ICCJ. Decizia nr. 299/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 299/2010
Dosar nr. 1200/2/2009
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Judecata în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.L. pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prii care să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii, în sensul disp.art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost verificat sub aspectul calităţii de lucrător al Securităţii, ca urmare a sesizării numitei C.A.I.
Din cuprinsul notei de constatare din 28 noiembrie 2008 şi înscrisurile anexate rezultă că pârâtul a avut gradele de locotenent în cadrul I.J.S. Constanţa - Serviciul 1 (1972, 1975) locotenent major în cadrul I.J.S. Braşov, Serviciul 3 (1981, 1982) şi, respectiv, căpitan în cadrul I.J.S. Braşov, Serviciul 3 (1982, 1983, 1984 şi 1985).
În această calitate de ofiţer al Securităţii, pârâtul a desfăşurat activităţi specifice de urmărire informativă, de dirijare a reţelei informative pe lângă persoane urmărite de către Securitate, inclusiv de interceptare a convorbirilor telefonice şi a corespondenţei, activităţi ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar copia notei de constatare şi acte privind activităţile desfăşurate de pârât în calitate de ofiţer al Securităţii.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pe motiv că în calitatea sa de ofiţer angajat al Ministerului de Interne a desfăşurat o activitate legală care nu a îngrădit în mod intenţionat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 2511 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securităţii în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A constatat că pârâtul a fost angajat al Securităţii având gradele de locotenent în cadrul I.J.S. Constanţa - Serviciul 1, locotenent major în cadrul I.J.S. Braşov - Serviciul 3 şi, respectiv, căpitan în cadrul I.J.S. Braşov - Serviciul 3.
În calitate de ofiţer al Securităţii, a instrumentat, în perioada 1980 - 1989, diferite dosare având ca obiect identificarea persoanelor care întreţineau legături cu posturi de radio străine ori cu angajaţi ai postului de radio E.L.
A mai reţinut că pârâtul a uzat de mijloace specifice de informare (interceptări ale convorbirilor telefonice şi ale corespondenţei purtate de persoanele urmărite sau verificate ca fiind ostile regimului comunist) al căror efect a fost îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, garantate prin Constituţia României în vigoare şi prin tratatele internaţionale ratificate de România.
3. Recursul declarat de S.L.
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs pârâtul S.L., invocând, cu titlu general, dispoziţiile art. 299 - 316 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Recurentul nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs.
Înalta Curte reţine că, în esenţă, hotărârea fondului este combătută sub două aspecte, respectiv:
3.1. Instanţa de judecată nu a stăruit în aflarea adevărului
Recurentul arată că a solicitat instanţei să oblige pe reclamant să depună actele normative sub imperiul cărora şi-a desfăşurat activitatea ca angajat al Securităţii. Refuzându-i-se administrarea acestor probe, a fost privat de posibilitatea de a demonstra că aşa-zisele îngrădiri ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale erau prevăzute chiar de legislaţia în vigoare în acea perioadă. În plus, arată că instanţa nu a avut rol activ în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 și 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
3.2. În mod greşit s-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În cuprinsul acestui motiv recurentul dezvoltă teza potrivit căreia nu a dispus şi nu a interceptat convorbiri telefonice, el fiind doar beneficiarul unor transcrieri. De asemenea arată că notele şi rapoartele întocmite nu denunţau activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist şi nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Mai precizează că prima instanţă a reţinut în mod greşit că ar fi instrumentat diferite dosare în perioada 1980 - 1989, când, în realitate, documentaţia depusă la dosar vizează numai perioada de până în anul 1985. În plus, instanţa foloseşte sintagma „misiune de serviciu” dar la dosar nu există nici un act din care să rezulte că ar fi existat o asemenea „misiune”.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, aşa încât va fi menţinută.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatul C.N.S.A.S. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţi cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului S.L.
În cauză nu s-a contestat că recurentul a avut calitatea de ofiţer al Securităţii, aspectele în dispută vizând numai natura activităţilor desfăşurate în această calitate.
Prima instanţă, analizând ampla documentaţie depusă de C.N.S.A.S., a ajuns la concluzia corectă că prin activitatea sa, recurentul a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Răspunzând punctual celor două motive de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Prin acest motiv de recurs se invocă nereguli procedurale, constând în modul de administrare a probelor, de unde recurentul deduce că instanţa de judecată nu a urmărit stabilirea adevărului judiciar.
