ICCJ. Decizia nr. 1989/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1989/2010
Dosar nr. 615/57/200.
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.D.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, prin ministru, suspendarea punerii în executare a Ordinului nr. 512 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii în anulare a acestui act administrativ.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 512 din 23 aprilie 2009, emis în baza OUG nr. 37/2009, s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv al Direcţiei pentru Sport al Judeţului Alba. A susţinut reclamantul că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat – în sensul că există o îndoială serioasă asupra legalităţii acestui act, funcţia de conducere desfiinţată, nefiind dintre cele vizate de OUG nr. 37/2009, atâta timp cât este înlocuită cu o nouă funcţie de director coordonator – precum şi condiţia privind paguba iminentă – ordinul atacat afectându-i grav drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivel de trai decent, cauzându-i prejudicii atât materiale, cât şi morale.
Prin sentinţa civilă nr. 154/F/CA/2009 din 26 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării ordinului nr. 512 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă faptul că dreptul public recunoaşte dreptul la carieră al funcţionarului public ce semnifică posibilitatea de a avansa în grade şi funcţii, astfel încât în condiţiile în care reclamantul a fost numit într-o funcţie publică de conducere, exercitarea acesteia trebuie să se realizeze cu respectarea principiilor ce guvernează funcţia publică ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, angajatorul având obligaţia de a asigura stabilitatea în funcţie a persoanei cu care se află în raporturi de serviciu.
Constatând aşadar, că ordinul în cauză are repercusiuni asupra carierei funcţionarului public, reţinând şi faptul că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prin care a solicitat autorităţii emitente revocarea actului atacat, curtea de apel a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat cerută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, cea a pagubei iminente, prevăzută de acelaşi art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că actul administrativ este prejudiciabil pentru funcţionarul public sub aspect pecuniar, acestuia fiindu-i afectate direct drepturile salariale, şi mai mult, în speţă se conturează şi un prejudiciu de imagine, punerea în executare a acestui act, fiind de natură a-i afecta reclamantului cariera de funcţionar public.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei atacate şi respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, pârâta a susţinut în esenţă că instanţa de fond, în mod neîntemeiat a admis acţiunea reţinând că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, fără a motiva care sunt împrejurările legate de stare de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, respectiv, cazul justificat precum şi paguba iminentă care ar justifica suspendarea.
Consideră recurenta că instanţa de fond nu a indicat în concret şi argumentat cele două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru suspendarea executării actului administrativ.
Totodată, în opinia recurentei-pârâte prin ordinul de eliberare din funcţie a cărei suspendare s-a dispus nu se creează o pagubă iminentă Direcţiei pentru Sport a judeţului Alba, conform art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, acesta fiind emis în conformitate şi în executarea dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile speciale de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. OUG nr. 37/2004 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice centrale.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport cu materialul probator administrat în cauză, realizând o încadrare juridică adecvată în funcţie de situaţia faptică.
Actul administrativ a cărui suspendare până la pronunţarea instanţei de fond asupra anulării s-a solicitat este Ordinul nr. 512 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Tineretului şi Sportului prin care, în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv al Direcţiei pentru Sport a judeţului Alba. Totodată, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberarea sa din funcţia publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice. Temeiul juridic al actului administrativ îl reprezintă dispoziţiile art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, partea vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.
În speţa de faţă , Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii legale, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat în raport de împrejurarea că OUG nr. 37/1009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, confirmă existenţa acestei condiţii legale, întrucât Ordinul a cărui suspendare s-a solicitat a fost emis în vederea punerii în executare a prevederilor acestei ordonanţe.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Curtea constată că şi aceasta este îndeplinită în cauză, fiind afectate drepturile salariale pe care intimatul – reclamant le încasa, acest prejudiciu material viitor fiind previzibil conform definiţiei legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare se constată că în speţa de faţă sunt întrunite cumulativ cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, până la pronunţarea instanţei de fond.
Având în vedere considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Tineretului şi Sportului (Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport) împotriva sentinţei civile nr. 154/F/CA/2009 din 26 iulie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1988/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1998/2010. Contencios → |
|---|
