ICCJ. Decizia nr. 2980/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2980/2010
Dosar nr. 2947/54/2009
Ședința publică din 4 iunie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4051 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Orşova şi Primarul Municipiului Orşova împotriva Sentinţei nr. 725 din 4 martie 2009 a Tribunalului Mehedinţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că reclamantul are calitatea de funcţionar public, fiind salarizat în raport de dispoziţiile Legii nr. 188/1999, O.U.G. nr. 92/2004, O.G. nr. 2/2006 şi O.G. nr. 6/2007, modificată prin O.G. nr. 9/2008.
Dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptăţit funcţionarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
S-a mai reţinut că prin art. 44 din O.U.G.nr. 92/2004 şi art. 48 din O.U.G. nr. 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a ultimelor două componente ale salariului, suspendarea ce a operat până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 6/2007.
Instanţa de recurs a apreciat că Legea nr. 188/1999 defineşte structura salariului cuvenit funcţionarului public fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia, iar din prevederea art. 31 din acest act normativ, care stabileşte că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici, rezultă că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcţionarilor se realizează prin lege organică, în raport de cadrul general stabilit prin Statut.
Legea nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor băneşti solicitate, procentul de 25% indicat în petitul acţiunii de reclamant fiind fără susţinere legală.
În raport cu cele reţinute, s-a conchis în sensul că prevederea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 stabileşte cadrul general al salarizării funcţionarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior, situaţie în care reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul acţiunii formulate o creanţă al cărui cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, recunoaşterea vocaţiei generale la acordarea drepturilor solicitat lipsind hotărârea de scopul său final, respectiv punerea în executare, o eventuală cuantificare dată de instanţă reprezentând o nesocotire a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, potrivit căruia deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere pentru viitor.
S-a reţinut că prin Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008 a Curţii Constituţionale s-a statuat că dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a apreciat de asemenea că atâta vreme cât creanţa invocată nu este constatată printr-o hotărâre irevocabilă, aceasta nu beneficiază de protecţia art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La data de 13 noiembrie 2009, B.D. a sesizat Curtea de Apel Craiova cu cererea având ca obiect revizuirea conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a Deciziei nr. 4051 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, motivând că soluţia acestei instanţe prin care s-a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect acordarea suplimentului postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare este în contradicţie cu Decizia nr. 3112 din 24 iunie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1408/101/2009 de Curtea de Apel Craiova, prin care aceleaşi drepturi de natură salarială au fost acordate altor funcţionari publici din cadrul Primăriei Orşova.
Prin Decizia nr. 5145 pronunţată la 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 158 alin. (3) cu referire la art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:
Cererea de revizuire vizează contrarietatea a două hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Craiova, respectiv Decizia nr. 4051 din 15 octombrie 2009 prin care s-a admis recursul declarat de Primăria Municipiului Orşova şi Primarul Municipiului Orşova împotriva sentinţei nr. 725 din 4 martie 2009 a Tribunalului Mehedinţi şi Decizia nr. 3112 din 24 iunie 2009 prin care s-a respins recursul formulat de Primăria Orşova în contradictoriu cu alţi funcţionari publici.
Potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile asupra cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de care se prevalează revizuentul, prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel, sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, în situaţia în care „există hotărâri potrivnice date de instanţa de acelaşi grad sau de grade deosebire în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
- să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii;
- hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fie triplă identitate de elemente: părţi, obiect, cauză;
- hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;
- în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat, sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia;
- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.
Din analiza celor două hotărâri pentru care s-a solicitat revizuirea conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de elemente, respectiv, părţile din aceste cauze sunt diferite.
Revizuentul nu a avut calitatea de parte în ambele dosare, respectiv nu a fost parte în cauza soluţionată prin Decizia nr. 3112 din 24 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1408/101/2009.
Independent de aceste aspecte, Înalta Curte constată că soluţiile diferite pronunţate de aceeaşi instanţă în cauze având obiect identic şi care comportă soluţii unitare, reprezintă o situaţie de practică contradictorie la nivelul instanţei respective necesar a fi reglată prin mecanismele procedurale existente, situaţie care însă nu poate fi rezolvată pe calea revizuirii .
Prin urmare, constatând că nu există identitate de părţi în cele două pricini, cererea de revizuire formulată împotriva celor două hotărâri irevocabile va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de B.D. împotriva Deciziei nr. 4051 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2974/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 299/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
