ICCJ. Decizia nr. 260/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 260/2010
Dosar nr. 1743/2/2009
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1891 din 05 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia netimbrării; a anulat cererea de despăgubiri ca netimbrată; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.V., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E., a obligat pârâtul la stabilirea datei de primire (înregistrare) a cererii de redobândire a cetăţeniei în maximum 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului, de soluţionare a cererii privind stabilirea datei pentru primirea actelor de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea acestuia de a-i primi de îndată cererea.
Motivaţia demersului în instanţă al reclamantului a fost refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii formulată iniţial la data de 13 octombrie 2008, şi ulterior la 7 ianuarie 2009, pentru care nu a primit un răspuns favorabil.
Instanţa a apreciat că răspunsul Direcţiei Consulare din cadrul M.A.E din data de 22 octombrie 2008 şi comunicat reclamantului, prin care era informat că la momentul în care se va ajunge la procesarea cererii sale, ambasada va trimite pe cale poştală invitaţia împreună cu lista actelor necesare dosarului, constituie un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale .
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererea privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Din aceste dispoziţii legale instanţa de fond a reţinut obligaţia statului de a analiza cererea de redobândire într-un termen rezonabil, or, în speţă trecerea unui termen de 7 luni de la data la care reclamantul a formulat prima cerere scrisă (13 octombrie 2008) nu poate fi considerat rezonabil.
Curtea a mai constatat că motivele de ordin administrativ, organizatoric invocate de pârât, nu pot justifica refuzul de primire a cererii şi actelor necesare.
S-a constatat că reclamantul nu a timbrat capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 147/1997, astfel încât, a fost anulat acest capăt de cerere.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că prima instanţă a interpretat în mod greşit legea când a reţinut refuzul său nejustificat de a soluţiona cererea intimatului având ca obiect redobândirea cetăţeniei române.
În acest sens, recurentul arată că s-a transmis solicitantului un răspuns administrativ, la data de 22 octombrie 2008, prin care reclamantul a fost încunoştiinţat de faptul că cererea sa va fi soluţionată favorabil la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale altor cetăţeni moldoveni, depuse în aceeaşi perioadă.
În aceste condiţii, consideră că nu sunt întrunite condiţiile art. 2 alin. (1) lit. i) şi h) din Legea nr. 554/2004, pentru a se reţine refuzul nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului.
De asemenea, recurentul a reluat susţinerea făcută şi în faţa instanţei de fond, în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.
Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 11 - 17 dosar).
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Înalta Curte reţine ca fiind nefondată critica recurentului privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
În urma demersurilor repetate întreprinse de intimatul - reclamant din luna octombrie 2008, secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău a comunicat acestuia, la data de 22 octombrie 2008, că se fac eforturi constante pentru procesarea solicitărilor de programări formulate în ultimii ani şi că în momentul în care cererea depusă de reclamant va intra în faza de procesare, ambasada va trimite invitaţia pe cale poştală în vederea depunerii documentelor (fila 6 dosar fond).
Acest răspuns a fost apreciat de intimatul - reclamant ca reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale.
Problema care se impune a fi rezolvată în speţa de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze depunerea cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit căruia: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - octombrie 2008 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
Prin urmare, răspunsul primit de intimatul - reclamant la data de 22 octombrie 2008 constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care acesta va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, modificată.
În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul - pârât M.A.E. va fi obligat la plata sumei de 200 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu există în speţă motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinţei civile nr. 1891 din 05 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 259/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 261/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
