ICCJ. Decizia nr. 2396/2010. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2396/2010
Dosar nr.5140/2/2007
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2437 din 9 iunie 2009, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC „A." SRL împotriva pârâtelor SC „E.ON. M." SA şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, acţiune având ca obiect anularea art. 1 pct. 2 - 4 din Decizia ANRE nr. 478 din 25 aprilie 2007, privind neînţelegerile apărute între pârâta SC „E.ON. M." SA, în calitate de furnizor şi reclamantă, în calitate de consumator, la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice nr. 7 - MC-BC din 1 februarie 2007 pentru locul de consum aparţinând reclamantei, situat în Bacău.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Dispoziţiile art. 1 alin. (2) - (4) se referă la delimitarea de gestiune şi exploatare a echipamentelor secundare care se va face la şirurile de cleme din panourile de protecţie din staţia de transformare CIC Bacău; cablul fir pilot a fost prevăzut în gestiunea şi exploatarea SC „E.ON. M." SA, iar celelalte echipamente secundare, inclusiv releele protecţiei diferenţial longitudinale au fost prevăzute în gestiunea şi exploatarea reclamantei, urmând ca cele două societăţi să asigure mentenanţa instalaţiilor, cu delimitările precizate anterior.
Curtea a precizat faptul că reclamanta contestă prevederile deciziei anterior arătate prin care gestiunea şi exploatarea echipamentelor secundare şi a releelor de protecţie diferenţial longitudinale au fost date în sarcina sa, susţinând că în inventarul său de patrimoniu nu figurează aceste relee.
Prima instanţă a arătat că în mod corect s-a stabilit prin Decizia contestată faptul că reclamanta are obligaţia de a asigura mentenanţa unor echipamente pe are, de altfel, le-au gestionat şi exploatat şi prin intermediul contractelor încheiate de autoarea sa.
În opinia judecătorului fondului, dacă s-ar accepta propunerea reclamantei de a delimita patrimoniul s-ar diviza posibilitatea de controlare a releelor aferente protecţiei diferenţiale longitudinale a liniilor, releele fiind de fapt instrumentele prin intermediul cărora se comandă declanşarea echipamentului de comutaţie din circuitul primar, întrerupând alimentarea cu energie electrică a consumatorului.
De asemenea, prima instanţă a arătat că este neîntemeiată susţinerea reclamantei în sensul că, prin Decizia contestată, s-a trecut în sarcina consumatorului întreţinerea unor relee care profită şi apără instalaţiile furnizorului.
Pe acest aspect, instanţa a reţinut că doar echipamentele secundare (între care şi releele protecţiei diferenţial longitudinale) au fost trecute în gestiunea reclamantei, în condiţiile în care, atât la momentul emiterii actului administrativ atacat, cât şi anterior acestuia, instalaţiile în litigiu s-au aflat în întreţinerea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea sa, în sensul stabilirii în sarcina pârâtei SC „E.ON. M." SA a obligaţiei de a asigura mentenanţa protecţiei diferenţial longitudinale care face obiectul divergenţelor între părţi.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe prevederile art. 304 pct. (7) - (10) C. proc. civ., recurenta a făcut o prezentare a istoricului litigiului dintre părţi şi a reluat criticile formulate şi în cererea de chemare în judecată.
De asemenea, recurenta a formulat următoarele motive de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească contestată:
La momentul emiterii deciziei contestate, intimata ANRE nu a ţinut seama de faptul că SC „A." SRL nu şi-a dat acordul în legătură cu efectuarea mentenanţei asupra releelor de protecţie sau asupra gestionării acestora.
ANRE a interpretat greşit propunerea făcută de SC „E." SA, prin Scrisoarea nr. 7053/2004, fostei societăţi care exploata instalaţiile pe care le deţine în prezent SC „A." SRL, respectiv de a prelua mentenanţa asupra releelor.
Prin Adresa nr. 7053/2004, SC „E." SA a înaintat SC „S." SA Bacău un proces-verbal de conciliere prin care, la pct. 2 alin. (3), propune ca releele protecţiilor longitudinale din staţia CIC să fie preluate în gestiunea SC „S." SA; din această propunere rezultă că gestiunea, exploatarea şi mentenanţa acestor relee a fost în sarcina furnizorului de energie.
Prin Scrisoarea nr. 7562/2004, cât şi prin procesul-verbal din 17 decembrie 2004, proprietarul instalaţiilor din acea vreme, SC „S." SA răspunde furnizorului de energie electrică că acceptă să preia gestiunea releelor de protecţie, dar numai după îndeplinirea mai multor condiţii specificate în Adresa nr. 7562/2004.
