ICCJ. Decizia nr. 2390/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2390/2010
Dosar nr. 6631/2/2009
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea „Spiru Haret" a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, să se dispună, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării HG nr. 749/2009 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor, a structurilor instituţiilor de învăţământ superior si a specializărilor, programelor de studii universitare de licenţa acreditate sau autorizate sa funcţioneze provizoriu organizate de acestea până la soluţionarea dosarului de fond.
În motivarea cererii, în fapt, s-a arătat că prin HG nr. 749/2009, reclamanta nu a mai fost inclusă în nomenclatorul structurilor de învăţământ superior cu nicio specializare, niciun program de studii universitare. S-a menţionat că prin art. 3 din HG nr. 749/2009 a fost aprobată structura instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate, domeniile de studii si specializările acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, acestea regăsindu-se în Anexa 3 a HG nr. 749/2009, iar prin art. 6 din aceeaşi HG nr. 749/2009 s-au stabilit, în mod judicios, că doar acele instituţii ale căror structuri se regăsesc în această hotărâre pot organiza admitere în anul 2009-2010, fără ca Anexa 3 să cuprindă structura Universităţii „Spiru Haret", blocând astfel activitatea Universităţii pentru admiterea în anul universitar 2009 - 2010.
În continuare, reclamanta a susţinut că sunt întrunite cerinţele prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în acest sens argumentând următoarele:
Împotriva acestei hotărâri s-a promovat un recurs administrativ prealabil conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitându-se Guvernului României reexaminarea HG nr. 749/2009 în vederea modificării acesteia.
Subzistă „cazul bine justificat" prevăzut la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa cum este definit la art. 2 lit. t) din aceeaşi lege, în acest sens susţinându-se că, fără a urmări examinarea de către instanţa pe fond a motivelor de nelegalitate invocate, trebuie a se reţine o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ suspus controlului în sensul că:
- HG nr. 749/2009 a fost adoptată în contradicţie cu normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv cu nerespectarea procedurii prevăzute de HG nr. 561/2009, întrucât lipseşte avizul Ministerului Justiţiei;
- HG nr. 749/2009 încalcă dreptul Universităţii Spiru Haret de a organiza cursuri în anul universitar 2009 - 2010, interpretarea hotărârilor judecătoreşti invocate de Guvern în a lua măsura neincluderii reclamantei în nomenclatorul structurilor si specializărilor instituţiilor de învăţământ superior fiind nelegală şi menită a încalcă dreptul legal al Universităţii de a organiza cursuri în structura aprobată de Senat, drept recunoscut şi întărit în mod expres de către Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3326 din 2 decembrie 2008.
- în susţinerea aparentei de nelegalitate, reclamanta a mai adus şi considerente rezultate din principiul autonomiei universitare şi nejustificarea restrângerii dreptului Universităţii „Spiru Haret" de a acţiona în baza acestui principiu prin prisma prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituţia României.
3. În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 s-a susţinut că punerea în executare a HG nr. 749/2009 este de natură a crea, în mod obiectiv, reclamantei un prejudiciu, constând în perturbarea activităţii acesteia, în sensul că pentru anul universitar 2009 - 2010 nu i se mai recunoaşte dreptul să organizeze examen de admitere, această imposibilitate fiind de natură să prejudicieze în mod iremediabil patrimoniul reclamantei, precum şi renumele şi activitatea acesteia.
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, invocând excepţiile:
a) - nulităţii cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, deşi sunt precizate actele contestate şi emitentul acestora, totuşi, în cuprinsul cererii nu este menţionat numele pârâţilor. Aceasta excepţie nu a mai fost susţinută de parte.
b) - nulităţii cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, întemeiată pe dispoziţiile art. 161 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 67 alin. (1) C. proc. civ. În susţinerea acestei excepţii, pârâtul a arătat că cererea de chemare în judecată a fost formulată de prof.univ.dr. B.A., în calitate de reprezentant al universităţii reclamante, însă, fără a fi făcută dovada existenţei mandatului special de reprezentare. S-a susţinut, în continuare, că semnatarul cererii de chemare în judecată, B.A., nu are calitatea cerută de lege pentru a putea reprezenta în instanţă Universitatea Spiru Haret din Bucureşti, nefiind rectorul universităţii reclamante cât timp nu este confirmat prin ordin al Ministrului Educaţiei şi Cercetării conf. art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare. S-a mai arătat că, în speţă, prof. univ. dr. B.A. a semnat cererea de chemare in judecată în calitate de preşedinte şi rector, fără însă ca funcţia de „preşedinte" să fie prevăzută în vreun act normativ, legea prevăzând funcţia de conducere de rector.
c) - lipsei de interes, arătând că universitatea reclamantă nu face dovada interesului legitim, personal, născut şi actual, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004 si art. 52 din Constituţie, condiţie de drept material pentru anularea actului administrativ, după cum nu face dovada interesului nici în sens procedural, ca o condiţie de exerciţiu a oricărei acţiuni în justiţie.
