ICCJ. Decizia nr. 2500/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 2500/2010
Dosar nr. 981/42/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 47 din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, aprobate prin HG nr. 1025/2006, invocată de reclamanta D.A.M., în dosarul nr. 2261/120/2009 al Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că definiţia pe care actul administrativ atacat o dă noţiunii de „naştere" este în contradicţie cu dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în aplicarea căreia a fost emis şi creează o discriminare între persoane aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv în acest sens.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs Guvernul României, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, instanţa de fond apreciind greşit că dispoziţiile actului atacat sunt nelegale în privinţa definirii termenului de „naştere", întrucât recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.
Recurentul a învederat, de asemenea, că măsurile de protecţie socială prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 şi reluate de prevederile actului administrativ atacat urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului.
Recursul este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Or, definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ iar prin modul în care a fost definită naşterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Faţă de cele arătate, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că prevederile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, pentru aplicarea cărora au fost emise, se constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, recursul declarat împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 47 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2499/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2505/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