În opinia recurentei, eroarea ANRE rezultă din faptul că a considerat propunerea SC „E." SA ca fiind acceptată de către SC „S." SA, autoarea sa, fără a ţine cont că acceptarea a fost sub condiţie, iar aceasta nu a fost niciodată îndeplinită.
Intimatele au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
I. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de recurs referitor la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În raport de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.
Aşadar, se poate aprecia că textul legal anterior menţionat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar.
Prin urmare, în dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată.
Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu impune obligaţia de a se răspunde punctual la toate susţinerile şi afirmaţiile părţilor, textul făcând referire expresă numai la indicarea motivelor pentru care au fost respinse cererile acestora.
În consecinţă, instanţa are posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor logică, şi să le examineze grupat.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse în mod corespunzător argumentele care au format convingerea primei instanţe cu privire la soluţia pronunţată. În plus, sentinţa atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
II. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii de către instanţa de fond.
În speţa de faţă, în discuţie este un act administrativ, respectiv Decizia ANRE nr. 478 din 25 aprilie 2007, a cărei natură nu a fost schimbată de către prima instanţă.
De altfel, trebuie reţinut faptul că recurenta nu a argumentat acest motiv de recurs.
III. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nu este fondat.
Problema dedusă judecăţii în prezenta cauză este următoarea: care parte are obligaţia de a asigura mentenanţa releelor de protecţie diferenţial longitudinale pentru locul de consum situat în Bacău.
În concepţia Înaltei Curţi, soluţia adoptată de intimata ANRE în dezlegarea acestei probleme este corectă pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, încă din anul 1998, autoarea recurentei-reclamante, SC „S." SA, a preluat în gestiune şi exploatare releele de protecţie diferenţial longitudinale aflate în discuţie.
Apoi, între autoarea recurentei-reclamante, SC „S." SA şi SC „E." S.A. s-a încheiat Contractului de furnizare a energiei electrice nr. 15/M din 21 septembrie 2001, în cuprinsul căruia s-a prevăzut, la art. 1 alin. (2), că instalaţiile electrice aparţinând părţilor se delimitează potrivit Anexelor nr. 4 şi 5 la contract.
Din conţinutul acestor anexe, rezultă faptul că părţile au convenit că delimitarea de exploatare urmează să coincidă cu cea de gestiune, iar releele diferenţiale au fost date în gestiunea şi exploatarea autoarei recurentei-reclamante, deşi au fost formulate obiecţiuni de către această parte.
De asemenea, în art. 1 alin. (1) din Decizia contestată, se prevede faptul că între SC „E.ON. M." SA, în calitate de furnizor şi reclamanta SC „A." SRL, în calitate de consumator, se va încheia Contractul de furnizare a energiei electrice nr. 7 - MC-BC din 1 februarie 2007 în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi clauze contractuale pentru asigurarea serviciului de distribuţie, care au fost prevăzute în contractul de distribuţie aflat în vigoare anterior cererii de schimbare a furnizorului, la locul de consum situat în Bacău.
Înalta Curte reţine faptul că recurenta-reclamantă a semnat acest contract şi, implicit, a fost de acord cu gestiunea instalaţiilor respective, gestiune recunoscută, după cum s-a reţinut anterior, şi de către autoarea sa, SC „S." SA, de la care a preluat toate drepturile şi obligaţiile.
În plus, trebuie menţionat că ANRE a avut în vedere la emiterea deciziei contestate Contractul de distribuţie nr. 2465 din 19 decembrie 2006, încheiat între SC „E.ON. M." SA, în calitate de prestator şi SC „I." SA, în calitate de client (fost furnizor al SC „A." SRL), cu valabilitate în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007.
Pe de altă parte, în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză s-a consemnat faptul că, în perioada 2007 - 2008, gestionarea releelor aflate în discuţie s-a făcut de către recurenta-reclamantă, iar intimata SC „E.ON. M." SA a verificat doar funcţionarea cablurilor pilot, care îi reveneau de drept.
Ca atare, în raport de probatoriile administrate în cauză, este corectă soluţia pronunţată de instanţa de fond, în sensul constatării legalităţii Deciziei ANRE nr. 478 din 25 aprilie 2007.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC „A." SRL Bacău împotriva Sentinţei civile nr. 2437 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2398/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2395/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
