ICCJ. Decizia nr. 2291/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2291/2010
Dosar nr.446/59/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Sentinţa nr. 341 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă acţiunea reclamantului Consiliul Local al Comunei Socol - judeţul Caraş-Severin formulată în contradictoriu cu A.P.I.A., în sensul că a fost anulată Decizia de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva procesului-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009.
Instanţa a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii introductive, formulată de Consiliul Local al Comunei Socol în contradictoriu cu A.P.I.A., a reţinut că reclamantul a depus la A.P.I.A., la data de 18 mai 2007, cerere de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2007.
Prin Decizia din 31 mai 2008 a fost acordată reclamantului suma de 80.644,24 RON, care urma să fie utilizată pentru valorificarea superioară a păşunilor permanente comunale.
Instanţa de fond a reţinut că, la data de 27 ianuarie 2009, D.A.C.I. din cadrul A.P.I.A. a desfăşurat un control pentru verificarea condiţiilor de legalitate şi oportunitate privind acordarea sprijinului direct pe suprafaţă, aferent anului 2007, pentru fermele mai mari de 50 ha şi a constatat, prin procesul-verbal de constatare atacat, că în mod nelegal a fost aprobată suma de 80.644,24 RON pentru reclamant.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că în momentul depunerii cererii de finanţare şi după aprobarea acesteia, pârâta a considerat că reclamantul îndeplineşte toate condiţiile de eligibilitate impuse de legiuitor pentru a beneficia de suma acordată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat, a constatat că excepţia de necompetenţă materială a instanţei de fond invocată în cauză este întemeiată şi urmează a fi admisă, văzând dispoziţiile art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi va admite recursul constatând incident în cauză motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Deciziei din 31 mai 2008 şi a procesului-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009, acte administrative emise de pârât.
Înalta Curte a reţinut că, urmare a verificărilor efectuate la sediul reclamantei, a fost încheiat procesul-verbal atacat, care constituie titlu de creanţă pentru suma de 80.644,24 RON conform OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările ulterioare.
Împotriva acestui proces-verbal s-a formulat contestaţie, pe care pârâtul a respins-o prin Decizia ce face, de asemenea, obiect al acţiunii de faţă, reţinând că această contestaţie nu este întemeiată, întrucât reclamanta nu a desfăşurat propria activitate agricolă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proCod Fiscal, în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte o creanţă bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare,competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 de RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală.
Soluţia decurge şi din aplicarea prevederilor art. 9 din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi din fondurile de cofinanţare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanţe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislaţia în vigoare privind contestarea de plată a creanţelor bugetare.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a prezentului litigiu aparţine în primă instanţă Tribunalului, iar Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va pronunţa în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de A.P.I.A. împotriva Sentinţei nr. 341 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Caraş-Severin.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2504/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2289/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
