din Secţiunea B – „ Managementul, monitorizarea şi evaluarea programului” a Acordului, ratificat prin Legea nr. 316/2001:
„ În cazul în care Comisia nu decide altfel în mod expres şi explicit, următoarele cheltuieli nu sunt eligibile pentru finanţarea Comunităţii în cadrul Programului: […] k) cheltuiala legată de produsele sau serviciile care nu respectă prevederile menţionate la pct. 2.6 şi 2.7 ale art. 14 din Secţiunea A”.
Conform art. 14 alin. (2) din Anexa I la contractul de finanţare, astfel cum acestea sunt redate constant de către recurentul-pârât:
„Proiectul rămâne eligibil pentru cofinanţarea Uniunii Europene numai dacă nu suferă o modificare substanţială pe perioada de valabilitate a contractului. Modificările substanţiale sunt acelea care rezultă dintr-o schimbare a naturii proprietăţii unui articol din infrastructură”.
Pe cale de consecinţă, aşa cum se precizează în raportul de expertiză şi cum corect a reţinut şi instanţa de fond, sunt neeligibile cheltuielile în sumă de 14.498,88 lei (RON) aferente lucrărilor realizate în cadrul proiectului şi care au ieşit din patrimoniul Consiliul Local Voineşti, trecând în proprietatea S.C.D.F.E.E.
Criticile din recurs referitoare la forţa obligatorie a contractului de finanţare şi la faptul că debitul a fost stabilit în sarcina Consiliului Local Voineşti de către experţii agenţiei nu sunt de natură a înlătura concluziile raportului tehnic de expertiză, întrucât recurenta-pârâtă nu prezintă argumente care să justifice calificarea drept cheltuieli neeligibile a altor sume solicitate şi plătite din fondurile alocate decât cele aferente lucrărilor trecute în proprietatea S.C.D.F.E.E., astfel cum acestea au fost prezentate detaliat în expertiza tehnică.
Instanţa de recurs constată, de altfel, faptul că prin motivele de recurs se susţine ceea ce confirmă expertiza tehnică şi s-a reţinut, ca atare, de instanţa de fond, şi anume faptul că „sunt neeligibile cheltuielile efectuate pentru plata reţelelor şi echipamentelor din amonte de punctul de racordare, realizate în cadrul proiectului, şi transmise în proprietatea S.C.D.F.E.E., drept contravaloare a tarifului de racordare, aşa cum rezultă din avizul tehnic de racordare emis de S.C.D.F.E.E.”.
În ceea ce priveşte apartenenţa la patrimoniul Consiliului Local Voineşti a racordurilor electrice şi a punctelor de delimitare nu se poate reţine că reclamantul nu ar fi făcut dovada în acest sens, atâta timp cât aceste aspecte sunt evidenţiate şi rezultă cu claritate din convenţia de exploatare şi avizele de racordare (filele 79-126 la dosarul Curţii de apel nr. 2050/42/2007) şi au fost constatate prin expertiza tehnică.
Nu poate fi primită nici critica din recurs referitoare la faptul că expertiza tehnică nu a stabilit corect cuantumul taxelor de racordare, nu a detaliat valorile decontate de A.P.D.R.P. şi nu a corelat valoarea componentei B din avizele de racordare cu valoarea situaţiilor de lucrări electrice depuse de beneficiar la dosarul cererii de plată. Sub acest aspect, Curtea reţine că aceste critici se circumscriu de fapt unor noi obiecţiuni la raportul de expertiză, pe care A.P.D.R.P. nu le-a formulat în faţa instanţei de rejudecare pentru a fi lămurite pe calea răspunsului dat de expert, astfel că nu pot fi analizate de instanţa de recurs în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei civile nr. 111 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1811/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 204/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
