ICCJ. Decizia nr. 2155/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2155/2010
Dosar nr.377/64/2008
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Sentinţa nr. 34 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC S. SA Braşov în contradictoriu cu D.F. Braşov - Biroul Soluţionări Contestaţii şi, în consecinţă, a fost anulată Decizia de impunere din 18 ianuarie 2008 şi Dispoziţia din 31 martie 2008 privind impozitul pe clădiri în sumă de 1.348.625 RON şi impozit pe teren în sumă de 25.935 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii introductive privind anularea actelor fiscale arătate, a reţinut că reclamanta este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parcului Industrial P.R., conform HG nr. 1019/2004.
Instanţa a constatat că potrivit dispoziţiilor din Cod fiscal reclamanta nu datorează impozitul pe clădirile şi terenurile, ce sunt afectate parcului industrial, întrucât scutirea prevăzută de lege reprezintă o măsură cu caracter general ce se aplică tuturor societăţilor care sunt înfiinţate în baza legii ca parc industrial, nefiind vorba de o distorsionare sau ameninţare de natură a determina o distorsionare a concurenţei prin favorizare colectivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.F. Braşov, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că facilităţile fiscale, acordate în temeiul Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal în beneficiul SC S. SA, reprezintă ajutor de stat, în sensul prevăzut de OUG nr. 117/2006, dar şi de art. 87 şi 88 din Tratatul C.E. şi sunt supuse notificării.
În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că intimata-reclamantă nu poate beneficia ope legis de facilităţi fiscale constând în scutirea de plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren.
A mai arătat că potrivit OUG nr. 117/2006, Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate de contact în raporturile dinte Comisia Europeană şi autorităţile publice, alţi furnizori şi beneficiarii ajutorului de stat, iar prin adresa din 1 martie 2007, Consiliul Concurenţei a comunicat D.F. Braşov că facilităţile fiscale care îşi au temeiul în Cod Fiscal reprezintă ajutor de stat în sensul art. 87 din Tratat, avizând negativ acordarea unei scutiri fără avizul Comisiei Europene.
Cu privire la situaţia specifică parcurilor industriale, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la adresa din 17 mai 2007, prin care Consiliul Concurenţei a arătat că ajutoarele de stat pot fi acordate în două modalităţi - ca alocări specifice în temeiul unei scheme de ajutor de stat regional exceptată de la notificare, în condiţiile Regulamentului nr. 1628/2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul C.E. ajutorului naţional regional pentru investiţii sau ca alocări specifice în temeiul unei scheme de ajutor de stat regional supusă obligaţiei de notificare, potrivit liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007 - 2013 (2006/C54/08). În oricare dintre cele două situaţii este necesară întocmirea unei scheme de ajutor de stat care să fie supusă avizării Consiliului Concurenţei şi, după caz, informării sau autorizării Comisiei Europene.
Prin Hotărârea din 31 martie 2008, Consiliul Local Braşov a aprobat notificarea Consiliului Concurenţei în vederea transmiterii acesteia către Comisia Europeană pentru autorizarea ajutorului de stat sub forma scutirii de plata impozitului pe clădiri şi pe terenurile parcului industrial administrat de SC "P.R." SA, dar prin adresa din 8 mai 2008, Consiliul Concurenţei i-a transmis punctul de vedere motivat, în sensul că nu pot fi acordate facilităţile fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Cod Fiscal
În fine recurenta-pârâtă a invocat, în argumentarea susţinerilor sale, jurisprudenţă a Tribunalului Bacău şi Tribunalului Braşov, rezultată ca urmare a soluţionării excepţiei de nelegalitate a Deciziilor de impunere din 25 ianuarie 2007 emise de D.F. Braşov.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Actele administrativ-fiscale supuse controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ potrivit art. 218 C. proCod Fiscal sunt Decizia de impunere din 18 ianuarie 2008 şi Dispoziţia din 31 martie 2008 privind impozitul pe clădiri aferent anului 2008 în sumă de 1.348.625 RON şi impozit pe teren în sumă de 25.935 RON.
