ICCJ. Decizia nr. 2967/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2967/2010
Dosar nr. 5223/2/2009
Ședința publică din 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3602 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii formulată de reclamantul B.T. şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea acestuia ca rămasă fără obiect şi a admis acţiunea formulată de reclamanta B.Z. în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. obligând pârâtul să soluţioneze cererea reclamantei B.Z. de redobândire a cetăţeniei române în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut temeinicia excepţiei rămânerii fără obiect a cererii formulată de reclamantul B.T., întrucât aceasta a fost examinată şi avizată pozitiv, fiind emis în acest sens, Ordinul M.J.L.C. din 12 iunie 2009 publicat în M. Of. nr. 433/2009.
Cu privire la cererea reclamantei B.Z., cetăţean al Republicii Moldova, s-a reţinut că aceasta s-a adresat cu o cerere, încă din octombrie 2002 Direcţiei cetăţenie din cadrul autorităţii pârâte, solicitând redobândirea cetăţeniei române în temeiul Legii nr. 21/1991, cerere care nu a fost soluţionată, deşi, reclamanta a solicitat în repetate rânduri urgentarea cauzei.
Pârâtul şi-a motivat refuzul soluţionării în termen a cererii abia cu ocazia depunerii întâmpinării, refuz fundamentat pe lipsa unor acte necesare în soluţionarea favorabilă a cererii.
S-a reţinut astfel de către instanţă că măsura de completare a dosarului a fost dispusă după 6 ani de la înregistrarea cererii, situaţie în care dreptul reclamantei la soluţionarea cererii sale este justificat, tăcerea administrativă timp de 6 ani reprezentând astfel un act administrativ nelegal.
În aceste condiţii, tăcerea autorităţii publice, act administrativ asimilat, apare ca nelegală faţă de termenul rezonabil în care se impunea a fi soluţionată cererea, justificarea pârâtului bazată pe caracterul incomplet al dosarului nefiind adusă la cunoştinţa reclamantei într-un termen rezonabil şi nici aptă a justifica întârzierea de cca. 6 ani.
În plus, s-a reţinut că potrivit art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie, or termenul de aproape 6 ani, cât a trecut de la formularea cererii reclamantei, nu poate fi considerat ca rezonabil.
Împotriva sentinţei nr. 3602 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiţiei, care a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a criticat soluţia instanţei de fond, arătând că termenul de 60 de zile calculat de la rămânerea irevocabilă a hotărârii în care a fost obligat să soluţioneze cererea reclamantei nu este prevăzut de legea cetăţeniei române, iar procedura specială necesară a fi parcursă pentru soluţionarea unei cereri având ca obiect cetăţenia română nu permite încadrarea într-un termen scurt.
A susţinut că obligarea pârâtei la soluţionarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil nu are fundament legal, în condiţiile în care aceasta nu a avut la dosar actele în forma cerută de lege şi s-au acordat 3 termene la Comisia pentru Cetăţenie în vederea clarificării situaţiei minorilor B.A. şi B.N.
Cu toate acestea instanţa nu şi-a exercitat rolul activ în soluţionarea cauzei, bazându-se numai pe afirmaţii fără să existe la dosar dovezi concludente, ignorând faptul că cererea nu a putut fi soluţionată din culpa reclamantei care nu a depus la dosarul de cetăţenie actele necesare prevăzute de lege.
Prin urmare, nesoluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul definit de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată.
Analizând cauza, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Judecătorul fondului a pronunţat soluţia în acord cu situaţia de fapt dovedită în cauză şi cu prevederile legale incidente în materie, aspect care reiese cu evidenţă din considerentele sentinţei în discuţie.
Într-adevăr, Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române (modificată şi completată) stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, care presupune un interval de timp mai îndelungat.
Deşi la data promovării acţiunii în justiţie, Legea nr. 21/1991 nu prevedea un termen limită în cadrul căruia procedura de acordare sau redobândire a cetăţeniei române trebuia finalizată, cum s-a întâmplat prin modificarea adusă acestei legi prin O.U.G. nr. 36/2009 (publicată în M. Of. nr. 259 din 21 aprilie 2009), în mod evident o cerere având un asemenea obiect se impunea a fi rezolvată într-un termen rezonabil prin raportare la data formulării ei.
Obligaţia statului român de a face astfel încât să examineze cererile de acest fel îşi are izvorul în art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - octombrie 2002 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
În acest context factual, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, solicitarea pârâtului de completare a documentelor necesare a intervenit la aproape 6 ani de la depunerea cererii, iar împrejurările care au determinat necesitatea depunerii unor noi acte, în cazul de faţă, expirarea cazierului judiciar, nu pot fi imputate reclamantei, ele datorându-se nesoluţionării într-un termen rezonabil a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu există în speţă motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3602 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2966/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 297/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