S-a mai arătat că Universitatea reclamantă nu a fost introdusă în actul administrativ a cărei suspendare se solicită tocmai în scopul punerii în executare a Sentinţei civile nr. 3326/2009, prin care Curtea de Apel Bucureşti a dispus anularea HG nr. 676/2007 şi HG nr. 635/2008. Pe cale de consecinţă, absenţa reclamantei din HG nr. 749/2009 este tocmai consecinţa firească, directă a solicitării sale de anulare a actelor administrative anterioare.
La termenul din 6 august 2009 a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, care a invocat excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant a lui B.A. şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, aducând argumente similare celor prezentate în întâmpinare şi de pârâtul Guvernul României. Pe fondul cererii de suspendare, intervenientul a solicitat respingerea, pentru argumente, de asemenea, similare celor prezentate în întâmpinare şi de pârâtul Guvernul României. Cererea de intervenţie a fost admisă în principiu la termenul din 11 august 2009.
La termenul de judecata din 11 august2009, Curtea a pus în discuţia pârtilor excepţiile invocate de părţi, în plus punând în discuţie şi excepţia inadmisibilităţii cererii, extrasă din argumentele prezentate de pârât şi intervenient, anume faptul că actul administrativ contestat este unul asimilat (refuz de recunoaştere a unui drept al reclamantei), ci nu unul tipic în sensul Legii nr. 554/2004, ori acest tip de acte administrative nu poate face obiectul unei cereri de suspendare.
Prin sentinţa civilă nr. 2923 din 14 august 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neintemeiate excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată, a lipsei calităţii procesuale active, lipsei de interes a reclamantei şi a inadmisibilităţii cererii.
A admis în parte cererea de suspendare a executării HG nr. 749/2009 formulată de reclamanta Universitatea „Spiru Haret", în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, şi intervenientul în interesul pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
A suspendat parţial executarea HG nr. 749/2009, astfel: - suspendă executarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din hotărârea de Guvern prin raportare la nota 1 aferenta anexei 3, doar in ceea ce priveşte reclamanta, anume referitor la eliminarea din lista cuprinsă în anexa 3 a HG nr. 749/2009 a reclamantei cu privire la facultăţile, specializările/programele de învăţământ şi formele de învăţământ acreditate sau autorizate provizoriu din structura Universităţii Spiru Haret; suspendă executarea art. 7 din HG nr. 749/2009.
A admis în parte cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului în măsura respingerii cererii de suspendare.
A obligat pârâtul şi intervenientul accesoriu la plata către reclamanta a sumei de 7.500 ron cheltuieli de judecată, după aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, prof. univ. dr. B.A. s-a constatat că, în speţă, calitatea de reprezentant este invocată de reclamantă ca derivând atât din lege – prevederile art. 1162 din Legea învăţământului nr. 84/1995, cât şi dintr-un raport convenţional, anume din Carta Universităţii Spiru Haret potrivit căreia persoana care a semnat cererea de chemare în judecata deţine funcţia de Preşedinte al Universităţii, în aceasta calitate justificând şi calitatea de reprezentant.
Faţă de toate aceste argumente şi ţinând seama de faptul că, până la acest moment, reclamantei nu i s-a contestat dreptul de acces la justiţie, prin prisma faptului că semnatarul acţiunii nu ar reprezenta partea ( acelaşi prof. B.A.), de faptul că la nivelul reclamantei i se recunoaşte- prin acte autentificate, inclusiv Carta Universităţii-calitatea de reprezentant, a ajunge la concluzia ca acţiunea trebuie respinsa de plano pentru nejustificarea calităţii de reprezentant ar conduce la încălcarea prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a reţinut că, astfel cum s-a statuat în doctrina juridica si practica judiciară în materie, calitatea procesuală activă – condiţie de exercitare a acţiunii civile – presupune existenta unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care pretinde existenta dreptului în cadrul raportului juridic dedus judecaţii.
