ICCJ. Decizia nr. 1992/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1992/2010
Dosar nr. 1332/2/2008
Şedinţa publică de la 20 aprilie 2010
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 29 februarie 2008, reclamantul G.C. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Justiţiei, Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, pe judecătorul B.M., pe judecătorul Ş.G. şi pe judecătorul T.O., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să-i înregistreze corect cererile şi să se consemneze corect în încheierea de şedinţă şi în dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 1665 din 3 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale a M.E.F., a respins acţiunea formulată împotriva acestuia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.
La termenul din 27 ianuarie 2009, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2C. proc. civ.
La data de 20 aprilie 2010, cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o rice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249-251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de G.C. împotriva sentinţei civile nr. 1665 din 3 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1984/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1994/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|