ICCJ. Decizia nr. 2166/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2166/2010
Dosar nr. 744/64/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 138/F din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2761 din 5 octombrie 2009 emis de pârât până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a fost numit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2208/2009 în funcţia de director coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov, încheindu-se contractul de management între reclamant şi pârât.
Prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2761 din 5 octombrie 2009 s-a dispus încetarea aplicabilităţii Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2208/2009 şi încetarea de drept a contractului de management din 2009, reţinându-se aplicabilitatea prevederilor art. 10 alin. (2) şi (4) din HG nr. 34/2009 şi ale OUG nr. 37/2009.
Împotriva acestui ultim ordin, reclamantul a formulat plângere prealabilă la data de 16 octombrie 2009, susţinând şi împrejurarea că se afla în concediu medical la data la care a fost emis ordinul atacat şi, imediat după formularea plângerii prealabile, reclamantul a formulat prezenta cerere de suspendare a executării ordinului respectiv, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de apel a reţinut că este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, având în vedere că prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2895 din 15 octombrie 2009 pârâtul a constatat suspendarea executării Ordinului nr. 2761/2009, ca urmare a intervenirii incapacităţii temporare de muncă a reclamantului cauzată de boală, precum şi faptul că, din actele depuse de părţi la dosar, rezultă că pârâtul a desemnat o comisie de evaluare a activităţii directorilor coordonatori ai direcţiilor judeţene de finanţe publice, redactând tabele în care au fost înscrise date cu indicatori realizaţi şi nerealizaţi, pe baza cărora pârâtul a luat Decizia înlăturării din funcţie a unora dintre directorii coordonatori, cum este şi situaţia reclamantului, fără ca pentru indicatorii menţionaţi în tabel să existe explicaţii pe baza cărora persoanele evaluate să îşi poată expune propriile puncte de vedere, să îşi poată face apărarea în cadrul unei astfel de proceduri administrative. în actul de evaluare este avută în vedere inclusiv luna iunie 2009, ce a fost imputată tot reclamantului, deşi funcţia de director coordonator al D.G.F.P. Braşov era ocupată de altă persoană.
În ceea ce priveşte prevenirea producerii unei pagube iminente, instanţa a reţinut că, prin punerea în executare a ordinului, s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantului prin lipsa veniturilor de natură salarială.
La pronunţarea hotărârii, instanţa a avut în vedere şi Recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Comisiei Europene potrivit căreia este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu dificil de reparat şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat pe măsura posibilului.
Împotriva sentinţei civile nr. 138/F din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul-pârât susţine, în esenţă, următoarele:
În mod greşit instanţa a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2761 din 5 octombrie 2009, deşi acest act nu şi-a produs efectele, fiind suspendat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2895 din 15 octombrie 2009.
Susţine recurentul-pârât că în mod greşit instanţa a reţinut îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unui caz bine justificat, întrucât actul administrativ se bucura de prezumţia de legalitate, iar, în caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurentul-pârât susţine că în mod corect s-a procedat la evaluarea activităţii directorului coordonator, pe baza obiectivelor şi indicatorilor de performanţă din contractele de management asumate de semnatarul acestuia prin raportare la informaţiile privind realizarea acestora pentru perioada 1 iulie - 31 august 2009, comunicate A.N.A.F. de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov.
Mai susţine recurentul-pârât că, având în vedere rezultatele evaluării activităţii, repunerea reclamantului în funcţia de director coordonator ar însemna îndeplinirea în continuare în mod necorespunzător a obiectivelor şi indicatorilor asumaţi prin contractul de management.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, recurentul-pârât susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, întrucât intimatul-reclamant nu a făcut dovada producerii vreunei pagube materiale, şi că pentru perioada cât se află în incapacitate temporară de muncă beneficiază de drepturile de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor art. 36 din OUG nr. 158/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Analizând cauza prin prims motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
Este necontestat faptul că actul administrativ ce formează obiectul cauzei a fost emis în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, aşa cum se precizează în preambulul ordinului respectiv.
De asemenea, este necontestat faptul că, prin Decizia nr. 1257/2009 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice este neconstituţională, constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă într-un domeniu care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, este sustras competenţei sale.
Caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul Ordinului nr. 705/2009 care a fost emis, între altele, şi în temeiul OUG nr. 37/2009.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a judecat corect cauza, fiind necontestat faptul că, urmare a emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 138/F din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.]
| ← ICCJ. Decizia nr. 2152/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2175/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
