ICCJ. Decizia nr. 2752/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2752/2010
Dosar nr. 38580/3/2009
Şedinţa de 25 mai 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Z.E., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Bucureşti - Senatul Universităţilor Bucureşti prin Rector I.P., a solicitat suspendarea executării deciziei prin care s-a respins cererea sa de a rămâne în profesie.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat, în esenţă, că în urma solicitării sale de a rămâne în profesie şi peste vârsta de pensionare, în temeiul Legii nr. 128/1997, art. 129, pârâtul a dispus respingerea cererii, în condiţiile în care a avut la bază două avize diferite ale Catedrei şi Consiliului Facultăţii deşi Senatul este liber a lua o decizie fără a fi ţinut de vreun aviz prealabil.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legea nr. 128/1997, Carta Universitară, Constituţia României.
Prin Sentinţa civilă nr. 3117 din 06 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că, Universitatea Bucureşti este o instituţie publică prin care se realizează învăţământul superior ca nivel al sistemului naţional de învăţământ, coordonată de M.E.C. cu respectarea autonomiei universitare, iar întinderea teritorială a serviciului public prestat nu se limitează la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, ci acoperă întreg teritoriul naţional.
La rândul ei Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 502 din 27 ianuarie 2010, a declinat Competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal şi constatând ivit conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa un regulator de competenţă.
În considerentele hotărârii, această instanţă a reţinut că Universitatea Bucureşti - Senatul Universităţii este o instituţie publică de învăţământ de nivel local, cu competenţa pe raza unităţii administrativ-teritoriale a Municipiului Bucureşti, chiar dacă prin această unitate de învăţământ pot să beneficieze de serviciul public de învăţământ persoane de pe întreg teritoriul naţional.
Ca atare având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită suspendarea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise de o autoritate publică locală sunt de competenţa Tribunalului de contencios administrativ.
Asupra conflictului de comptetenţă, Înalta Curte stabileşte că, în speţă, soluţionarea litigiului dintre Z.E. şi Universitatea Bucureşti este de competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente. În discuţie este acţiunea promovată de către doamna Z.E. împotriva pârâtei Universitatea Bucureşti, prin care s-a solicitat suspendarea executării deciziei prin care s-a respins cererea de a rămâne în profesie a reclamantei şi peste vârsta de pensionare.
Textul legal care stabileşte competenţa instanţelor de contencios este art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Această prevedere legală este incidentă şi în stabilirea competenţei în cazul acţiunilor care vizează suspendarea actelor administrative. Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că în toate cauzele de contencios administrativ, cu excepţia celor fiscale, criteriul stabilirii competenţei instanţei este poziţia în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului atacat. În concret, actele emise de autorităţile publice centrale sunt date în competenţa curţilor de apel ca instanţe de fond în contencios administrativ, în toate celelalte cauze competenţa revenind Tribunalelor.
În speţă, chestiunea care se cere a fi lămurită este aceea dacă Universitatea Bucureşti este sau nu o autoritate publică centrală, în funcţie de care se determină competenţa materială a instanţei de contencios administrativ în soluţionarea acţiunii promovate de doamna Z.E.
Înalta Curte constată că prin autoritate centrală se înţelege acea entitate care este poziţionată la vârful ierarhiei sistemului autorităţilor publice (cum este cazul Guvernului României) sau a unui subsistem al sistemului autorităţilor publice (cum este cazul ministerelor, al autorităţilor publice centrale de specialitate) şi care este învestită cu competenţe de coordonare şi conducere a celorlalte autorităţi din sistem/subsistem. Întotdeauna, autoritatea centrală se află în raporturi pe verticală cu celelalte autorităţi ale sistemului/subsistemului, faţă de care se află pe o poziţie de autoritate (de comandă).
Faţă de cele ce preced rezultă cu puterea evidenţei că Universitatea Bucureşti nu este o autoritate publică centrală pentru că ea nu ocupă poziţia descrisă mai sus în sistemul autorităţilor publice. Mai mult, nu se poate discuta în termenii că serviciul public prestat de această instituţie de învăţământ acoperă întreg teritoriul naţional, chestiune care oricum este irelevantă în determinarea locului pe care această entitate îl ocupă în rândul instituţiilor publice.
Împrejurarea că o instituţie de învăţământ superior, cum este cazul pârâtei, nu se regăseşte intre autorităţile publice locale şi judeţene la care se referă art. 120-123 din Constituţia României, nu poate conduce la concluzia că Universitatea Bucureşti, obligatoriu, nu poate fi încadrată decât în categoria autorităţilor centrale. Textele constituţionale precitate se referă la autorităţile publice locale descentralizate prin care se realizează autonomia locală, precum şi la prefect şi la serviciile deconcentrate din subordinea acestuia, autorităţi care nu au nicio legătură cu sistemul de învăţământ de stat, astfel că raportarea la aceste prevederi este lipsită de relevanţă. Calificarea pârâtei ca fiind autoritate publică centrală ar veni în conflict cu art. 116 din Constituţia României, care se referă la administraţia publică centrală de specialitate şi, în raport de care, o universitate din sistemul de învăţământ de stat, în nici un caz, nu poate fi calificată în sensul în care a făcut-o Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre Z.E. şi Universitatea Bucureşti – Senatul Universităţii Bucureşti prin rector I.P. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX - de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2809/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2880/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
