ICCJ. Decizia nr. 2383/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2383/2010
Dosar nr. 4911/1/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 136 din 12 noiembrie 2008, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul L.D.V., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie al Judeţului Galaţi, având ca obiect anularea Ordinului MIRA nr. S/II/4119 din 24 august 2007, prin care reclamantul a fost trecut, din funcţia de inspector principal de poliţie, în aceea de agent şef de poliţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui drept recunoscut de lege, în accepţiunea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a mai reţinut că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, privind obligativitatea pentru poliţişti de a-şi definitiva studiile necesare echivalării în gradele profesionale pe care le au, într-un termen de 5 ani, de la data adoptării legii, în caz contrar fiind încadraţi în categorii şi grade profesionale corespunzătoare pregătirii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul L.D.V.
Prin Decizia nr. 2543 din 13 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de L.D.V. ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
- Potrivit dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţiştilor, „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, gradele militare ale poliţiştilor vor fi echivalate cu gradele profesionale, conform pregătirii şi studiilor fiecăruia, cu menţinerea drepturilor câştigate anterior", iar în conformitate cu alin. (8) al aceluiaşi articol „Perioada acordată poliţiştilor pentru definitivarea studiilor necesare echivalării în gradele corespunzătoare funcţiei care o deţin, conform prevederilor alin. (1) este de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dacă, după expirarea perioadei de 5 ani poliţiştii nu şi-au definitivat studiile necesare echivalării în gradele profesionale pe care le au, ofiţerii de poliţie vor fi încadraţi în categorii şi grade profesionale corespunzătoare pregătirii, iar agenţilor de poliţie le vor înceta raporturile de serviciu".
- Având în vedere că Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, a intrat în vigoare la data de 24 august 2002, termenul pentru definitivarea studiilor era la data de 24 august 2007.
- În concluzie, persoanele care nu şi-au definitivat studiile necesare echivalării în gradele profesionale pe care le deţineau, anterior apariţiei legii urmează să fie încadrate în categoriile şi gradele profesionale corespunzătoare, aşa cum este şi cazul recurentului, motiv pentru care Ordinul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nr. S/II/4119 din 24 august 2007, este legal, cum de altfel, corect, a reţinut şi instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire L.D.V., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Analizând conţinutul cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că una dintre condiţiile de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs este ca prin aceasta să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea ce presupune ca instanţa de recurs, casând sentinţa instanţei de fond să procedeze la rejudecarea pricinii sau în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanţă.
În speţa de faţă, prin Decizia nr. 2543 din 13 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionând recursul declarat de L.D.V., împotriva sentinţei civile nr. 136 din 12 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, l-a respins ca nefondat, menţinând dispoziţiile acesteia ca fiind temeinice şi legale. În această situaţie, este evident că instanţa de recurs nu a evocat fondul cauzei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., limitându-se doar a verifica, pe baza probelor administrate în faţa primei instanţe, dacă s-a stabilit corect situaţia de fapt şi dacă s-au aplicat în mod corespunzător dispoziţiile legale incidente cauzei.
Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea temeiniciei motivului de revizuire invocat de L.D.V. şi anume art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de L.D.V., împotriva deciziei nr. 2543 din 13 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2378/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2390/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
