ICCJ. Decizia nr. 2119/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2119/2010
Dosar nr. 762/45/2009
Şedinţa de la 23 aprilie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 611/CA din 20 octombrie 2009 Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul a avut în vedere faptul că obiectul litigiului îl reprezintă anularea unei decizii emisă de o autoritate publică centrală.
De asemenea, s-a mai reţinut că dispoziţiile art. 8 alin. (5), art. 31 pct. 1 lit. a) şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, coroborate, duc la concluzia că, în prezent, nu mai există dispoziţii derogatorii de la normele generale de competenţă (în sens contrar s-ar fi menţinut în cuprinsul legii sintagma de tribunal şi nu s-ar fi modificat în instanţă competenţa potrivit legii contenciosului administrativ).
Curtea de Apel Iaşi prin sentinţa nr. 216/CA din 7 decembrie 2009 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, a suspendat, din oficiu, judecata pricinii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut că nu are competenţa de a soluţiona acţiunea reclamanţilor deoarece, pe de o parte, modificările aduse alin. (5) al art. 8 din Legea nr. 290/2003 nu instituie în mod expres, competenţa curţilor de apel de a soluţiona cererile referitoare la actele emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ci fac doar o referire generală la Legea contenciosului administrativ, iar pe de altă parte că alin. (6) al aceluiaşi articol, care nu a fost modificat prin Legea nr. 171/2006, prevede în mod expres că hotărârile date de tribunal nu pot fi atacate cu recurs, în condiţiile legii, dispoziţie din care rezultă fără echivoc că legiuitorul a înţeles să păstreze competenţa de primă instanţă a tribunalului în această materie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie precizează că hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. 6 al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, menţionează faptul că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a tribunalului
Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Un argument în plus, în sensul celor reţinute îl reprezintă şi faptul că la data de 23 noiembrie 2009, în şedinţa plenului judecătorilor Secţiei contencios administrativ şi fiscal a fost adoptată următoarea soluţie de principiu pentru unificarea practicii:
„acţiunile având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor acordate prin hotărârea Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003 sunt de competenţa Tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal".
Soluţia adoptată a fost luată în vederea interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei în materia contenciosului administrativ, de care instanţa este datoare să ţină seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securităţii raporturilor juridice şi a jurisprudenţei CEDO care a statuat în mod constant că rolul jurisdicţiei supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispoziţiilor legale, prin înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţă (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39-40).
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze pricina, în primă instanţă, este Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe C.L.G., G.P.I. şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2118/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 212/2010. Contencios → |
|---|
