ICCJ. Decizia nr. 1778/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1778/2010
Dosar nr. 927/57/2009
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal reclamantul M.D. a solicitat in contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor:
- anularea Ordinului nr. 69495 din 23 aprilie 2009, emis de către preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;
- anularea măsurii acordării preavizului şi a eliberării reclamantului din funcţia de Director Executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru siguranţa alimentelor Alba;
- reintegrarea în funcţie pe vechiul post cu consecinţa acordării drepturilor salariale ce se cuvin în această situaţie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii a susţinut că ordinul de eliberare din funcţie a fost emis în temeiul unui act normativ neconstituţional, fiind înfiinţată o funcţie care, cu excepţia denumirii, păstrează în proporţie de peste 50% atribuţiile funcţiei publice desfiinţate, nefiind respectate prevederile privitoare la condiţiile de ocupare ale unei funcţii publice, iar direcţia sanitar-veterinară nu este un serviciu public deconcentrat.
î n drept, s-au invocat prevederile art. 106 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 554/2004.
În probaţiune s-au depus: ordine si dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, dispoziţiile art. III din O.U.G. nr. 37/2009 vizând şi funcţia ocupată de reclamant, fiind respectate termenele şi condiţiile impuse de acest act normativ.
De asemenea, s-a susţinut că prin desfiinţarea funcţiei reclamantul nu poate fi reîncadrat, iar pentru acordarea drepturilor salariale ar trebui să existe funcţia publică de conducere de director executiv adjunct.
Prin sentinţa nr. 226/F/CA/2009, Curtea de Apel Alba Iulia –Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul M.D. împotriva pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a dispus anularea Ordinului nr. 69495 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă; reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior; a obligat pârâta să-i achite reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale de care ar fi beneficiat pe perioada cuprinsă între data eliberării din funcţia publică şi până la reintegrare, şi respectiv, cele încasate pentru funcţia efectiv deţinută.
a fost obligată pârâta la 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că temeiul juridic ce a stat la baza ordinului îl constituie O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice care la art. III alin. (1) prevede că „funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta precum şi adjuncţii acestora se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă". Funcţia de conducere al reclamantului este cuprinsă în anexa O.U.G. nr. 37/2009.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a ordonanţei, s-a constatat că această lege de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanţei de urgenţă prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie şi prin faptul că ordonanţa conţine la art. III prevederi care aduc atingere funcţionării instituţiilor fundamentale ale statului.
Raportat la motivele expuse, instanţa a considerat că neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale aplicabile în materie a determinat revenirea la structura organizatorică şi la statul de funcţii existent în perioada derulării raportului de serviciu al reclamantului.
î n condiţiile în care actul normativ ce a stat la baza ordinului ce face obiectul acţiunii este lipsit de temei legal, instanţa a apreciat ca fondată acţiunea reclamantului privind nelegalitatea ordinului contestat, încetarea raporturilor de serviciu, acordarea preavizului şi eliberarea sa din funcţie.
î n temeiul art. 106 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999, a dispus anularea ordinului contestat, reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior şi obligarea pârâtei la plata către reclamant a diferenţei dintre drepturile salariale de care ar fi beneficiat pe perioada cuprinsă între data eliberării din funcţia publică şi până la reintegrare şi, respectiv cele încasate pentru funcţia efectiv deţinută.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor .
În motivele de recurs s-a susţinut că soluţia instanţei de fond a fost adoptată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, s-a precizat că ordinul de eliberare din funcţie a fost adoptat în baza O.U.G. nr. 37/2009, lista anexă lit. i) pct. 1 cuprinzând direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, desfiinţarea funcţiei producându-se ope legis, actul fiind legal emis în raport de legislaţia în vigoare în momentul emiterii acestuia.
Recurenta a arătat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, legea veche însă supravieţuieşte în cazul situaţiilor juridice născute anterior abrogării sale, în sensul că funcţia deţinută de intimat a fost şi rămâne desfiinţată, aşa încât nu se poate face reîncadrarea pe o funcţie desfiinţată.
S-a susţinut că noua lege prelungeşte validitatea actelor administrative născute sub imperiul legii, sub aspectul validităţii sau nulităţii actelor juridice, faptele generatoare sau extinctive de situaţii juridice rămân guvernate de principiul tempus regit actum, deci de legea în vigoare în momentul încheierii lui.
În motivarea recursului s-a mai precizat că reclamantul-intimat a acceptat o funcţie publică vacantă de consilier superior în cadrul D.S.V.S.A., şi ca urmare i s-a respectat dreptul la muncă şi protecţie socială.
În drept, recursul s-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul a formulat Întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că ordinul atacat s-a fondat exclusiv pe prevederile O.U.G. nr. 37/2009 care a modificat Legea nr. 188/1999, prin care s-au desfiinţat funcţiile publice şi posturile încadrate în regim contractual care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcertate, soluţie greşită care încalcă prevederile Constituţiei, ale jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului privind securitatea raporturilor juridice.
S-a motivat că după desfiinţarea postului a fost înfiinţat un al post identic, din perspectiva atribuţiilor funcţiei şi a condiţiilor de ocupare.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, obiectul acţiunii, legislaţia aplicabilă reţine:
Situaţia de fapt
Prin Ordinul nr. 69435 din 23 aprilie 2009 Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor l-a eliberat din funcţia publică pe reclamantul M.D., director executiv al D.V.S.A. Alba, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009.
