ICCJ. Decizia nr. 2180/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2180/2010
Dosar nr. 402/1/2010
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 613 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
-a admis acţiunea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
-a anulat Ordinul nr. 3864 din 6 mai 2009 emis de pârât;
-l-a obligat pe pârât să îl reintegreze pe reclamant în funcţia publică deţinută, aceea de inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud;
-l-a obligat pe pârât la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu – 7 mai 2009 – şi până la reintegrarea efectivă în funcţia publică;
-a respins acţiunea faţă de pârâtul Guvernul României;
-a respins, ca inadmisibilă, cererea de anulare a OUG nr. 37/2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Actul administrativ contestat, Ordinul nr. 3864 din 6 mai 2009, a fost emis în executarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, prin care s-a reţinut că ordonanţa de urgenţă este neconstituţională întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu în care nu avea competenţă materială, fiind astfel încălcare dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Faţă de această împrejurare, Curtea de Apel a reţinut că este nelegal actul administrativ ce formează obiectul cauzei, întrucât a fost emis în executarea unor dispoziţii declarate neconforme cu Constituţia, astfel că este înfrânt principiul legalităţii sale, neavând relevanţă sub acest aspect faptul că ulterior OUG nr. 37/2009 a fost abrogată de OUG nr. 105/2009.
Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 109 raportat la art. 106 din Legea nr. 188/1999, republicată, şi ale art. 9 alin. (5) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului de la data încetării raporturilor de serviciu şi până la reintegrarea efectivă în funcţia publică.
Pentru a respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, instanţa a reţinut că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii.
Pentru a respinge, ca inadmisibilă, cererea de anulare a OUG nr. 37/2009, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 1 corelat cu art. 5 din Legea nr. 554/2004, ale art. 147 din Constituţie şi ale Legii nr. 47/1992, republicată.
Împotriva sentinţei civile nr. 613 din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul-pârât susţine, în esenţă, următoarele:
În mod greşit, cu încălcarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa a avut în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, întrucât aceasta are putere obligatorie numai pentru viitor.
Instanţa nu a înlăturat în niciun fel apărările formulate în faţa instanţei de fond referitoare la faptul că reclamantul nu este funcţionar public şi nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999, republicată, şi că este numit în funcţie, potrivit prevederilor legii, prin încheierea unui contract de management, iar ordinul de eliberare din funcţie a fost emis cu respectarea principiului simetriei actelor administrative. Mai susţine recurentul-pârât că instanţa în mod greşit, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 128/1997, conferă reclamantului o altă calitate – aceea de funcţionar public – decât aceea pe care a avut-o, în condiţiile în care funcţionarii publici nu încheie contracte de management.
Recurentul-pârât critică sentinţa pronunţată de Curtea de Apel şi sub aspectul faptului că s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, deşi încetarea contractului de management, care are natura unui contract de mandat, nu are ca efect încetarea raporturilor de serviciu ale acestuia, întrucât persoana respectivă îşi continuă activitatea în calitate de cadru didactic, postul (catedra) fiindu-i păstrat pe perioada exercitării funcţiei de inspector şcolar general.
Analizând cauza prin prims motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
În cauză este necontestat faptul că Ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice care, la art. II alin. (2) a stabilit că:
„Contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului(…)".
Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din OUG nr. 105/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
În esenţă, instanţa de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanţa de fond, a susţinut că Decizia Curţii Constituţionale nu poate fi avută în vedere întrucât a fost pronunţată ulterior emiterii actului administrativ contestat şi are putere numai pentru viitor.
Nu poate fi primită susţinerea recurentului-pârât, întrucât viciul de constituţionalitate constatat cu privire la OUG nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
Susţinerile recurentului-pârât referitoare la faptul că în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu ocupa o funcţie publică sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, având în vedere că neconstituţionalitatea dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, constatată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, priveşte inclusiv prevederile ale art. 2 alin. (2) în temeiul cărora a fost emis ordinul contestat. Astfel fiind, viciul de neconstituţionalitate afectează deopotrivă atât actele administrative emise în temeiul ordonanţei de urgenţă în privinţa funcţiei publice, cât şi în privinţa cadrelor didactice, cum este cazul în speţă.
În acelaşi sens, instanţa de recurs are în vedere şi faptul că prin Decizia respectivă Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că „prin dispoziţiile sale, OUG nr. 37/2009 exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, şi pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice", fără a face distincţie între funcţia publică şi funcţia de cadru didactic.
Susţinerile recurentului-pârât în sensul că instanţa de fond nu a înlăturat expres susţinerile referitoare la faptul că reclamantul nu ocupa o funcţie publică în sensul dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, sunt neîntemeiate. Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de Curtea de apel a fost redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. şi cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, instanţa nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, atâta timp cât susţinerile pârâtei au fost în mod corect sistematizate în funcţie de legătura lor logică şi au primit un răspuns necesar şi suficient prin prisma faptul că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în baza cărora a fost emis actul vătămător au fost declarate neconstituţionale.
De asemenea, nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că reclamantului i-a fost păstrată catedra pe durata exercitării mandatului de inspector, Înalta Curte reţinând că această împrejurare nu este de natură a conferi un caracter de legalitate actului administrativ contestat, emis în temeiul unor dispoziţii neconstituţionale.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 613 din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2179/2010. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2181/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
