ICCJ. Decizia nr. 2056/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2056/2010
Dosar nr.2521/2/200
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.B.S. a chemat în judecată pe pârâtul O.R.I. - D.I. a Municipiului Bucureşti solicitând anularea deciziei din 4 martie 2009 emisă de pârât.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat de SC F. SRL din ţara sa, Republica Democratica Congo, de unde a fost adus de aceeaşi societate în România pentru motive de serviciu. Conform înţelegerii făcute în Congo societatea sus-menţionată se obliga să-i facă toate demersurile necesare obţinerii unor condiţii de şedere în România. La 16 martie 2009 a fost surprins să afle că este obligat să părăsească teritoriul României fără să fi fost informat în prealabil de motivele pentru care trebuie să sufere această sancţiune. Consideră că ar fi trebuit să fi primit o scrisoare de avertizare, de sancţiune şi eventual un preaviz sau o scrisoare de reziliere de contract individual de muncă. Pe de altă parte în dispoziţiile finale ale contractului semnat cu SC F.T. SRL scrie: "Conflictele legate de reziliere, de executare, suspendare sau încetarea prezentului contract individual de muncă sunt de rezolvat prin instanţa judiciară competentă material şi teritorial, conform legii".
La 3 aprilie 2009, pârâtul a depus întâmpinare arătând ca la data de 14 iulie 2008 i-a fost eliberată autorizaţia de muncă nr. x, la solicitarea SC F.T. SRL.
Ca urmare a obţinerii autorizaţiei de muncă în scopul angajării în muncă la SC F.T. SRL, pârâtul a intrat în România în baza unei vize pentru angajare în muncă identificată prin simbolul D/AM.
La solicitarea pârâtului înregistrată în 14 august 2008 D.I. a Municipiului Bucureşti i-a acordat dreptul de şedere pe teritoriul României în calitate de angajat al SC F.T. SRL pentru perioada 18 august 2008 - 17 august 2009.
La data de 24 februarie 2009, societatea angajatoare, SC F.T. SRL l-a informat pe pârât că au încetat raporturile de muncă cu reclamantul. Astfel, în temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) lit. a) din OUG nr. 194/2002, republicată, dreptul de şedere al reclamantului a fost revocat, măsură comunicată prin intermediul Deciziei de returnare din 4 martie 2009, conform art. 78 lit. a) din acelaşi act normativ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3295 din 14 octombrie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant, reţinând că întrucât pârâtului i-a fost desfăcut contractul de muncă de către societatea angajatoare, autorizaţia de muncă eliberată pe numele său şi-a încetat valabilitatea, nemaifiind astfel îndeplinite condiţiile pe baza cărora pârâtului i-a fost prelungit dreptul de şedere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul M.B.S.
Recurentul a susţinut, în esenţă că instanţa de fond nu şi-a manifestat rolul activ prevăzut de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru aflarea adevărului şi prevenirea săvârşirii unui abuz.
Astfel, susţine recurentul, instanţa ar fi putut constata că recurentul-reclamant a fost victima unui abuz cu privire la desfacerea unilaterală de către angajator a contractului de muncă, cu toate consecinţele ulterioare.
Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs, urmează să se constate că acesta este netimbrat, excepţie ce urmează a fi analizată cu precădere.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, iar recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior - deşi a fost citat cu menţiunea timbrării - devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de M.B.S. împotriva Sentinţei civile nr. 3295 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 5534/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2053/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
