ICCJ. Decizia nr. 2296/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2296/2010
Dosar nr.1168/39/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Sentinţa nr. 228 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate şi cea privind lipsa de obiect a primului capăt de cerere şi a fost admisă în parte acţiunea reclamantei F.A. formulată în contradictoriu cu M.A.P.D.R., în sensul că a fost suspendată executarea Ordinului nr. 1936 din 8 octombrie 2009 emis de pârât până la pronunţarea instanţei de fond, instanţa respingând capătul doi al cererii reclamantei ca fiind rămas fără obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii introductive, privind suspendarea Ordinului nr. 1936 din 8 octombrie 2009 emis de pârât şi suspendarea concursului organizat de pârât pentru ocuparea postului de director coordonator al O.S.P.A. Botoşani, a reţinut că, excepţiile invocate de pârât, în privinţa primului capăt de cerere, sunt neîntemeiate, întrucât, chiar dacă ordinul atacat a fost pus în executare, nu înseamnă că rămân fără aplicabilitate dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, căci nu aceasta a fost voinţa legiuitorului.
Cu privire la suspendarea Ordinului nr. 1936 din 8 octombrie 2009 emis de pârât instanţa de fond a constatat că sunt întrunite condiţiile legale pentru suspendarea actului administrativ atacat, iar cererea reclamantei, privind primul capăt din cererea introductivă, este întemeiat.
Astfel, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. VIII din OUG nr. 105/2009 prevăd expres faptul că, la data intrării în vigoare a ordonanţei, contractele de management aflate în derulare îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate, iar la momentul emiterii ordinului atacat contractul de management se afla în derulare, fără să fi intervenit un motiv legal de încetare sau reziliere a acestuia, motiv pentru care a apreciat că sunt îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului emis de pârât.
Curtea a apreciat că este îndeplinită în cauză şi condiţia pagubei iminente, căci încetarea intempestivă a contractului de management încheiat cu privire la funcţia exercitată de reclamant ar perturba grav activitatea acestei direcţii, cu privire la programele aflate în derulare la acest moment, precum şi cu privire la prejudiciul material suportat de reclamant.
Cu privire la suspendarea concursului organizat de pârât pentru ocuparea postului de director coordonator al O.S.P.A. Botoşani, instanţa de fond a constatat că acesta a fost desfăşurat în perioada 19 - 27 octombrie 2009, motiv pentru care acest capăt a fost respins ca rămas fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. în susţinerea recursului formulat şi a susţinut că pretenţia dedusă judecăţii este lipsită de obiect atât timp cât actul de eliberare din funcţie a ajuns la termen anterior introducerii acţiunii în instanţă şi pronunţării unei hotărâri.
Recurentul a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât cele două condiţii, cazul bine justificat şi paguba iminentă, ce trebuie îndeplinite cumulativ nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât condiţia pagubei iminente nu există.
Astfel, a arătat că reclamanta nu suferă un prejudiciu material ireparabil, căci în ipoteza admiterii acţiunii privind anularea ordinului atacat, aceasta ar urma să fie repusă în drepturi, cu plata drepturilor băneşti de care a fost lipsită.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituţie) sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Dispoziţiile mai sus-citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamantă şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, reţinând existenţa în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a prezentat situaţia de fapt şi de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M.A.D.R. împotriva Sentinţei nr. 228 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2297/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1649/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
