ICCJ. Decizia nr. 1978/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1978/2010
Dosar nr. 1091/33/2009
Şedinţa publică de la 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea hotărârii din mai 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că din înscrisurile prezentate şi din declaraţiile martorilor audiaţi pârâta trebuia să reţină calitatea sa de persoană care este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 deoarece a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă de către autorităţile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 557/2009 din 9 noiembrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea, a anulat hotărârea din mai 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, pentru perioada 15 martie 1943 - 06 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2009.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă, martorei care astfel cum au declarat şi au şi dovedit, sunt la rândul lor beneficiari ai Legii nr. 189/2000, coroborate cu înscrisurile prezentate în probaţiune, rezultă că reclamanta, împreună cu mama acesteia au părăsit localitatea de domiciliu Cerisa, jud. Sălaj, şi s-au refugiat în localitatea 10 hotare, jud. Bihor, ca urmare a persecuţiilor etnice şi a cedării Ardealului de Nord, în urma Diktatului de la Viena.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare, s-a susţinut că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în cauză fiind vorba de acte juridice - prezentarea la notar cu martori în vederea obţinerii calităţii de refugiat şi obţinerea de indemnizaţii în valoare de până la 500 de lei, aşadar a unor acte juridice cu o valoare de peste 0,025 lei.
Recurenta mai susţine că refugiul nu a fost determinat de persecuţii etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantei, ci de teama ca persecuţiile ce se exercitau în acea vreme asupra ţiganilor şi evreilor ar putea să se exercite şi asupra sa, astfel că declaraţiile date în cauză nu stabilesc fără putinţă de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice, deci aceasta nu poate beneficia de drepturile pe care le prevede Legea nr. 189/2000.
Comisia pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată şi completată, a considerat necesar a fi prezentate şi alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuţie pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Or, din declaraţiile notariale ale martorilor A.T. şi S.G. (filele 17-18 dosar fond), ei înşişi beneficiari ai drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, audiaţi şi nemijlocit de instanţa de judecată (filele 34-36 - dosar fond), rezultă într-adevăr că, din cauza persecuţiilor etnice la care era supusă populaţia de etnie română, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta şi familia sa s-au refugiat, în luna martie 1943, din localitatea Cerisa, în care îşi aveau domiciliul, în localitatea 10 Hotare, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945.
În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, aşadar, conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască şi să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
Pe de altă parte, nu există dispoziţii legale potrivit cărora declaraţiile de martori sunt nule în funcţie de intervalul scurs de la data evenimentelor relatate, iar dispoziţiile art. 1191 C. civ. nu sunt incidente în speţă, pe de o parte pentru că proba îndeplinirii condiţiilor Legii nr. 189/200 se face în conformitate cu dispoziţiile expuse şi limitative ale art. 4 din Legea specială şi pe de altă parte deoarece obiectul cauzei nu îl reprezintă un act juridic în sensul dispoziţiilor de mai sus C. civ.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj, împotriva sentinţei civile nr. 557 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefundat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1976/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1984/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