Astfel, Curtea de Apel a reţinut că reclamanta justifică calitatea procesuală (legitiamtio ad processum), în condiţiile în care calitatea de subiect de sesizare a instanţei de contencios administrativ este recunoscută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atâta vreme cât reclamanta se consideră vătămată prin emiterea actului administrativ şi a fost exclusă din Nomenclatorul domeniilor, a structurilor instituţiilor de învăţământ superior şi a specializărilor, programelor de studii universitare de licenţa acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea.
Referitor la excepţia lipsei de interes a reclamantei, Curtea de Apel a avut în vedere aceleaşi limite de verificare impuse de natura cererii de suspendare a executării unui act administrativ.
A reţinut prima instanţă că prin interes în sens procedural se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră in conţinutul acestuia, interesul trebuind sa îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe: să fie legitim, juridic, să fie născut şi actual, să fie personal şi direct.
În acest context, s-a constatat că reclamanta afirmă un drept subiectiv civil ocrotit de lege şi nu subzistă elemente că acesta a fost exercitat în afara scopului lui economic şi social, iar interesul a devenit actual în momentul pretinsei încălcări a dreptului, reclamanta invocând că prin HG nr. 749/ 2009 a fost exclusă din Nomenclatorul Domeniilor, a structurilor instituţiilor de învăţământ superior şi a specializărilor, programelor de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, „Curtea de Apel a apreciat că, în speţă, există un veritabil act administrativ tipic, care stinge drepuri, în măsura în care acestea există, a unor instituţii de învăţământ superior, printre care se află şi reclamanta, în acest sens reţinându-se că în pct. 1 din nota la anexa 3 din HG nr. 749/2009 - referindu-se exclusiv la reclamanta Universitatea Spiru Haret - prin menţiunea excluderii reclamantei din nomenclator, este stins dreptul acesteia de a organiza examen si a desfăşura activitate de învăţământ în conformitate cu statutul sau la toate specializările, programele de studii universitare şi formele de învăţământ.
A concluzionat prima instanţă că actul administrativ este unul tipic, fiind admisibilă cererea de suspendare a executării acesteia.
Pe fondul cererii de suspendare, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
- atât din Recomandarea din 13 septembrie 1989, cât şi din cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă fără echivoc că exerciţiul dreptului unei persoane fizice sau juridice, de a obţine suspendarea provizorie a executării unui act administrativ, este condiţionat de îndeplinirea de către aceasta a două condiţii cumulative, respectiv condiţia existentei unui caz bine justificat şi condiţia nevoii de a se preveni producerea unei pagube iminente, dificil sau imposibil de a mai fi reparată în viitor;
- reclamanta a furnizat, în concret, suficiente elemente care, la o prima analiza sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la concluzia că în, cauză, ar exista un caz bine justificat, continuat de prefigurarea unei pagube iminente, în suspendarea executării disp. art. 6 alin. (2) din HG prin raportare la nota 1 aferenta anexei 3, doar in ceea ce priveşte reclamanta, anume referitor la eliminarea din lista cuprinsă în anexa 3 a HG nr. 749/ 2009 a reclamantei cu privire la facultăţile, specializările/programele de învăţământ şi formele de învăţământ acreditate sau autorizate provizoriu din structura Universităţii Spiru Haret, respectiv în suspendarea executării art. 7 din HG nr. 749/2009.
- cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (2) din HG prin raportare la nota 1 aferentă anexei 3, doar in ceea ce priveşte reclamanta, s-a apreciat ca parte din argumentele prezentate de reclamanta cu privire la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare o solicită creează o aparenţă de nelegalitate şi justifică măsura suspendării executării acestor dispoziţii susmenţionate. În acest sens, Curtea a avut în vedere, aşa cum s-a menţionat şi în cuprinsul avizului favorabil emis de Ministerul Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti, Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 3326/2008 care a anulat HG nr. 676/2007 şi HG nr. 635/2008 în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la Universitatea Spiru Haret, în considerarea faptului că cele două acte normative interzic reclamantei organizarea formelor de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă tară o baza legală;
- cu privire la prevederile art. 7 din HG nr. 749/2009 prima instanţă a considerat că reclamanta a prezentat argumente apte a rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate. În acest sens, Curtea a avut în vedere aceeaşi argumentaţie prezentată de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în avizul favorabil dat in vederea adoptării HG nr. 749/2009, aviz prin care s-a solicitat, în acelaşi timp, necesitatea eliminării pct. 7 din proiect intrucât au fost nerespectate norme de tehnica legislativa în aşa măsura încât se răsfrânge asupra legalităţii dispoziţiei de la art. 7.
