ICCJ. Decizia nr. 2395/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2395/2010
Dosar nr.6065/2/2006
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.N. „I.F." SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea în parte a Deciziei nr. 231 din 15 decembrie 2005 şi a deciziei de impunere aferente, în ceea ce priveşte diferenţele constatate prin expertiza contabilă ca nedatorate, anume fond de solidaritate, TVA de rambursat şi TVA aferent alocaţiilor pentru investiţii, şi menţinerea actului administrativ contestat doar pentru suma de 3.948.420 de RON.
Reclamanta a arătat că, în privinţa contribuţiei pentru fondul de solidaritate, organele de control fiscal nu au analizat toate documentele contabile ale societăţii, aplicând prin urmare greşit prevederile OUG nr. 102/1999, astfel că reclamanta datorează cu acest titlu doar suma de 632.771 RON, compusă din 459.208 RON debit principal, 23.067 RON penalităţi de întârziere şi 150.496 RON dobânzi.
Reclamanta a precizat că, în privinţa TVA de rambursat, organul de control fiscal nu a analizat în totalitate contractul de cesiune nr. 1 din 30 iulie 2003 încheiat între MFP şi AVAB pentru aducerea la îndeplinire a OUG nr. 42/2003, şi nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din OUG nr. 42/2003; prin urmare, în mod greşit a calculat TVA-ul aferent ratelor scadente ale contractelor reziliate în temeiul OUG nr. 42/2003, a susţinut că datorează cu titlu de TVA doar suma de 1.685.060 RON, compusă din 1.496.920 RON debit principal, 12.369 RON penalităţi de întârziere şi 175.771 RON dobânzi, astfel cum a reţinut expertul contabil.
În privinţa TVA aferent alocaţiilor pentru investiţii, reclamanta a menţionat că organul de control fiscal nu a făcut aplicarea prevederilor speciale ale Legii nr. 138/2004, respectiv a dispoziţiilor art. 88 alin. (1), în temeiul căruia, la data de 31 octombrie 2004, reclamanta a predat Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare patrimoniul cu drepturi şi obligaţii, inclusiv lucrările de investiţii contractate de societatea reclamantă şi aflate în derulare, cu obligaţiile de plată aferente alocaţiilor pentru investiţii, astfel că datorează cu acest titlu doar suma de 718.188 RON, reprezentând penalităţi de întârziere şi dobânzi calculate până la data încheierii protocolului, 31 octombrie 2004.
Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Administrate Fiscală a solicitat instanţei respingerea acţiunii, invocând legalitatea şi temeinicia obligaţiilor fiscale stabilite prin raportul de inspecţie fiscală. A arătat, în privinţa contribuţiei la fondul de solidaritate, că reclamanta nu a făcut dovada solicitărilor trimestriale către A.N.O.F.M., deşi echipa de inspecţie fiscală a solicitat aceste dovezi.
Cu referire la TVA aferent alocaţiilor pentru investiţii, a precizat că, potrivit prevederilor Legii nr. 138/2004, în urma reorganizării, reclamanta a preluat patrimoniul necesar funcţionării societăţii, cu drepturile şi obligaţiile aferente.
Pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, debitele stabilite fiind legale şi temeinice.
Prin Sentinţa nr. 560/2009, îndreptată din oficiu prin Încheierea din data de 30 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a anulat parţial Decizia nr. 231 din 15 decembrie 2005 şi Decizia de imputare nr. 565934 din 23 mai 2005, în ceea ce priveşte obligaţia de plată a sumei de 555.905 RON reprezentând debit principal pentru fondul de solidaritate, a sumei de 164.343 RON reprezentând dobânzi şi a sumei de 58.861 RON reprezentând penalităţi de întârziere, a sumei de 867.587 RON TVA debit principal, a sumei de 107.225 RON reprezentând dobânzi şi a sumei de 68.551 RON penalizări de întârziere, respingând restul cererilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că nu se datorează sumele reprezentând contribuţia la fondul de solidaritate în sumă de 555.905 RON şi accesoriile aprobate întrucât s-a făcut dovada că a solicitat angajarea de personal cu handicap la A.N.O.F.M., astfel că au fost respectate cerinţele OUG nr. 102/1999.
Cu referire la TVA, Curtea de apel a apreciat că nu se datorează TVA aferentă contractelor comerciale de livrare la intern cu cumpărătorii menţionaţi la art. 8 din HG nr. 686/1997, întrucât acestea au fost reziliate, iar potrivit art. 7 alin. (1) din OUG nr. 42/2003 a fost scutită de plata TVA, majorări şi penalizări.
În ceea ce priveşte TVA aferent alocaţiilor pentru investiţii, prima instanţă a reţinut că obligaţia de plată a devenit exigibilă la încheierea exerciţiului financiar, că suma respectivă nu constituie obligaţie transmisă către Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, astfel că actul de control este întemeiat.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi reclamanta Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare SA Bucureşti .
În recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a criticat sentinţa, în sensul greşitei anulări a actului de control cu privire la sumele reprezentând fond de solidaritate şi accesorii şi TVA şi accesorii.
Recurenta a precizat că în timpul controlului reclamanta nu a prezentat documente din care să rezulte că s-a adresat la A.N.O.F.M., că soluţia s-a întemeiat pe acte noi care nu au fost puse la dispoziţia organului de control.
Pentru TVA în cuantum de 867.578 RON şi accesorii s-a susţinut că nu au fost puse la dispoziţia organului de control documente care să ateste operaţiunea de stornare a unor facturi emise de societăţile comerciale.
Recurenta-reclamantă Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare SA Bucureşti a criticat sentinţa în ceea ce priveşte TVA aferent alocaţiilor pentru investiţii în sumă de 3.510.206 RON, susţinând că obligaţia a fost transmisă Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, împreună cu investiţia respectivă, astfel încât nu datorează această sumă.
Examinând motivele de recurs se reţin următoarele:
Recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la fondul de solidaritate
Organul fiscal a stabilit în sarcina reclamantei un debit de 1.015.113 RON, 314.839 RON dobândă şi 81.928 RON penalizări de întârziere, întrucât reclamanta avea peste 100 de angajaţi şi nu a încadrat în muncă persoane cu handicap şi nici nu s-au prezentat până la încheierea controlului acte care să ateste că s-a solicitat trimestrial la A.N.O.F.M, repartizarea de persoane cu handicap.
Expertul desemnat în cauză a relevat că reclamanta a formulat cereri pentru repartizarea de personal cu handicap aşa cum rezultă de altfel şi din adresele depuse la dosar şi răspunsurile A.J.O.F.M. Prahova.
În raport de cererile depuse la A.J.O.F.M. şi răspunsurile acesteia, expertul a refăcut calculul sumelor datorate la fondul de solidaritate.
Înalta Curte arată că documentele analizate de expert, aflate în copie şi la dosarul cauzei, fac dovada că reclamanta a îndeplinit cerinţele art. 43 alin. (2) din OUG nr. 102/1999, astfel încât beneficiază de exceptarea de la plata lunară către bugetul de stat a unei sume egale cu salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu a încadrat personal cu handicap.
Împrejurarea că documentele nu au fost prezentate organului de control nu este de natură a crea o obligaţie fiscală suplimentară, legiuitorul a sancţionat numai nedepunerea cererii de repartizare a personalului cu handicap, adică neîndeplinirea unei obligaţii de diligenţă şi nu a unei obligaţii de rezultat.
Referitor la TVA pentru contractele reziliate
Societatea reclamantă a încheiat contracte comerciale de livrare la intern cu o serie de cumpărători prevăzuţi în art. 8 din HG nr. 686/1997, pe care în baza art. 7 din OUG nr. 42/2003, le-a reziliat.
Facturile aferente acestor contracte, care făceau parte din Programul ROM AG 98 au fost stornate în luna septembrie 2003, lună în care au fost emise.
Ca urmare nu se datorează TVA, facturile care au fost stornate neproducând efecte sub aspectul obligaţiilor de plată a TVA., întrucât prin stornare şi-au pierdut efectele fiscale.
În consecinţă recursul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este nefondat, sentinţa fiind legală şi temeinică, sub aspectele criticate.
Referitor la recursul Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare SA Bucureşti
În ceea ce priveşte TVA aferent investiţiilor considerate de organul fiscal că trebuia virat la buget pentru că nu s-au reîntregit disponibilităţile de investiţii, prima instanţă nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt.
Astfel, deşi s-a invocat predarea sumei reprezentând TVA la Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, prin protocol, totuşi instanţa de fond nu a pus în vedere părţilor să prezinte la dosarul cauzei protocolul de predare- primire şi actele doveditoare privind predarea activului şi pasivului.
În raport de protocolul de predare- primire încheiat între Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare SA Bucureşti şi Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare trebuia să se verifice susţinerea reclamantei privind predarea sumei aferente TVA la data de 31 octombrie 2004, iar în acest fel nu s-a lămurit situaţia de fapte existentă în cauză.
Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în cazurile în care casează hotărârile în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Ori în cauza prezentă situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită deoarece nu au fost depuse la dosar protocolul şi centralizatorul, motiv pentru care nici obiectivele expertizei nu au fost fixate în sensul verificării documentelor.
Ca urmare se impune casarea cu trimitere pentru a se completa expertiza, în sensul de a se stabili cu certitudine, în raport de conţinutul art. 4 din Protocol şi poz. 53 din centralizator, dacă s-a transmis către Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare cota de TVA ce formează obiectul litigiului, şi dacă au fost predate către aceasta lucrările respective de investiţii.
Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se va admite recursul declarat de Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare SA Bucureşti şi se va casa sentinţa recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea completării probatoriilor pentru a se stabili dacă s-a transmis către Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare cota de TVA ce formează obiectul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva Sentinţei civile nr. 560 din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare SA Bucureşti, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2396/2010. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 2382/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
