ICCJ. Decizia nr. 297/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 297/2010
Dosar nr. 9756/233/2008
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei:
1. Cadrul procesual în care s-a invocat excepţia de nelegalitate
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 1 septembrie 2008, petentul T.N. a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de comisarul şef de poliţie A.F.- şeful I.P.J. Galaţi, în Dosarul nr. 330/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Întrucât intimatul făptuitor A.F. ocupă de postul comisar şef şi are calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, în cauză urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
2. Excepţia de nelegalitate. Obiect şi motivare.
Prin memoriul depus la termenul de judecată din 7 noiembrie 2008 petentul T.N. a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei I.G.P.R. din 11 aprilie 2005, prin care intimatul făptuitor A.F. a fost desemnat organ de cercetare al poliţiei judiciare.
În motivarea excepţiei petentul a arătat că la data emiterii Dispoziţiei I.G.P.R. din 2005, şeful acestei structuri nu era competent să desemneze poliţiştii în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare, această competenţă revenind exclusiv Ministrului de Interne, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.
De asemenea, petentul a arătat că potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordinul M.A.I. din 14 ianuarie 2005 nu puteau fi numiţi în funcţii din structurile poliţiei judiciare, inspectorii şefi şi adjuncţii acestora, iar la data emiterii dispoziţiei considerată nelegală, intimatul făptuitor F.A. ocupa funcţia de adjunct al şefului I.P.J. Brăila.
Petentul a solicitat instanţei să constate nelegalitatea dispoziţiei arătate şi, pe cale de consecinţă, cauza să fie judecată de Judecătorie, neţinând seama de calitatea intimatului de organ de cercetare al poliţiei judiciare.
Prin încheierea de şedinţă din data de 7 ianuarie 2009, Judecătoria Galaţi a suspendat judecata cauzei înaintând dosarul la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei I.G.P.R. din 2005, reţinându-se că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
3. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 1514 din 7 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei I.G.P.R. din 2005.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă următoarele:
A constatat că intimatul făptuitor A.F. face parte din categoria ofiţerilor de poliţie a căror judecare pentru infracţiunile comise este de competenţa în primă instanţă a Curţii de apel, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.
În raport cu această situaţie, Curtea de Apel Bucureşti nu a reţinut motivul de nelegalitate a Dispoziţiei I.G.P.R. din 2005 constând în numirea ilegală a intimatului făptuitor într-o funcţie din cadrul structurilor de poliţie judiciară.
Instanţa a mai observat că potrivit Ordinului din 14 ianuarie 2005 pentru aprobarea normelor de competenţă privind numirea, promovarea şi eliberarea poliţiştilor în/din funcţiile structurilor de poliţie judiciară, în vigoare la data emiterii dispoziţiei atacate, competenţa desemnării poliţiştilor în calitate de organ de cercetare de poliţie judiciară aparţinea I.G.P.R. şi nu ministrului de interne, cum în mod eronat a apreciat reclamantul.
4. Recursul declarat de T.N.
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs T.N. solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală.
Sintetizând criticile recurentului, Înalta Curte reţine că acestea vizează nulităţi procedurale, după cum urmează:
4.1. Necompetenţa de ordine publică a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Recurentul susţine că dispoziţiile art. 44 C. proc. pen. conduc la concluzia că instanţa penală este competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate.
4.2. Nesemnarea sentinţei atacate de către judecătorul cauzei.
Recurentul arată că exemplarul de hotărâre ce i-a fost comunicat nu a fost semnat de judecător aşa încât nu se poate cunoaşte dacă acesta a participat la judecată.
4.3. Nu a fost citat emitentul actului administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că judecarea excepţiei de nelegalitate s-a făcut în lipsa emitentului actului administrativ care nu a fost citat, aşa încât hotărârea pronunţată este nelegală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai pentru motivul expus la pct. I.4.3 din decizia de faţă.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
1.1. Analiza motivului referitor la necitarea emitentului actului administrativ
Excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei I.G.P.R. din 2005 a fost invocată de recurent într-o cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Galaţi în care figurează în calitate de părţi: petent - T.N. şi intimat A.F.
La judecata în primă instanţă de la Curtea de Apel au fost citaţi în calitate de reclamant T.N. şi în calitate de pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului (…).”
Or, la soluţionarea excepţiei de nelegalitate nu a fost citat nici intimatul A.F. şi nici emitentul actului administrativ - I.G.P.R., după cum bine a sesizat recurentul, fiind încălcate astfel principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat.
1.2. Analiza motivului referitor la necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ.
Art. 44 C. proc. pen., invocat de recurent, reflectă în procesul penal regula potrivit căreia „judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiunii” consacrată, în procesul civil, de dispoziţiile art. 17 C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, pentru realizarea unei judecăţi unitare, legiuitorul a prevăzut că instanţa penală este competentă să judece „orice chestiune prealabilă de care depinde soluţionarea cauzei”.
Această regulă nu subzistă însă în materia excepţiei de nelegalitate, unde dispoziţiile art. 4 alin. (1) instituie norme de procedură speciale, de imediată aplicare, potrivit cu care „ Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza” .
În concepţia actualei reglementări a contenciosului administrativ, excepţia de nelegalitate invocată în orice proces (civil, penal etc.) se rezolvă numai de către instanţa specializată de contencios administrativ, potrivit regulilor de competenţă instituite de art. 10 din acelaşi act normativ, regimul juridic al acesteia fiind asemănător în multe privinţe cu cel al excepţiei de neconstituţionalitate reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Prin urmare, sentinţa examinată a fost pronunţată de o instanţă competentă material.
1.3. Analiza criticii referitoare la nesemnarea sentinţei comunicate recurentului.
Potrivit dispoziţiilor art. 110 alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti: „Hotărârile tehnoredactate vor purta, pe ultima pagină, următoarele menţiuni: data tehnoredactării, iniţialele redactorului şi ale tehnoredactorului şi numărul exemplarelor, iar la instanţele de control judiciar se va trece numele judecătorilor care au pronunţat hotărârile supuse controlului. Hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă.”
Verificând dosarul Curţii de apel, se constată că sentinţa pronunţată poartă semnătura judecătorului cauzei şi a grefierului de şedinţă. Cel de-al doilea exemplar la care se referă Regulamentul este exemplarul original al hotărârii judecătoreşti care rămâne la mapa de hotărâri a instanţei, conform art. 84 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Exemplarele de hotărâre care se comunică părţilor nu sunt originale, ci copii potrivit art. 266 alin. (3) C. proc. civ. şi, aşa fiind, ele nu poartă semnătura judecătorului, ci sunt doar certificate pentru conformitate cu originalul de către grefierul de şedinţă, după cum s-a procedat şi în cazul copiei comunicate recurentului.
În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este vădit nefondat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1.1. din prezenta decizie, constatând că judecata s-a făcut în lipsa emitentului actului administrativ care nu a fost citat, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se va admite recursul şi se va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul T.N. împotriva sentinţei civile nr. 1514 din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2967/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2974/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
