ICCJ. Decizia nr. 1776/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1776/2010
Dosar nr. 447/45/2009
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, reclamantul K.P.E. a chemat în judecată pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru agricultură, solicitând anularea actului administrativ, Decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
În motivarea acţiunii a arătat că prin Decizia nr. 600 emisă la data de 24 aprilie 2008 de Directorul General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv la Centrul Judeţean Iaşi pe care o ocupa în mod legal şi încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcţia publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz.
A mai precizat că înlăturarea sa de pe postul ocupat nu se justifică din perspectiva faptului că atribuţiile specifice funcţiei ocupate nu au modificat în proporţie de peste 50% şi nici nu au fost modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii, condiţii impuse de prevederile alin. (4) al art. 100 din Legea nr. 188/1999.
A solicitat să se constate că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, fiind dispusă perioada în care se afla în concediu din motive medicale.
Alături de aceste argumente, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009 ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 600 din 24 aprilie 2009.
S-a susţinut că O.U.G. nr. 37/2009 contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României potrivit cărora ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie.
A precizat reclamantul că actele administrative sunt de natură a afecta grav drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivel de trai decent, aşa cum aceste drepturi sunt consfinţite de prevederile constituţionale sub art. 41 şi art. 47 alin. (1), fiind apte a-i produce un important prejudiciu material dar şi moral.
Prin întâmpinare intimata a arătat că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009, art. III alin. (1), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură este nominalizată în lista cuprinzând serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrative teritoriale, la lit. "G" p.4, respectiv, centre judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti de plăţi şi intervenţie pentru agricultură.
A mai arătat pârâta că, în respectarea dispoziţiilor art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a pus la dispoziţia reclamantului funcţiile publice de conducere de şef serviciu la Serviciul Economic şi Sef Serviciu la Serviciul Măsuri de Sprijin IT din cadrul APIA - Centrul Judeţean Iaşi, iar prin adresa 1974 din 8 mai 2009 acesta şi-a exprimat acordul de numire în funcţia publică de conducere de şef serviciu la Serviciul Economic, numirea realizându-se prin Decizia nr. 815 din 22 mai 2009.
Actul administrativ individual în cauză este emis în temeiul şi pentru realizarea puterii publice.
Decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 nu a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, întrucât, pe de o parte, nu a fost concediat în perioada concediului medical iar pe de altă parte perioada de preaviz a fost întreruptă pe perioada în care a fost în concediu medical. Mai mult, reclamantul nu a fost destituit din funcţia publică, ci i s-a pus la dispoziţie altă funcţie publică de conducere, pe care a acceptat-o.
Prin sentinţa nr. 197/CA din 9 noiembrie 2009 Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamantul K.P.E. în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a anulat decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5000 lei daune morale şi a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că:
Decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 a fost dată în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, conform certificatului medical.
Deşi Legea nr. 188/1999, aplicabilă reclamantului ca şi funcţionar public, nu conţine reglementări specifice cu privire la o asemenea situaţie, conform art. 117 din Legea nr. 188/1999 dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Conform art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical, conform legii.
Deşi, nu este vorba de o „concediere" a reclamantului, măsura dispusă prin decizia atacată are ca efect încetarea raporturilor sale de serviciu, prin voinţa unilaterală a emitentului actului, fiind comparabilă, ca şi efecte, cu concedierea. în această situaţie, instanţa a apreciat că dispunerea acestei măsuri printr-o decizie dată în perioada în care funcţionarul public se afla în incapacitate temporară de muncă dovedită cu certificatul de concediu medical, nu întruneşte condiţiile de legalitate impuse de lege, aducând în discuţie nulitatea actului emis de către pârâtă.
De asemenea, judecătorul fondului a arătat că funcţia deţinută de reclamant figurează în O.U.G. nr. 37/2009, lista cuprinzând serviciile publice deconcertate la lit. G pct. 4, astfel că decizia de eliberare din funcţie a fost adoptată în executarea acestui act normativ.
În considerentele sentinţei s-a precizat că O.U.G. nr. 37/2009 fiind declarată neconstituţională, decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 este în evidentă contradicţie cu prevederile art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcţia publică de conducere are loc doar în cazul în care instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public, ori, în cazul de faţă, nu a operat o reorganizare în sensul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 şi nu s-a justificat reducerea postului de inspector şef.