Înalta Curte a constatat că prin adresa din 8 mai 2008, Consiliul Concurenţei a comunicat D.F. Braşov, care-i transmisese spre avizare documentaţia privind acordarea facilităţilor fiscale, că ajutorul ce se intenţionează a fi acordat nu vizează realizarea de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă, astfel încât să existe efectul stimulator impus de regulamentele comunitare pentru acordarea ajutorului de stat regional în vederea realizării de investiţii.
Soluţionarea cauzei de faţă presupune clarificarea a două chestiuni de drept: pe de o parte natura juridică a facilităţilor fiscale acordate parcurilor industriale prin Cod Fiscal - în sensul calificării acestora ca fiind sau nu ajutoare de stat şi, pe de altă parte, competenţa derulării procedurilor de control şi de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană.
În ceea ce priveşte primul aspect, Înalta Curte constată că facilităţile fiscale acordate prin lege parcurilor industriale reprezintă ajutor de stat.
SC "S." SA Braşov a primit titlul de parc industrial prin Decizia nr. 1902/2007, irevocabilă, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În calitate de societate care activează în cadrul unui parc industrial, intimata-reclamantă a intrat sub incidenţa scutirilor de impozite şi taxe locale pentru clădiri şi terenuri, prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 şi 257 lit. l) din Cod Fiscal
La data de 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, necesitatea adoptării ei fiind impusă de efectele aderării României la Uniunea Europeană, care a atras transferul competenţelor de decizie în materia autorizării, stopării sau recuperării ajutoarelor de stat de la Consiliul Concurenţei la Comisia Europeană şi aplicabilitatea directă a legislaţiei comunitare în domeniul ajutorului de stat.
Pornind de la prevederile art. 1 lit. b) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 659/1999, conform cărora ajutorul existent este definit ca fiind orice ajutor de stat care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru, respectiv schemele de ajutor şi ajutoarele individuale puse în aplicare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Tratatului, facilităţile fiscale acordate parcurilor industriale prin efectul legii în condiţiile normative expuse anterior pot fi calificate drept ajutoare de stat existente la data de 1 ianuarie 2007.
După această dată, aşa cum rezultă din dispoziţiile OUG nr. 117/2006, corelate cu cele ale Regulamentului nr. 659/1999 şi cu o serie de prevederi ale Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999, Comisia Europeană a dobândit atribuţia de a solicita statelor membre informaţii despre ajutoarele existente, de a decide dacă este cazul să deschidă o procedură oficială de investigare şi de a decide ca statul membru să ia măsurile necesare pentru stoparea sau recuperarea ajutorului de la beneficiar, măsuri ce pot include modificări de fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerinţe procedurale sau chiar abrogarea schemei de ajutor.
În acest context legislativ, actele administrativ fiscale prin care recurenta-pârâtă a decis impunerea terenurilor şi construcţiilor parcului industrial pentru anul 2008, motivând că scutirile existente încă din 2004 încalcă prevederile art. 87 - 89 din Tratat, au natura unor măsuri de stopare a ajutorului de stat existent, dispuse cu încălcarea competenţei exclusive a Comisiei Europene.
Un argument suplimentar, în sensul că autoritatea publică locală nu putea interveni într-un domeniu în care Cod Fiscal prevede expres scutirea de impozite este şi acela că D.F. Braşov a intervenit în aria de competenţă a instituţiei comunitare, aşa cum s-a reţinut, de altfel, în considerentele Deciziei nr. 1131/2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 791/26.11.2008.
Prin Decizia respectivă, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Cod Fiscal, invocată de Consiliul Local al Municipiului Braşov în mai multe litigii fiscale, reţinând, în esenţă, că autorităţile locale nu au totală independenţă în stabilirea impozitelor şi taxelor locale, ci se supun limitelor şi condiţiilor legii. Faptul că prin dispoziţiile legale criticate se stabilesc scutiri de la plata acestor taxe şi impozite se justifică prin importanţa strategică, prevăzută de lege pentru îndeplinirea sarcinilor statului, consfinţite în art. 135 alin. (2) lit. c) şi d) din Constituţie, şi anume stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, precum şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional.