Prima instanţă a apreciat întrunită şi cerinţa pagubei iminente, ţinând seama de impactul negativ, viitor si previzibil prin executarea art. 6 alin. (2) din hotărârea de Guvern prin raportare la nota 1 aferenta anexei 3, doar in ceea ce priveşte reclamanta, respectiv prin executarea efectelor art. 7 din HG nr. 749/2009, cât timp rezultă, fără tăgada, un prejudiciu material iminent şi greu de reparat, prin încetarea activităţii reclamantei, respectiv acelei părţi constând in organizarea, ca şi până la momentul emiterii HG nr. 749/2009, a admiterii în învăţământul superior, al procesului de învăţământ, examenelor de finalizare a studiilor şi emiterii si eliberării de diplome de licenţă şi alte documente şcolare.
A concluzionat Curtea de Apel Bucureşti în sensul că, faţă de aparenţa de nelegalitate a celor două dispoziţii ale HG nr. 749/2009 şi întrunirea cerinţei pagubei iminente, se impune suspendarea executării efectelor art. 7 din hotărâre, respectiv executării efectelor dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din hotărârea de Guvern prin raportare la nota 1 aferenta anexei 3 doar în ceea ce priveşte reclamanta, anume referitor la eliminarea din lista cuprinsă în anexa 3 a HG nr. 749/2009 a reclamantei cu privire la facultăţile, specializările/programele de învăţământ şi formele de învăţământ acreditate sau autorizate provizoriu din structura Universităţii „Spiru Haret".
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Instanţa de fond a respins nejustificat excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant a domnului B.A.
Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părţile îşi pot exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
Domnul B.A. nu a făcut dovada existenţei mandatului special de reprezentare, deoarece nu a fost confirmat în funcţia de rector de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Prin Ordinul din 2 august2004 s-a dispus neconfirmarea în funcţia de rector.
Funcţia de preşedinte şi rector nu este prevăzută în niciun act normativ, ceea ce face a fi incidente dispoziţiile art. 161 C. proc. civ.
Prima instanţă, interpretând permisiv dispoziţiile legale care reglementează modurile şi condiţiile de sesizare a instanţelor judecătoreşti, a încălcat două dintre principiile care guvernează procesul civil, şi anume: nemo auditur propriam turpitudinem alegans şi nemo censetur ignorare legem.
Totodată, s-au aplicat în mod greşit prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv art. 6 şi nu s-a ţinut seama de faptul că accesul la un tribunal nu este absolut şi poate fi supus unor restricţii legitime.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, se arată că prima instanţă a ignorat apărările formulate şi documentele aflate la dosarul cauzei.
S-a apreciat în mod nelegal asupra oportunităţii instituirii măsurii suspendării executării actului administrativ în raport cu sentinţa civilă nr. 3326 din 2 decembrie 2008 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a anulat HG nr. 676/2007 şi HG nr. 635/2008.
Prin Decizia nr. 4726/2009, Înalta Curte a modificat sentinţa Curţii de Apel şi a respins cererile privind anularea parţială a celor două hotărâri de guvern.
Prin suspendarea executării actului administrativ, se încalcă însăşi prezumţia de legalitate, fără ca instanţa să fi păşit la cercetarea legalităţii actului administrativ.
În speţă, reclamantei nu i se produce vreun prejudiciu, dimpotrivă, numai particularii sunt afectaţi de actul administrativ analizat.
Recurentul critică soluţia instanţei de fond şi pentru modul în care au fost acordate cheltuielile de judecată.
Deşi a procedat la reducerea onorariului de avocat, instanţa de fond nu a apreciat corect criteriile la care se referă art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv valoarea pricinii şi munca depusă de avocat, din perspectiva proporţionalităţii şi complexităţii activităţii acestuia.
Recursul formulat de intervenientul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul critică respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a domnului B.A., întrucât acesta nu a fost confirmat în funcţia de rector, iar funcţia de „preşedinte şi rector" nu este prevăzută de lege.
O persoană juridică este reprezentată de conducătorul său recunoscut în această calitate.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului la care face referire instanţa de fond priveşte persoanele fizice şi nu persoanele juridice.
Se critică respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Universităţii „Spiru Haret".
Pentru a exercita acţiunea, calitatea procesuală activă trebuie să coincidă cu calitatea de titular al dreptului dedus judecăţii.
Prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt incidente, deoarece HG nr. 749/2009 nu este act unilateral ci act normativ, condiţie obligatorie stabilită de lege.
Respingerea excepţiei lipsei de interes este criticabilă, reclamanta nu justifică niciun interes în solicitarea suspendării, Universitatea nu se regăseşte în actul normativ dedus judecăţii.