Postul înfiinţat în locul celui ocupat de reclamant este unul cu aceleaşi atribuţii şi cu aceleaşi condiţii aparente de ocupare, ceea ce vădeşte încălcarea dispoziţiilor art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
În ceea ce priveşte opţiunea reclamantului de ocupare a unui alt post, instanţa de fond a motivat că a fost o acceptare forţată, care nu-i îngrădeşte dreptul de a ataca decizia nr. 600/2009 şi nu atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Referitor la cererea de daune morale, s-a considerat că prin măsura luată i s-a adus reclamantului un prejudiciu moral de necontestat, ceea ce implică repararea acestuia.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
În motivele de recurs s-a arătat că decizia nr. 600/2009 a fost emisă cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2007 coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public.
S-a precizat că la data emiterii deciziei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nu cunoştea că reclamantul se află în incapacitate temporară de muncă şi oricum efectele deciziei se produceau după încetarea acestei stări.
Recurenta a susţinut că potrivit Circularei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nr. 38394 din 29 octombrie 2008 activitatea de gestionare a fondurilor europene pentru agricultură, nu reprezintă serviciu public, care se organizează exclusiv în baza unui act normativ, şi că ulterior Centrele Judeţene A.P.I.A. au fost incluse în categoria serviciilor publice deconcertate.
S-a motivat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, anterior declarării ca neconstituţională, şi că în temeiul acestui ultim act normativ funcţiile publice prevăzute în anexa nr. 1 sunt şi rămân desfiinţate.
Referitor la daunele morale s-a apreciat că acestea nu sunt datorate, deoarece Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a pus în executare, prin decizia nr. 600/2008, prevederile unui act normativ, respectiv O.U.G. nr. 37/2009.
Situaţia de fapt
Prin Ordinul nr. 600 din 23 aprilie 2009 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură l-a eliberat din funcţia publică pe reclamantul K.P.E., director executiv al Centrului Judeţean Iaşi din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009.
Reclamantul a solicitat anularea Ordinului, cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, derivând din neconstituționalitatea ordonanţei.
S-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009.
În timpul soluţionării acestei cauze, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 554/2004 art. 9 alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
Alin. (4)- În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I.
Alin. (5)- Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative
Constituţia României art. 146 alin. (1) – Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
lit. a)- se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
Art. 146 alin. (1) lit. d) - hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (3) - Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
art. 29 alin. (5) - Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
art. 15 - Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.
În vederea soluţionării prezentului recurs, se va efectua în continuare atât analiza legislaţiei specifice cu aplicabilitate în cauză, cât şi expunerea consideraţiilor teoretice privind excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Constituţia fixează cadrul juridic al controlului constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, Legea nr. 47/1992.
După criteriul momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori şi controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz şi a ordonanţelor de guvern.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fiind un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei.
Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituţionalităţii unor legi sau ordonanţe, dispoziţiile din lege sau alte acte normative cu aceeaşi forţă juridică îşi încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curţii, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituţionale nu sunt puse în acord cu dispoziţiile Curţii.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieşire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispoziţiilor unei legi sau ordonanţe.
În ceea ce priveşte admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate de o parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispoziţiile neconstituţionale îşi încetează efectele din momentul adoptării deciziei Curţii Constituţionale, concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Astfel, potrivit procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, instanţa sesizată, dacă apreciază că excepţia are legătură cu soluţionarea cauzei suspendă judecata şi trimite dosarul la Curtea Constituţională.
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă, decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.
În situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, ar însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui scopul unei reglementări.
Dimpotrivă, orice acţiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat mai sus pot fi interpretate dispoziţiile constituţionale şi cele din Legea nr. 47/1992, lege organică, ce stabileşte în concret atribuţiile şi competenţele Curţii Constituţionale.
Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reţine ca având aplicabilitate în cauză, decizia nr. 186/1999 a Curţii Constituţionale, în care s-a subliniat că în considerarea efectelor obligatorii şi erga omnes ale deciziilor Curţii Constituţionale, instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura dispoziţiile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi
În cazul O.U.G. nr. 37/2009 s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din această ordonanţă, într-un dosar al Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 3 iunie 2009 fiind sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.
