ICCJ. Decizia nr. 2050/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2050/2010
Dosar nr.7184/2/2008
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 13 noiembrie 2008, astfel cum a fost precizată ulterior, SC "R.M.G.C." SA a chemat în judecată A.N.A.F. şi D.G.F.P. a judeţului Sibiu, solicitând anularea deciziei din 16 decembrie 2008, a deciziei de impunere din 23 iunie 2008, a raportului de inspecţie fiscală din 20 iunie 2008 şi a Dispoziţiei de măsuri din 20 iunie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin Decizia de impunere, în valoare totală de 22.356.195 RON reprezentând TVA şi impozit pe profit, cu majorările de întârziere aferente celor două categorii de debite, nu sunt datorate. Sub acest aspect, s-a arătat că societatea a mai fost supusă unei inspecţii fiscale privind obligaţiile bugetare datorate pentru perioada 2000 - 2004, prin raportul de inspecţie fiscală din 11 februarie 2005, dispunându-se doar măsura stornării din imobilizării necorporale a unei sume, fără a se stabili şi debite suplimentare.
Pe de altă parte, a precizat reclamanta, prin reverificarea finalizată prin actele administrative emise în 2008 de D.G.F.P. Sibiu, cu privire la T.V.A. şi impozitul pe profit pentru intervalul 2003 - 2004, s-au încălcat prevederile legale, întrucât nu au existat date suplimentare care să justifice un nou control.
În consecinţă, a susţinut reclamanta, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative - în care se consemnează că nu au putut fi identificate datele suplimentare necunoscute la prima verificare - ar fi trebuit să se dispună anularea actelor atacate şi nu refacerea controlului, întrucât elementele noi care să justifice stabilirea unor obligaţii fiscale suplimentare, ar fi trebuit să preexiste actelor de control.
Referitor la pct. 2 din Decizia nr. 420/2008, reclamanta a arătat că A.N.A.F. era competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii actului administrativ intitulat dispoziţie de măsuri în care se reiau aceleaşi constatări din raportul de inspecţie fiscală. În subsidiar, cu privire la acest aspect, s-a cerut a se constata existenţa autorităţii de lucru judecat întrucât, între timp contestaţia împotriva Dispoziţiei din 20 iunie 2008 a fost soluţionată prin respingere de D.G.F.P. Sibiu prin Decizia din 31 iulie 2008, act ce va face obiectul unei contestaţii pe cale separată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1287 din 25 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârâte privind lipsa de interes, lipsa de obiect şi inadmisibilitatea cererii şi a admis în parte acţiunea.
Astfel, s-a dispus anularea pct. 1 din Decizia nr. 420/2008 în privinţa desfiinţării deciziei de impunere nr. x/2008 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. y/2008 şi a deciziei de procedare la o nouă verificare a aceloraşi impozite şi taxe pe aceeaşi perioadă, precum şi obligarea A.N.A.F. să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. y/2008.
De asemenea, instanţa a menţinut pct. 2 din Decizia nr. 420/2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că A.N.A.F. a dispus în mod eronat efectuarea unei noi verificări, în loc să analizeze aspectele de fond supuse analizei prin contestaţie, în sensul de a se pronunţa asupra susţinerii privind efectele inexistenţei datelor suplimentare, necunoscute de organele de inspecţie fiscală la controlul efectuat în 2005 şi de a analiza şi aspectul privind erorile de calcul indicate în actele de control.
Instanţa a constatat de asemenea, ca fiind legală soluţia de trimitere a contestaţiei privind dispoziţia de măsuri din 20 iunie 2008, la organul fiscal emitent.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta SC "R.M.G.C." SA, precum şi pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul declarat de reclamantă, s-a invocat încălcarea principiului consacrat de art. 296 teza II C. proc. civ., potrivit căruia nu se poate crea o situaţie mai grea părţii care a formulat calea de atac. Or, instanţa, deşi sesizată exclusiv cu solicitarea de a fi anulată Decizia nr. 420/2008 doar sub aspectul dispunerii unei alte verificări fiscale, a decis obligarea pârâtei A.N.A.F. să soluţioneze contestaţia administrativă pe fond, considerând implicit că obligaţiile fiscale au fost stabilite corect şi repunând astfel societatea la plata unor debite desfiinţate în calea administrativă de atac.
Reclamanta a cerut a se constata că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile art. 105 alin. (3) teza II C. proCod Fiscal, întrucât în actele de control nu au fost reţinute erori de calcul care să justifice obligarea A.N.A.F. la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative.
În consecinţă, s-a solicitat în recursul reclamantei ca, referitor la pct. 1 din Decizia nr. 420/2008 să se dispună doar înlăturarea dispoziţiei de reverificare a activităţii societăţii, urmând a se menţine măsura anulării actelor de control atacate.
