ICCJ. Decizia nr. 3236/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3236/2010
Dosar nr. 1032/2/2009
Şedinţa publică de Ia 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B. obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1944-1945, începând cu data de 3 februarie 2005, precum şi obligarea la plata de despăgubiri financiare şi morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin sentinţa nr. 930 din 18 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a reţinut că „pentru perioada 1944-1945, petentul urmează a se adresa comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul C.P.M.B., pentru acordarea drepturilor cuvenite pentru această perioadă", astfel că, bazându-se pe dispoziţiile instanţei, s-a adresat C.P.M.B. la data de 3 februarie 2005, când a depus, în original, şi foaia matricolă din anii 1944-1945, însă cererea sa a rămas nesoluţionată, deşi a făcut numeroase demersuri în acest sens, depunând toate înscrisurile solicitate.
La data de 12 decembrie 2007, reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei la acordarea drepturilor conform Legii nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944-martie 1945, începând cu luna martie 2005 şi obligarea la plata de daune morale în valoare de 1000 lei, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 3373 din 19 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: admiterea în parte a acţiunii, obligarea pârâtei să soluţioneze cererea formulată de reclamant şi respingerea cererii privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul a formulat cerere pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944- martie 1945, la data de 27 ianuarie 2005, anexând cererii documentele prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 189/2000 şi solicitate de pârâtă.
Cererea a fost înregistrată la registratura pârâtei la 28 decembrie 2006, iar pârâta nu a făcut dovada soluţionării acesteia.
În aceste condiţii, s-a apreciat că refuzul de soluţionare a cererii este nejustificat, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale a fost respins ca neîntemeiat, pe motiv că reclamantul nu a administrat nici o probă din care să reiasă prejudiciului moral suferit ca urmare a atitudinii pârâtei.
Împotriva sentinţei nr. 3.373 din 19 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P.A., iar prin Decizia civilă nr. 3.444 din 14 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a apreciat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea precizării obiectului acţiunii şi suplimentării probatoriului.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată în 2009.
La data de 3 aprilie 2009, reclamantul a formulat o nouă precizare la acţiune, în sensul că solicită: obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - martie 1945 începând cu data de 1 martie 2005, obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 le: reprezentând daune morale, prejudiciul datorat inflaţiei, dobânzi şi cheltuieli efectuate în 4 ani, în vederea soluţionării cererii, fără un rezultai favorabil.
Prin sentinţa nr. 3.740 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul P.A., a obligat pârâta la plata către acesta a sumei de bani reprezentând actualizarea în raport de rata inflaţiei a drepturilor băneşti cuvenite reclamantului, conform Hotărârii nr. 17.347/1557 din 9 septembrie 2009 emisă de C.P.M.B., comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, de la data naşterii dreptului 1 martie 2005 şi până la data plăţii efective, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei reprezentând daune morale şi a respins acţiunea precizată în privinţa celorlalte pretenţii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - martie 1945, începând cu data de 1 martie 2005, Curtea a dispus respingerea acestuia ca rămas fără obiect, întrucât prin Hotărârea nr. 17.347/1557 din 9 iunie 2009 i s-a recunoscut reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, dispunându-se acordarea drepturilor începând cu data de 1 martie 2005.
În privinţa cererii de actualizare a drepturilor băneşti în raport de rata inflaţiei, începând cu data de 1 martie 2005 şi până la data plăţii efective, s-a apreciat că acţiunea promovată de reclamant este întemeiată în parte.
De asemenea, Curtea a apreciat ca fiind întemeiată şi cererea privind acordarea daunelor morale, întrucât reclamantul a suferit un prejudiciu moral de necontestat, determinat de stresul, suferinţele şi frustrările cauzate de atitudinea autorităţii pârâte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.P.M.B., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei pronunţată de către instanţa de fond, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În motivarea căii de atac, se arată, în esenţă, că în mod eronat s-a apreciat de către instanţa de fond că în cauză sunt îndeplinite condiţiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de C.P.M.B., a probatoriului administrat şi a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea înregistrată la C.P.M.B., la 3 februarie 2005, reclamantul P.A. a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - martie 1945, începând cu data 1 martie 2005, fiind însoţită de toate documentele prevăzute de actul normativ menţionat şi solicitate de pârâta-recurentă.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 189/2000, comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii în termen de 30 de zile de la sesizare printr-o hotărâre motivată.
Or, în speţa de faţă cererea reclamantului a fost soluţionată abia în luna septembrie a anului 2009, deci cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000, deşi reclamantul-intimat în mod constant a efectuat demersuri la autoritatea pârâtă, respectiva la data de 21 februarie 2006, 23 decembrie 2006, 24 ianuarie 2007 şi 13 iunie 2007, solicitând totodată şi o audienţă în data de 28 decembrie 2006 la preşedintele comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
Prin urmare, critica recurentei privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, neîntemeiată.
Întârzierea autorităţii pârâte în soluţionarea cererii reclamantului nu a fost în nici un fel justificată. Mai mult decât atât, aşa cum mod corect s-a reţinut şi de către instanţa fondului, pârâta-recurentă nu a comunicat reclamantului-intimat nici un punct de vedere cu privire la pretenţiile acestuia până în data de 7 octombrie 2009.
Aşadar prin încălcarea de către pârâta-recurentă, în mod repetat, cu rea credinţă şi nejustificat a dreptului reclamantului-intimat de a i se acorda drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, punându-se astfel în pericol o existenţă modestă, i-a produs acestuia o suferinţă psihică, prin suprimarea siguranţei materiale şi crearea condiţiilor unei existenţe precare. Pentru aceasta, reclamantul-intimat este îndreptăţit să primească, în temeiul art. 998 C. civ. despăgubiri civile pentru daunele morale pricinuite de autoritatea pârâtă.
Prejudiciul moral determinat de suferinţele şi frustrările cauzate de atitudinea autorităţii recurente nu poate fi remediat prin simpla constatare a soluţionării cererii de către aceasta, în sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel că susţinerile recurentei în sensul arătat nu pot fi reţinute.
Rezolvând acest capăt de cerere, în sensul admiterii lui, instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că s-a făcut dovada unui prejudiciu cert, determinat, cererea de despăgubiri îndeplinind cerinţele legale pentru a fi admisă.
De asemenea trebuie precizat şi faptul că instanţa de fond la momentul acordării acestor daune morale a avut în vedere criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza cărora să fie apreciate intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.P.M.B., împotriva sentinţei nr. 3.740 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3231/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3237/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