Examinând dosarul primei instanţe, se constată că în cauză au fost acordate două termene de judecată la care recurentul - pârât a lipsit. Acesta a avut posibilitatea formulării unei întâmpinări pe care a depus-o în termen legal şi a cunoscut toate înscrisurile utilizate în probaţiune de către intimatul-reclamant, care i s-au comunicat din dispoziţia instanţei cuprinsă în încheierea pronunţată la data de 30 aprilie 2009.
Este real că prin întâmpinare a solicitat obligarea C.N.S.A.S. de a depune actele normative care reglementau activitatea sa în calitate de angajat al Securităţii însă aceste înscrisuri erau inutile, câtă vreme iura novit curia (judecătorul cunoaşte legea). În plus, scopul probei nu este legitim câtă vreme recurentul urmăreşte să demonstreze că Securitatea şi angajaţii săi au avut o activitate legală la vremea respectivă, similară altor organisme care se ocupă de siguranţa statului.
Această concluzie a Înaltei Curţi este susţinută şi de preambulul O.U.G. nr. 24/2008 potrivit căruia:
„ În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii”.
În raport de aceste considerente instanţa de recurs constată că instanţa de fond a avut rol activ, fiind respectate dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. iar recurentul-pârât a beneficiat de un proces echitabil în sensul garanţiilor pe care le conferă art. 6 și 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
1.2. Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008: „lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste”.
Din această definiţie legală rezultă cele două condiţii cumulative pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, din care, cum s-a arătat în cele ce preced, recurentul o contestă pe a doua, respectiv că prin activităţile desfăşurate a suprimat sau a îngrădit drepturi fundamentale ale omului.
Verificând toate apărările recurentului, Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport probator.
Dimpotrivă, intimatul a demonstrat că recurentul a avut o activitate susţinută în direcţia îngrădirii unor drepturi fundamentale ale omului, manifestând în mai multe situaţii exces de zel.
Astfel, de exemplu, la data de 20 martie 1985, prin „Planul de măsuri” întocmit (fila 48, dosar fond) a dispus:
„1. Dirijarea informatorului cu posibilităţi bune în intimitatea obiectivului prin care se va iniţia o combinaţie vizând clarificarea relaţiilor prezente ale obiectivului cu V.G., precum şi cu alţi angajaţi ai postului sau cu cetăţeni străini care intermediază legătura cu E.L.;
2. În vederea descoperirii unui eventual sistem de legătură impersonală între acesta şi E.L. se vor organiza masuri de percheziţie secretă la domiciliul său, vizând existenţa unor posibile mijloace de scriere ascunsă, ori materiale din care rezultă preocupări de natură informativă;
3. Cu ocazia venirilor în ţară ale unor legături din exterior ale "Obiectivului” ca R.F. sau cetăţeanul israelian M.I., cât şi a altor asemenea persoane se va asigura controlul întâlnirilor, discuţiilor dintre obiectiv şi aceştia;
4. Contactarea cetăţeanului austriac R.F. aflat în atenţia Direcţiei a III-a care vine frecvent în ţara noastră atât ca turist cât şi ca reprezentant al unei firme de produse chimice din Austria;
5. Pe baza datelor obţinute se va analiza oportunitatea cercetării informative, concomitent cu măsurile de control a reacţiei acestuia.
6. Va fi avută în vedere luarea în continuare de măsuri „S”, respectiv control fizico-chimic, T.O. (I.G.T., I.T.I.).”
În aceeaşi manieră a procedat în multe alte situaţii, dirijând reţele informative pe lângă persoane urmărite de Securitate pentru diverse motive, inclusiv pentru că „întreţin legături cu cetăţeni străini”, dispunând „instalarea de mijloace speciale fixe la domiciliul obiectivului” ca şi „anchetă informativă asupra obiectivului şi soţiei acestuia la sediul organelor noastre” ( de exemplu cazul de la fila 90, dosar fond).
Toate aceste elemente concrete conturează cu pregnanţă concluzia că soluţia fondului este legală şi trebuie menţinută.
Faptul că interceptările telefonice nu erau dispuse personal de recurent, ci de alte structuri şi că el era „doar beneficiarul” transcripturilor ori că după anul 1985 nu a mai desfăşurat astfel de activităţi, nu prezintă relevanţă din perspectiva examinată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul S.L. împotriva sentinţei civile nr. 2511 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2980/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 300/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