Reclamantul a solicitat anularea Ordinului, cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, derivând din neconstituţionalitatea ordonanţei.
S-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009.
În timpul soluţionării acestei cauze, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 554/2004 art. 9 alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
Alin. (4) - În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I.
Alin. (5) - Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative
Constituţia României art. 146 alin. (1) – Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
lit. a)- se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
Art. 146 alin. (1) lit. d) - hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (3) - Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
art. 29 alin. (5) - Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
art. 15 - Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.
În vederea soluţionării prezentului recurs, se va efectua în continuare atât analiza legislaţiei specifice cu aplicabilitate în cauză, cât şi expunerea consideraţiilor teoretice privind excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Constituţia fixează cadrul juridic al controlului constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, Legea nr. 47/1992.
După criteriul momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori şi controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz şi a ordonanţelor de guvern.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fiind un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei.
Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituţionalităţii unor legi sau ordonanţe, dispoziţiile din lege sau alte acte normative cu aceeaşi forţă juridică îşi încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curţii, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituţionale nu sunt puse în acord cu dispoziţiile Curţii.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieşire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispoziţiilor unei legi sau ordonanţe.
În ceea ce priveşte admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate de o parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispoziţiile neconstituţionale îşi încetează efectele din momentul adoptării deciziei Curţii Constituţionale, concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Astfel, potrivit procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, instanţa sesizată, dacă apreciază că excepţia are legătură cu soluţionarea cauzei suspendă judecata şi trimite dosarul la Curtea Constituţională.
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă, decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.
În situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, ar însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui scopul unei reglementări.
Dimpotrivă, orice acţiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat mai sus pot fi interpretate dispoziţiile constituţionale şi cele din Legea nr. 47/1992, lege organică, ce stabileşte în concret atribuţiile şi competenţele Curţii Constituţionale.
Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reţine ca având aplicabilitate în cauză, decizia nr. 186/1999 a Curţii Constituţionale, în care s-a subliniat că în considerarea efectelor obligatorii şi erga omnes ale deciziilor Curţii Constituţionale, instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura dispoziţiile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi
În cazul O.U.G. nr. 37/2009 s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din această ordonanţă, într-un dosar al Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 3 iunie 2009 fiind sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.
Ulterior, la 26 iunie 2009 Camera deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Plenul Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a ordonanţei şi totodată asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituţională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
Prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 s-a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
La pronunţarea acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituţională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, controlul de constituţionalitate raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării prin lege. În considerentele deciziei au fost explicate motivele de neconstituţionalitate a reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, conchizând Curtea Constituţională că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
S-a precizat că potrivit deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Întrucât excepţia ridicată privind neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluţionată prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională prin decizia n.1629/2009 a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009, pentru că aceasta conţine aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele care au constituit obiectul criticii de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei.
În raport de considerentele celor două decizii se reţine că în cazul excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existenţa motivului de inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât deja actul a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, declarând neconstituţional şi actul normativ nou care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009.
În faţa unui astfel de comportament constituţional rezultă că efectele deciziei pronunţate în controlul a priori se extind în mod evident şi asupra soluţiilor adoptate în cazul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât legea a fost declarată neconstituţională înainte de promulgare şi ca urmare nu a avut o existenţă juridică proprie.
Atât dispoziţiile cât şi considerentele celor 2 decizii pronunţate de Curtea Constituţională demonstrează că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituţională şi că excepţia formulată era întemeiată.
În cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituţia României, s-a creat un cadru juridic special.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din Ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează în alin. (4) situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se şi neconstituţionalitatea ordonanţei care a stat la baza adoptării actului administrativ.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi implicit această ordonanţă, precum şi O.U.G. nr. 105/2009.
î n consecinţă în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.
Eliberarea reclamantului dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a faptului că funcţia deţinută de reclamant a fost şi rămâne desfiinţată.
Înalta Curte arată că legea de aprobare a acestei Ordonanţe a fost constatată prin decizia nr. 1257/2009 ca neconstituţională, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat Ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actele şi măsurile adoptate în baza acestei Ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte opţiunea reclamantului de a fi trecut într-o altă funcţie publică se constată că acceptul reclamantului a fost impus de desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct în baza O.U.G. nr. 37/2009, adică printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituţionale, context în care acceptul este lipsit de relevanţă.
Acceptarea funcţiei a fost determinată de măsura dispusă prin art. 4 al ordinului de eliberare din funcţie, în sensul că poate opta pentru numirea într-o funcţie publică vacantă.
Enunţul de mai sus se întemeiază pe conţinutul adresei aflate la fila 42 a dosarului de fond, care demonstrează că reclamantul a acceptat funcţia propusă, la data respectivă neavând o altă posibilitate de a continua raportul de funcţie.
În ceea ce priveşte desfiinţarea funcţiei deţinută de reclamant, arătăm că potrivit celor două decizii ale Curţii Constituţionale măsura contravine constituţiei.
De asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil consacrate de art. 6 din Convenţie se opun oricărei ingerinţe a puterii legislative în administrarea justiţiei, în scopul influenţării soluţionării judicioase a unui litigiu.
Ori prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009 s-a săvârşit tocmai o astfel de încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care corect a fost sancţionată de instanţa de fond cu anularea actului vătămător.
Desfiinţarea postului deţinut de reclamant prin cele 2 ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstituţionale, astfel că se revine la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
În raport de considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei nr. 226 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1776/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1811/2010. Contencios → |
|---|
