ICCJ. Decizia nr. 2143/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2143/2010

Dosar nr.299/35/2008

Şedinţa publică din 27 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 68/CA/2008 din 5 mai 2008, a respins cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin raportul de inspecţie fiscală şi Decizia de impunere din 27 septembrie 2007 emise de A.F.P. Satu Mare din cadrul D.G.F.P. Satu Mare, formulată de reclamanta SC "R." SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Satu Mare, reţinând că reclamanta nu a consemnat cauţiunea stabilită în condiţiile art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.

La termenul de judecată din data de 3 februarie 2009, constatând că părţile nu s-au prezentat şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă, instanţa de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei.

Cum cauza a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părţilor, la data de 17 februarie 2010, instanţa, din oficiu, a dispus repunerea acesteia pe rol în vederea verificării incidenţei dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de un an".

Cum în cauză nu s-a îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe au suspenda perimarea, potrivit dispoziţiilor art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face, în speţă, aplicarea prevederilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se perimarea recursului declarat de SC "R." SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de SC "R." SRL Satu Mare împotriva Sentinţei civile nr. 68/CA/2008 din 5 mai 2008 a Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.

Procesat de GGC - AA

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2143/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs