ICCJ. Decizia nr. 2494/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2494/2010
Dosar nr. 16164/3/2008
Şedinţa publică din 12 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.A.E. personal şi în calitate de procurator pentru S.S., D.M. şi F.I.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul A.N.R.P., anularea deciziei de invalidare nr. 163 din 7 februarie 2008 emisă de Vicepreşedintele A.N.R.P. şi obligarea Vicepreşedintelui A.N.R.P. la validarea hotărârii nr. 2101 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 sau la rectificarea acesteia în măsura dovedirii drepturilor acestora şi la emiterea unei decizii de plată a despăgubirilor.
În şedinţa de judecată din data de 14 aprilie 2009 reclamanţii au invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din HG nr. 1643/2004 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998.
Prin încheierea din 14 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de sesizare cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din HG nr. 1643/2004 şi a trimis spre competentă soluţionare această excepţie către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 C. proc. civ., autoritatea emitentă fiind de rang central şi în consecinţă competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actul administrativ cu caracter normativ revine, în primă instanţă Curţii de Apel Bucureşti.
În baza încheierii de sesizare din 14 aprilie 2009, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
În această fază procesuală, instanţa în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 16 din Legea nr. 554/2004 a dispus citarea în cauză în calitate de pârât a Guvernului României, în calitate de autoritate emitentă a HG nr. 1643/2004, autoritate care a depus la dosar, la solicitarea instanţei, nota de fundamentare care a stat la baza emiterii HG nr. 1643/2004.
În şedinţa publică din 5 noiembrie 2009, reclamanţii au depus la dosar o precizare a excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998 aprobate prin HG nr. 1643/2004, în forma în care au fost aprobate iniţial prin HG nr. 753/1998.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate care priveşte un act administrativ cu caracter normativ.
Prin sentinţa nr. 4284 din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de reclamanţi şi a respins excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată, de Guvernul României, Curtea a făcut aplicarea soluţiei de principiu pentru unificarea practicii dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la excepţia de nelegalitate invocată, Curtea a apreciat că norma contestată este legal emisă şi acordarea de compensaţii şi stabilirea în concret a cuantumului acestora nu poate să excludă suprafaţa de teren reconstituită potrivit Legii nr. 18/1991.
Ambele legi – Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 9/1998 sunt legi de reparaţie care implică aplicarea în concordanţă, iar prin normele metodologice contestate s-a reglementat în concret modalitatea de stabilire a compensaţiilor în bani pentru perioadele îndreptăţite conform Legii nr. 9/1998.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii ori străine de natra pricinii; art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Prin motivele de recurs formulate, recurenţii-reclamanţi susţin în esenţă următoarele:
- instanţa de fond a reţinut şi analizat în mod eronat ca obiect al excepţiei de nelegalitate dispoziţiile art. 8 alin. (1) din HG nr. 1643/2004, prin precizarea formulată, ei reclamanţii, arătând că s-au referit la dispoziţiile HG nr. 753/1998;
- hotărârea instanţei de fond este insuficient motivată, nefiind arătate în mod clar, convingător şi pertinent motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină;
- instanţa de fond a aplicat greşit legea, concluzionând greşit ca dispoziţiile art. 8 alin. (1) din HG nr. 753/1998 au fost reluate de HG nr. 1643/2004;
- pe fondul cauzei se critică soluţia instanţei de fond, recurenţii-reclamanţi, susţinând că în mod eronat s-a ajuns la concluzia că Normele metodologice sunt legale şi nu încalcă dispoziţiile Legii nr. 9/1998, acestea în realitate adăugând la lege şi prejudiciind persoanele îndreptăţite la repararea integrală a prejudiciului suferit, vizate de legiuitor.
Intimaţii Guvernul României şi A.N.R.P. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins potrivit următoarelor considerente.