Cu privire la fondul cererii, recurentul consideră că nu sunt îndeplinite cele două condiţii pentru suspendarea actului.
Reclamanta a avut posibilitatea să organizeze examen de admitere, astfel că prejudiciul este inexistent.
Procedura prevăzută de Legea nr. 24/200 nu poate face obiectul controlului judecătoresc.
Instanţa de fond nu a combătut în niciun mod argumentele recurentului.
Prin Decizia nr. 4726/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de anulare a HG nr. 675/ 2007 şi HG nr. 635/2008.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant al dlui B.A.:
Reprezentantul legal al unei persoane juridice este conducătorul acesteia, conform prevederilor Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
Deşi calitatea de rector a dl. B.A. nu a fost confirmată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, organul de conducere al Universităţii i-a încredinţat această funcţie.
Dl. B.A. exercită de facto funcţia care este recunoscută în cadrul Universităţii Spiru Haret.
În virtutea principiului autonomiei universitare, prin intermediul Cartei Universităţii „Spiru Haret", s-a înfiinţat funcţia de preşedinte al Universităţii, care este îndeplinită de aceeaşi persoană cu a rectorului.
Preşedintele Universităţii reprezintă, potrivit art. 53 lit. d) din Cartă, instituţia în raporturile cu instituţiile şi organele interne şi internaţionale.
Reiese astfel că nu există o altă persoană în cadrul Universităţii Spiru Haret care să poată introduce o acţiune în justiţie, să o semneze şi să reprezinte interesele sale.
A nega calitatea de reprezentant a dl. B.A. într-o acţiune judecătorească înseamnă, cum a reţinut şi judecătorul fondului, a nega dreptul de acces la un tribunal a Universităţii Spiru Haret.
Calitatea de reprezentant al Universităţii a rectorului trebuie acceptată, deoarece numai astfel interesele Universităţii sunt apărate.
Chiar dacă funcţia de rector nu este confirmată, dl.B.A. are dreptul să reprezinte universitatea în calitatea sa de preşedinte, potrivit Cartei, precum şi datorită împrejurării nedesemnării de către organele de conducere ale universităţii a unui alt reprezentant.
În acest sens a făcut apel judecătorul fondului în considerentele sentinţei atacate, la principiile jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi nu la obiectul cauzelor exemplificate.
Motivul de recurs este nefondat.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, permite suspendarea actului administrativ unilateral, fie că este individual, fie că este normativ.
Recurentul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului confundă actul administrativ unilateral (în cele două forme) cu actul administrativ unilateral individual.
Motivul de recurs este nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantei.
Excepţia a fost respinsă în mod corect de către prima instanţă.
Reclamanta nu a contestat includerea în anexele HG nr. 749/2009, ci tocmai neincluderea în anexe.
Folosul practic este acela al consecinţelor generate de conţinutul HG nr. 749/2009, şi anume, excluderea Universităţii Spiru Haret de la posibilitatea organizării examenelor de admitere pentru anul 2009-2010.
Pe fondul cauzei, criticile aduse prin motivele de recurs nu sunt întemeiate.
Neîndeplinirea condiţiilor impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ sunt tratate din perspectiva opiniei recurenţilor şi nu a ceea ce a analizat în concret, prin considerente, instanţa de fond.
Dispunerea de către instanţa judecătorească competentă a suspendării actului administrativ contestat nu încalcă prezumţia de legalitate, astfel cum afirmă recurentul Guvernul României.
Paguba pe care o poate suferi reclamanta este atât de natură morală, cât şi de materială şi nu poate fi materializată numai în ceea ce priveşte beneficiarii actului educaţional.
Decizia nr. 4726/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nu are relevanţă asupra îndeplinirii celor două condiţii în vederea suspendării unei alte hotărâri de guvern, ce are un alt obiect.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la acordarea cheltuielilor de judecată. C. proc. civ. şi a redus onorariul de avocat de la 100.859,64 lei (echivalentul a 20.000 euro) la 7.500 lei.
Reducerea onorariului este substanţială, iar recurentul Guvernul României nu a arătat în motivele de recurs în ce mod poate fi apreciată munca depusă de cei patru avocaţi ai reclamantei ce provin de la o prestigioasă casă de avocatură.
Având în vedere miza procesului, instanţa de recurs consideră că prevederile art. 274 alin. (3) Cod procedura civilă au fost analizate şi reţinute în mod corect de prima instanţă, iar motivul de recurs este nefondat.
Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, împotriva sentinţei civile nr. 2923 din 14 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2383/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2391/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