Reclamanta a criticat şi soluţia de menţinere a pct. 2 din Decizia nr. 420/2008, impunându-se anularea dispoziţiei de măsuri, ca act accesoriu raportului de inspecţie fiscală şi al deciziei de impunere, pentru aceleaşi motive pentru care A.N.A.F. a considerat că se impune desfiinţarea actelor principale de control.
S-a invocat de asemenea, contradicţia dintre dispozitivul sentinţei şi considerente, din motivare rezultând că s-a apreciat ca legală măsura de refacere a controlului.
Reclamanta a mai arătat că, în lipsa unor date suplimentare care să justifice măsura refacerii controlului şi care să fie indicate în actele administrative contestate, se impune anularea actelor de control.
În recursul formulat de pârâte s-a criticat sentinţa sub aspectul respingerii greşite a excepţiei lipsei de interes a reclamantei, în condiţiile în care prin Decizia nr. 420/2008 s-a dispus desfiinţarea actelor administrative a căror anulare a solicitat-o reclamanta. Astfel, societatea fiind repusă în situaţia anterioară, nu justifică vătămarea, pentru a solicita anularea deciziei date în procedura administrativă.
De asemenea, pârâtele au invocat necesitatea menţinerii măsurii dispuse prin pct. 1 al Deciziei nr. 420/2008, întrucât organul de soluţionare a contestaţiei a respectat prevederile art. 216 alin. (3) din OG nr. 92/2003, potrivit cărora se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează a se încheia un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei date în contestaţie.
Pârâtele au mai arătat că A.N.A.F. nu se putea pronunţa asupra fondului cauzei, întrucât nu a analizat pe fond Decizia de impunere, dispunându-se, urmare a constatării că nu rezultă cu claritate dacă au existat elemente noi, necunoscute la inspecţia anterioară, care să justifice reverificarea, desfiinţarea actelor administrative şi refacerea controlului fiscal.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata ca fiind nefondate recursurile declarate de pârâte, justificându-se însă calea de atac promovată de reclamantă, ce urmează a fi admisă.
Astfel, excepţia invocată de pârâte privind lipsa de interes a societăţii de a solicita anularea Deciziei nr. 420/2008 a A.N.A.F. a fost corect respinsă.
Întrucât soluţia pronunţată în procedura administrativă a fost nu numai de desfiinţare a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, ci şi de dispunere a refacerii verificării, reclamanta justifică interesul de a solicita anularea actului, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, în considerarea faptului că se consideră vătămată în drepturile sale prin supunerea la un nou control fiscal.
Cât priveşte susţinerea pârâtelor privind greşita soluţie de anulare a pct. 1 din Decizia nr. 420/2008 şi de obligare a A.N.A.F. la soluţionarea pe fond a contestaţiei, acest motiv urmează a fi examinat şi în raport de criticile formulate de reclamantă, care vizează aceleaşi aspecte.
Astfel, potrivit art. 105 alin. (3) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin excepţie, se poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.
Sub acest aspect, se constată că societatea reclamantă a formulat în contestaţia administrativă, motive de anulare a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 105 alin. (3) C. proCod Fiscal, care reglementează situaţia de excepţie în care poate avea loc reluarea controlului.
În cauză, societatea reclamantă a fost verificată cu privire la impozitul pe profit aferent perioadei 2000 - 2004, prin raportul de inspecţie fiscală din 11 februarie 2005 nefiind stabilite debite suplimentare, dispunându-se doar măsura stornării din imobilizări necorporale a sumei de 3.930.366 RON.
Referitor la T.V.A. aferentă intervalului 2003 - 2004, reclamanta a formulat cereri de rambursare şi de compensare, urmate de controale pe linia modului de evidenţă, calcul şi virare a taxei, finalizate prin rambursarea T.V.A. cu excepţia sumelor de 4.437 RON şi 403 RON, pentru care nu s-a acordat drept de deducere şi respectiv, de 4369 RON, sumă pentru care organul de inspecţie fiscală a stabilit că se va reporta în decontul lunii următoare.
Prin verificarea încheiată cu raportul de inspecţie fiscală din 20 iunie 2008 în baza căruia s-a emis Decizia de impunere din 23 iunie 2008, s-a decis, contrar celor stabilite în anul 2005, ca impozitul pe profit declarat iniţial ca scutit să fie repus la plată, iar cuantumul T.V.A. de rambursat să fie modificat, reluarea controlului fiind avizată de organul competent la propunerea Direcţiei antifraudă fiscală.
În chiar cuprinsul Deciziei nr. 420/2008 se menţionează că nu se pot identifica datele suplimentare, aşa cum sunt ele definite de legiuitor, necunoscute organelor de inspecţie fiscală, în timpul efectuării controalelor în vederea rambursării T.V.A. şi a celui finalizat prin raportul din 11 februarie 2005 care să poată justifica aprobarea reverificării impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată.