Ulterior, la 26 iunie 2009 Camera deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Plenul Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a ordonanţei şi totodată asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituţională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
Prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 s-a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
La pronunţarea acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituţională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, controlul de constituţionalitate raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării prin lege. În considerentele deciziei au fost explicate motivele de neconstituţionalitate a reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, conchizând Curtea Constituţională că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
S-a precizat că potrivit deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Întrucât excepţia ridicată privind neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluţionată prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională prin decizia n.1629/2009 a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009, pentru că aceasta conţine aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele care au constituit obiectul criticii de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei.
În raport de considerentele celor două decizii se reţine că în cazul excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existenţa motivului de inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât deja actul a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, declarând neconstituţional şi actul normativ nou care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009.
În faţa unui astfel de comportament constituţional rezultă că efectele deciziei pronunţate în controlul a priori se extind în mod evident şi asupra soluţiilor adoptate în cazul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât legea a fost declarată neconstituţională înainte de promulgare şi ca urmare nu a avut o existenţă juridică proprie.
Atât dispozitivul cât şi considerentele celor 2 decizii pronunţate de Curtea Constituţională demonstrează că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituţională şi că excepţia formulată era întemeiată.
În cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituţia României, s-a creat un cadru juridic special.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din Ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează în alin. (4) situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se şi neconstituţionalitatea ordonanţei care a stat la baza adoptării actului administrativ.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi implicit această ordonanţă, precum şi O.U.G. nr. 105/2009.
î n consecinţă în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.
Eliberarea reclamantului dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a faptului că funcţia deţinută de reclamant a fost şi rămâne desfiinţată.
Înalta Curte arată că legea de aprobare a acestei Ordonanţe a fost constatată prin decizia nr. 1257/2009 ca neconstituţională, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat Ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actele şi măsurile adoptate în baza acestei Ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte opţiunea reclamantului de a fi trecut într-o altă funcţie publică se constată că acceptul reclamantului a fost impus de desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct în baza O.U.G. nr. 37/2009, adică printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituţionale, context în care acceptul este lipsit de relevanţă.
În ceea ce priveşte desfiinţarea funcţiei deţinută de reclamant, arătăm că potrivit celor două decizii ale Curţii Constituţionale măsura contravine constituţiei.
De asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil consacrate de art. 6 din Convenţie se opun oricărei ingerinţe a puterii legislative în administrarea justiţiei, în scopul influenţării soluţionării judicioase a unui litigiu.
Ori prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009 s-a săvârşit tocmai o astfel de încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care corect a fost sancţionată de instanţa de fond cu anularea actului vătămător.
Desfiinţarea postului deţinut de reclamant prin cele 2 ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstituţionale, astfel că se revine la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
În ceea ce priveşte emiterea deciziei în perioada concediului medical, critica este fondată, întrucât din observarea certificatului de concediu medical aflat la fila 14 a dosarului se constată că acesta a fost eliberat la 23 aprilie 2009, însă nu a fost depus la instituţie, astfel că aceasta nu avea cum să cunoască împrejurarea că reclamantul se afla în stare de incapacitate temporară de muncă.
Referitor la acordarea daunelor morale.
Categoria juridică a daunelor morale se circumscrie noţiunii de răspundere civilă delictuală.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar, potrivit art. 998 C. civ. să existe o faptă care cauzează altuia un prejudiciu şi vinovăţia, greşeala celui care săvârşeşte fapta.
Cele trei elemente faptă, prejudiciu, vinovăţie trebuie să fie întrunite cumulativ, lipsa unuia dintre elemente fiind de natură a înlătura răspunderea civilă delictuală ca urmare nu se pot acorda daune morale.
În speţă recurenta a pus în executare un act normativ, de al cărui viciu de neconstituţionalitate nu este răspunzătoare situaţia în care lipseşte elementul de vinovăţie, astfel că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.
În acelaşi timp, prin admiterea acţiunii şi anularea actului s-a reparat şi paguba pe care reclamantul a suferit-o prin încetarea raportului de funcţie.
De altfel, atât în jurisprudenţa C.E.D.O. cât şi cea a Curţii Europene de Justiţie s-a statuat că anularea unui act administrativ vătămător este de natură prin ea însăşi să se constituie într-o reparaţie morală.
În raport de aceste considerente soluţia de obligare la daune morale este nefondată, cu precizarea că prima instanţă nu a motivat în niciun fel admiterea acestei cereri.
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că, se va respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale către reclamant, ca neîntemeiat şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 197/CA din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că, respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale către reclamant, ca neîntemeiat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2508/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1778/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
