ICCJ. Decizia nr. 2974/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2974/2010
Dosar nr. 1406/44/2009
Ședința publică din 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC L. SRL Brăila a solicitat în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală din 14 august 2009 şi a Deciziei de impunere fiscală nr. 326 din 14 august 2009.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că autoritatea pârâtă a stabilit o situaţie fiscală nereală, ceea ce creează o serioasă îndoială în privinţa legalităţii şi temeiniciei actului administrativ fiscal contestat.
Există de asemenea riscul producerii unui dezechilibru financiar prin punerea în executare a actului contestat, deoarece reclamanta ar fi silită să înregistreze în evidenţele contabile datorii fiscale în sumă de 901.090 lei T.V.A. plus 211.756 datorii accesorii, pe care ar fi în imposibilitate de a le achita.
Faţă de împrejurarea că a atacat deciziile D.G.F.P., care au fost date cu încălcarea legii, consideră că subzistă aparenţa dreptului său pentru a solicita suspendarea executării până la soluţionarea acţiunii sale pe fond.
Prin întâmpinare autoritatea pârâtă a solicitat respingerea cererii de suspendare, susţinând că reclamanta nu ar fi făcut dovada condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat şi a producerii unei pagube iminente.
Prin sentinţa nr. 195 din 6 octombrie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC L. SRL Brăila ; a dispus suspendarea efectelor raportului de inspecţie fiscală din 14 august 2009 şi a Deciziei de impunere fiscală nr. 326 din 14 august 2009 emise de A.N.A.F. - D.G.F.P. Brăila până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în cauza dedusă judecăţii, reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente.
S-a reţinut că şi condiţia pagubei iminente este îndeplinită. Astfel, raportat la circumstanţele cauzei, prin executarea actului se produce o perturbare previzibilă gravă a activităţii reclamantei, căreia prin cuantumul foarte ridicat al sumelor contestate, i s-ar accentua gravul dezechilibru financiar în care se află deja.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F. Publice Mureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A arătat recurenta că instanţa de fond a apreciat greşit asupra existenţei cazului bine justificat, că această soluţie s-a întemeiat exclusiv pe susţinerile reclamantei care nu au fost verificate, că actele a căror suspendare s-a solicitat sunt emise cu respectarea legii.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, s-a susţinut că aceasta ar fi fost îndeplinită, dacă actul administrativ fiscal ar fi stabilit în sarcina reclamantei obligaţii a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat sau ar perturba serios activitatea societăţii.
Referitor la această condiţie s-a menţionat că instanţa de fond nu a verificat în concret dacă executarea sumelor în discuţie, raportat la cifra de afaceri a reclamantei constituie un impediment real în desfăşurarea activităţii.
Intimata a formulat Întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
În susţinerea existenţei cazului bine justificat a invocat greşita stabilire a unor obligaţii fiscale.
Cu referire la paguba iminentă s-a precizat că au început procedurile de executare silită a sumelor stabilite prin decizia de impunere, respectiv i-au fost blocate conturile.
Înalta Curte examinând cererea reclamantei, motivele de recurs, legislaţia aplicabilă şi situaţia de fapt dovedită în cauză reţine că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor enunţa în continuare.
Situaţia de fapt
Prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la 14 august 2009, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 901.090 lei reprezentând T.V.A. şi accesorii în valoare de 211.756 lei, prin neadmiterea la deductibilitate, a T.V.A. aferent achiziţionării unor utilaje.
În cuprinsul cererii de suspendare s-a arătat că s-a stabilit greşit T.V.A. de plată şi majorări, întrucât a plătit preţul şi taxa pe valoarea adăugată pentru utilajele respective.
S-a precizat că societatea are un număr de 127 angajaţi, contracte de leasing, achită impozitele şi taxele către buget, fără a avea restanţe, are credite bancare, are în curs de derulare programul „Cornul şi laptele”.
S-a depus dovada formulării contestaţiei administrative, s-a plătit cauţiunea.
Legislaţia aplicabilă
C. proc. fisc. art. 215: Suspendarea executării actului administrativ fiscal:
(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.
Legea nr. 554/2004,
Art. 14 alin. (1): Suspendarea executării actului
În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
Art. 2 lit. ş): pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public;
Art. 2 lit. t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
Analiza legislaţiei aplicabile în materia suspendării actelor administrativ-fiscale relevă că instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal, dacă sunt îndeplinite cerinţele legale, respectiv formularea plângerii prealabile, plata cauţiunii, existenţa cazului bine justificat şi pentru prevenirea producerii unui prejudiciu.
În speţă, s-a formulat plângere prealabilă şi de asemenea s-a plătit cauţiune.
Recurenta a susţinut că nu sunt îndeplinite celelalte două condiţii, cazul bine justificat şi producerea prejudiciului.
Critica este neîntemeiată.
În mod corect judecătorul fondului a reţinut în sentinţa pronunţată că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ fiscal.
În cauza prezentă, executarea actelor fiscale înainte de pronunţarea instanţei de fond este de natură a crea prejudicii reclamantei, potrivit analizei ce urmează.
Existenţa unor contracte de credit, de leasing care s-ar alătura executării silite sunt de natură a crea un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Executarea sumei de 901.090 lei debit principal şi 211.756 accesorii reţinute de organul fiscal, ca fiind datorată suplimentar poate perturba activitatea societăţii.
Aprecierea asupra îndeplinirii acestei condiţii rezultă din situaţia concretă dovedită în speţă, respectiv contractele de credit, de leasing, Statele de plată a salariilor.
De asemenea, executarea ar reprezenta un impediment real pentru desfăşurarea activităţii societăţii, aflată deja în dificultate, repercusiunile executării fiind şi asupra angajaţilor care nu şi-ar mai putea încasa salariile.
Din probele administrate la instanţa de fond, rezultă că reclamanta-intimată furnizează produse lactate pentru elevi şi preşcolari în judeţul Ilfov, în anul 2009 - 2010, în cadrul unui contract de achiziţie publică, având constituită o garanţie de 126.554,40 lei, iar dacă ar înceta contractul ar fi în situaţia de a plăti penalităţi de 0,15% din valoarea cantităţilor nefurnizate (fila 23 şi urm. dosar fond).
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de suspendare nu are competenţa de a face analiza pe fond a litigiului, nu poate prejudeca fondul, dar pentru a demonstra existenţa acestei condiţii este obligată să analizeze sumar împrejurările de fapt şi de drept, care pot crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului.
Ca şi în cazul Ordonanţei preşedinţiale reglementată de art. 581 C. proc. civ., în vederea pronunţării soluţiei, instanţa va examina aspectele formale ale actului care ţin de aparenţa de legalitate, dar şi împrejurări de fapt.
În cauza prezentă s-a contestat legalitatea actului de impunere, prin susţinerea realităţii operaţiunii comerciale şi invocarea lipsei de culpă în cazul în care societăţile din amonte, nu şi-au achitat T.V.A. datorat.
Teza expusă se circumscrie prevederilor art. 2 lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, fără a implica însă cercetarea în fond a pricinii, ci numai pentru a contura îndoiala serioasă asupra legalităţii actului.
Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Brăila, împotriva sentinţei nr. 195 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 297/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2980/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
---|