Contrar celor susţinute de recurenţii-reclamanţi, într-un prim motiv de recurs, instanţa de fond a analizat, în finalul hotărârii, nelegalitatea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din HG nr. 753/1998 în raport de prevederile Legii nr. 9/1998, privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
Art. 8 alin. (1) din Norma metodologică din 26 octombrie 1998 publicat în M.Of., Partea I nr. 458 din 30 noiembrie 1998, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea Statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, prevede că „persoanele îndreptăţite – proprietarii sau moştenitorii legali ai acestora – beneficiază opţional la cerere, pentru terenurile pe care le-au avut în proprietate în judeţele Durostor şi Calliacra, de compensaţii… a) compensaţii în bani pentru suprafaţa de teren avută în proprietate, din care se scade, dacă este cazul, suprafaţa de teren reconstituită potrivit Legii nr. 18/1991, republicată cu modificările ulterioare, dar nu mai mult decât suprafeţele prevăzute în această lege".
Recurenţii-reclamanţi susţin că această normă metodologică este contrară dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, întrucât adaugă la lege, prejudiciind persoanele îndreptăţite la repararea integrală a prejudiciului suferit, textul Normei fiind singurul care prevede o reducere a despăgubirilor în temeiul aplicării Legii nr. 18/1991.
Or, HG nr. 753/1998, a fost emisă în vederea organizării executării prevederilor Legii nr. 9/1998 şi în aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi (3) şi ale art. 12 din lege, aceasta reglementând în mod concret modalităţile de stabilire a cuantumului compensaţiilor pentru terenuri agricole şi intravilane, construcţii şi recolte, criteriile de evaluare şi modul de lucru al comisiilor.
Art. 2 alin. (3) din Legea nr. 9/1998, precizează că „Criteriile de evaluare, modalităţile concrete de stabilire a compensaţiilor pentru terenuri agricole, terenuri intravilane, construcţii şi recolte, plantaţii de pomi fructiferi şi/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiţi se vor reglementa prin normele metodologice aprobate de Guvern, prevăzute la art. 13. Criteriile de evaluare a construcţiilor se vor stabili în condiţiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului cu modificările ulterioare".
Deci, prevederile din Norma metodologică criticată, nu fac altceva decât să detalieze situaţiile în care se acordă despăgubirile şi modalităţile concrete de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
În mod corect, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. e) din Norma criticată, nu adaugă la lege, ele stabilind modalitatea de acordare a compensaţiilor în bani, pentru suprafaţa de teren avută în proprietate, ţinând seama şi de suprafaţa de teren reconstituită potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare".
Nu poate fi reţinută susţinerea recurenţilor-reclamanţi în sensul că prin aceasta prevedere sunt prejudiciaţi în drepturile lor, deoarece, aşa cum corect reţine instanţa de fond, ambele Legi – Legea nr. 9/1998 şi Legea nr. 18/1991 – au caracter reparatoriu şi aplicarea lor în concordanţă se face tocmai în spiritul unei reparaţii echilibrate, echitabile astfel cum este reglementată prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 9/1998.
Ca o concluzie a celor expuse, dispoziţiile cuprinse în art. 8 alin. (1) din Norma metodologică aprobată, prin HG nr. 753/1998, nu contravin prevederilor Legii nr. 9/1998 pentru că ele nu limitează în mod nelegal despăgubirile ce se cuvin recurenţilor-reclamanţi.
În acelaşi sens s-a mai pronunţat Înalta Curte prin Decizia nr. 4568 din 23 octombrie 2009, practica acestei instanţe fiind deci constantă în materie.
De altfel, aşa cum susţine intimata-pârâtă A.N.R.P., prin invalidarea Hotărârii Comisiei Judeţene prin Decizia nr. 163 din 5 octombrie 2007, dosarul privind valoarea compensaţilor pe care aceştia urmează să le primească, va fi reanalizat, deci se va stabili o nouă valoare a despăgubirilor, urmându-se procedura specială stabilită de Legea nr. 9/1998.
Pentru toate aceste considerente, constatând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, iar motivele de recurs sunt nefondate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de reclamant se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A. personal şi în calitate de procurator pentru S.S., D.M. şi F.I.A. împotriva sentinţei nr. 4284 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2493/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2496/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
