ICCJ. Decizia nr. 2574/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2574/2010
Dosar nr. 812/102/2009
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În dosarul nr. 812/102/2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.T. a invocat excepţia de nelegalitate prevăzută de art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
În motivarea excepţiei, reclamanta a arătat că a solicitat Ministerului Muncii, Familiei, Egalităţii de Şanse şi Protecţie Socială Mureş, anularea deciziei nr. 10435 din 18 iulie 2007.
În dosarul nr. 812/102/2009 aflat pe rolul Tribunalului Mureş, reclamanta S.T. a invocat, pe cale de excepţie, nelegalitatea art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
În motivarea excepţiei se arată că a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Familiei şi Egalităţii de Şanse - Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Mureş anularea deciziei nr. 10435 din 18 iulie 2007 prin care s-a stabilit ca începând cu data de 14 iunie 2007 o indemnizaţie de 600 lei pentru creşterea a doi copii gemeni de până la doi ani. Decizia a avut la bază dispoziţiile a cârc nelegalitate solicită a se constata, respectiv, art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 care prevăd că „prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii". Aceste dispoziţii vin în contradicţie cu cele ale OUG nr. 148/2005 pe care le completează în mod nepermis întrucât acordarea indemnizaţiei trebuie raportată la numărul copiilor născuţi şi nu la numărul naşterilor. Definiţia naşterii, aşa cum este dată de art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 ca element de suferinţă pentru acordarea indemnizaţiei, creează o discriminare între persoane aflate în situaţii identice fără vreo justificare de ordin subiectiv. Totodată se încalcă şi principiul egalităţii de tratament între copii provenind dintr-o sarcină simplă şi copii provenind sarcină multiplă.
Prin încheierea de şedinţă din 14 decembrie 2009, Curtea a fost sesizate cu soluţionarea excepţiei.
Guvernul României, prin întâmpinarea formulată a solicita respingerea excepţiei ca nefondată, arătând că HG nr. 1025/2006 a fost adoptată prin însuşirea de către Guvern c proiectului iniţiat de Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familie cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000. Dispoziţiile art. 3 din HG nr. 1025/2006 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 definesc noţiunea de naştere aşa cum a fost ea preluată din dicţionarul explicativ al limbii române iar indemnizaţia se acordă pentru primele 3 naşteri sau primi 3 copii luaţi în plasament. Deci indiferent de numărul copiilor rezultaţi dintr-o singură naştere se acordă o singură indemnizaţie. Această indemnizaţie pentru creşterea copilului este un substitut al salariului înlocuindu-l pe perioada concediului de creştere a copilului.
S-a anexat nota de fundamentare la HG nr. 1025/2006 şi practică judiciară.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 43 din 4 martie 2010 a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta S.T. A constatat ca fiind nelegale dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Acordarea indemnizaţiei lunare de creştere a copilului a fost raportată, prin art. 6 din OUG nr. 148/2005 la numărul copiilor născuţi şi nu la numărul naşterilor. Definind noţiunea de naştere prin art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, ca element pentru acordarea indemnizaţiei, se creează o discriminare între persoane aflate în situaţii identice fără existenţa unor justificări de ordin obiectiv.
Prevederile de mai sus sunt în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise adăugând nepermis la acestea, deşi au o forţă juridică superioară, încălcându-se principiul egalităţii de tratament între copii proveniţi dintr-o naştere simplă şi una multiplă. Se încalcă astfel şi dispoziţiile art. 16 şi art. 43 din Constituţia României. în acest sens este de remarcat practica constantă în acest sens atât a acestei instanţe (sentinţa nr. 75/2009) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 3173 din 30 iulie 2009).
Susţinerile pârâtului nu pot fi luate în considerare întrucât s-ar încălca principiul nediscriminării prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, principiu care presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor şi care au drepturi egale, beneficiind de protecţia legii fără vreo deosebire.
Recurenţii au susţinut în esenţă, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond apreciind greşit că dispoziţiile actului atacat sunt nelegale în privinţa definirii termenului de „naştere", întrucât recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu ridică aspecte de neconstituţionalitate.
În acest context, s-a învederat că măsurile de protecţie socială prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 şi reluate de prevederile hotărârilor de guvern atacate urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului aşa cum eronat a reţinut prima instanţă şi că dispoziţiile actelor normative ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile legii în vigoare în domeniu şi cu cele ale Constituţiei republicate.
S-a mai precizat că, în realitate, prin demersul său, intimata-reclamantă a urmărit extinderea prevederilor OUG nr. 148/2005 şi pentru alte situaţii decât cele avute în vedere prin dispoziţiile acestui act normativ, că prima instanţă nu avea competenţa de a crea, de a abroga sau de a modifica dispoziţiile unei legi şi de a deveni astfel legislator pozitiv şi că nu era permis instanţei de fond nici ca prin interpretarea normelor juridice să adauge consecinţe contrare legii.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 din HG nr. 1825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 şi art. 2 şi 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiaşi act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
în aceste condiţii, apreciind că în mod corect, în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale, instanţa de fond a reţinut că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, sentinţa atacată se priveşte ca legală şi temeinică iar recursul declarat de pârâtul Guvernul României ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 43 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2537/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2579/2010. Contencios → |
|---|