Totuşi, deşi Decizia nr. 420/2008 reţine absenţa temeiului legal pentru reverificarea perioadei 2003 - 2004, dispune efectuarea unei noi inspecţii fiscale, cu motivarea că reverificarea ar putea fi justificată numai în cazul în care în balanţa contabilă din 31 decembrie 2004 nu ar apărea evidenţiat profitul rezultat din reevaluarea creanţelor şi datoriilor în valută, operaţiune efectuată ulterior încheierii raportului de inspecţie fiscală din 11 februarie 2005, aspect ce se poate încadra în noţiunea de date suplimentare în sensul art. 105 alin. (3) C. proCod Fiscal
Această măsură apare ca nejustificată în condiţiile în care acest act contabil, balanţa întocmită la 31 decembrie 2004, a fost analizat atât cu ocazia controlului încheiat cu raportul de inspecţie fiscală din anul 2005, cât şi cu prilejul întocmirii actului fiscal din 20 iunie 2008, neputând constitui motiv legal pentru a se proceda la o a treia reverificare.
Or, în raport de împrejurarea că în actele administrative întocmite în anul 2008 cu prilejul reverificării perioadei 2003 - 2004 nu au fost indicate elementele noi care să justifice refacerea controlului, critica de nelegalitate vizând încălcarea cerinţelor art. 105 alin. (3) C. proCod Fiscal este întemeiată, impunându-se anularea Deciziei nr. 420/2008, ca şi a deciziei de impunere nr. x/2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. y/2008.
Prin hotărârea atacată, deşi se reţine că nu au existat elemente noi, necunoscute la controlul anterior, se dispune şi obligarea A.N.A.F. să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă, prima instanţă stabilind că trebuie analizată şi cea de-a doua ipoteză prevăzută de art. 105 alin. (3) C. proCod Fiscal, respectiv erorile de calcul referitoare la facilităţile fiscale acordate care au influenţat rezultatul inspecţiei fiscale din anul 2005.
Sub acest aspect, se constată că în raportul de inspecţie fiscală din 2005 nu s-a reţinut vreo eroare de calcul, referirile privind doar caracterul deductibil al unor cheltuieli ce au determinat stabilirea unui impozit pe profit suplimentar şi respectiv, scutirea de plata T.V.A.
Presupusele erori de calcul indicate de prima instanţă, referitoare la facilităţile fiscale acordate, sunt de fapt constatări de fond asupra dreptului reclamantei de a beneficia de astfel de facilităţi, aspect ce fusese analizat în anul 2005, pentru a se putea pune în discuţie reluarea controlului sub acest aspect, fiind necesară existenţa acelor date suplimentare din care să rezulte o altă stare de fapt decât cea iniţială.
În consecinţă, sentinţa atacată apare ca nelegală şi netemeinică, Curtea urmând ca, admiţând recursul reclamantei, să admită în parte acţiunea şi să dispună anularea actelor de control contestate, precum şi a pct. 1 din Decizia nr. 420/2008 a A.N.A.F.
Pentru considerentele expuse mai sus, recursurile declarate de pârâte vizând greşita anulare a pct. 1 din Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative vor fi respinse ca nefondate.
În legătură cu aspectul privind pct. 2 din Decizia nr. 420/2008, Curtea constată că este legală soluţia decisă de A.N.A.F. care a dispus transmiterea la D.G.F.P. Sibiu pentru soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei de măsuri din 20 iunie 2008, privind stornarea sumei de 1.229.569 RON din contul imobilizări necorporale şi înregistrarea pe cheltuieli nedeductibile fiscal.
Astfel, organul de soluţionare a contestaţiei a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 209 alin. (2) C. proCod Fiscal, potrivit cărora contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale decât deciziile de impunere, actele asimilate acestora sau deciziile de regularizare a situaţiei emise conform legislaţiei în materie vamală, se soluţionează de către organele fiscale emitente.
De altfel, între timp, D.G.F.P. Sibiu a şi soluţionat contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de măsuri nr. z/2008, respingând-o, însăşi reclamanta menţionând că va ataca acest act administrativ pe cale separată.
Aşadar, susţinerile societăţii referitoare la pct. 2 din Decizia nr. 420/2008 fiind neîntemeiate, Curtea va admite în parte acţiunea, doar în sensul anulării pct. 1 din acest act administrativ, precum şi al anulării deciziei de impunere nr. x/2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. y/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC "R.M.G.C." SA Roşia Montană împotriva Sentinţei civile nr. 1287 din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea în parte.
Anulează pct. 1 din Decizia nr. 420 din 16 decembrie 2008 emisă de A.N.A.F.
Anulează Decizia de impunere din 23 iunie 2008 şi raportul de inspecţie fiscală din 20 iunie 2008, emise de pârâta D.G.F.P. a judeţului Sibiu.
Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. şi D.G.F.P. a judeţului Sibiu împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2053/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2034/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