Înalta Curte constată că dispoziţiile din Cod Fiscal, incidente în această cauză, se referă la terenurile şi clădirile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, pentru care se acordă scutiri de impozite, potrivit legii.
Sintagma "potrivit legii", utilizată în partea finală a art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din Cod Fiscal, se referă, pe de o parte, la condiţiile de înfiinţare, autorizare şi funcţionare a acestor entităţi economice (numite în terminologia economică "cluster") şi la condiţiile de acordare a acestor facilităţi fiscale legale, individuale sau colective.
Art. 1 alin. (4) şi (5) din Cod Fiscal arată că, dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat, iar orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispoziţiilor OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007.
De menţionat că, art. 1 alin. (5) al Cod Fiscal a fost modificat prin art. I pct. 1 din OUG nr. 106 din 4 octombrie 2007 [17], iar adoptarea acestui act normativ, astfel cum rezultă din chiar preambulul ordonanţei, a fost justificată, printre altele şi de "necesitatea corectării măsurilor fiscale adoptate prin acte normative colaterale legislaţiei fiscale, ca urmare a solicitărilor mediului de afaceri, precum şi în scopul perfecţionării continue a legislaţiei fiscale şi corelării acesteia cu legislaţia Uniunii Europene".
Este evident că textul consacră şi în planul reglementărilor fiscale un principiu deja existent la nivel constituţional, ce priveşte aplicarea directă şi prioritară a dreptului comunitar, iar din analiza cadrului instituţional şi normativ prezentat anterior, se poate considera că, facilităţile fiscale analizate constituie, fără putinţă de tăgadă, forme ale ajutorului de stat, iar în privinţa recunoaşterii şi aplicării acestora, se instituie o dublă condiţionare:
1. Respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte, cu directa consecinţă a aplicării imediate şi prioritare a acestora, atunci când dreptul naţional este contrar (expresie a principiului aplicării imediate şi prioritare a dreptului comunitar).
2. Respectarea procedurilor naţionale în domeniul ajutorului de stat (expresie a principiului subsidiarităţii pe baza căruia funcţionează instituţiile Uniunii Europene).
Aşadar, facilităţile fiscale analizate constituie forme de ajutor de stat care, cel mai adesea, sunt incluse în scheme de ajutor de minimis ce sunt monitorizate la nivelul Consiliului Concurenţei, iar în cazul în care depăşesc plafonul valoric prevăzut de art. 2 parag. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L379/5 din 28 decembrie 2006, se notifică la Comisie (interpretare per a contrario a dispoziţiilor citate anterior, coroborat cu art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului publicat în Jurnalul Oficial nr. L83 din 27 martie 1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006).
Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de fond este corectă şi este în deplin acord cu practica recentă a Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal, în sensul că realizează o aplicare directă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului publicat în Jurnalul Oficial nr. L83 din 27 martie 1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 potrivit cărora, competenţa de a emite o decizie de recuperare aparţine exclusiv Comisiei care îşi poate exercita această prerogativă în cadrul termenului de prescripţie de 10 ani, ce începe să curgă din ziua în care ajutorul ilegal este acordat beneficiarului, fie ca ajutor individual, fie ca ajutor în cadrul unei scheme de ajutor.
Singura precizare care se impune, este aceea că, măsurile de recuperare ar putea fi întreprinse de autorităţile naţionale competente, respectiv, Consiliul Concurenţei, conform procedurii reglementate de art. 26 - 29 (Capitolul V) din OUG nr. 117/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2007.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate
Respinge recursul formulat de D.F. Braşov - Biroul Soluţionări Contestaţii împotriva Sentinţei nr. 34 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Cu opinia separată a doamnei judecător Adriana Deneş în sensul admiterii recursului declarat, modificării în tot a sentinţei atacate şi, în fond, a respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2158/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2154/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
