ICCJ. Decizia nr. 3237/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3237/2010

Dosar nr. 4487/2/2009

Şedinţa publică din 18 iunie 2010

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. (în prezent M.J.) anularea Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri reprezentând daune materiale, egale cu diferenţa dintre salariul ce i s-ar fi cuvenit reclamantului şi salariul efectiv încasat, ca urmare a ordinului menţionat, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A mai solicitat reclamantul în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul a cărui anulare o solicită se stabileşte pentru perioada ianuarie - decembrie 2009 ca unica formă de remunerare a directorului general şi directorilor generali adjuncţi ai A.N.P. o sumă egală cu indemnizaţie prevăzută de lege pentru funcţia de secretar de stat şi respectiv subsecretar de stat din ministere.

Mai arată reclamantul că are calitatea de director general adjunct al A.N.P., fiind numit prin Ordinul M.J. nr. 2.805/ C din 4 noiembrie 2008, ca urmare a rezultatelor finale ale concursului pentru ocuparea posturilor de director general adjunct şi director direcţie din cadrul A.N.P.

Precizează reclamantul că prin acest ordin, odată cu numirea sa au fost stabilite salariul de bază şi celelalte drepturi ce i se cuvin, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici cu statul special din A.N.P. şi OG nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

Arată reclamantul că prin Ordinul M.J.L.C. nr. 409/C/2009 a fost grav prejudiciat.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.J.L.C. a invocat excepţia rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009.

La data de 28 decembrie 2009 reclamantul C.M.I. a formulat cerere de renunţare la judecarea capătului de acţiune referitor la suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009.

Prin sentinţa nr. 70 din 6 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia privind lipsa de obiect invocată de pârâtul M.J.L.C. şi a respins acţiunea reclamantului C.M.I. ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.M.I., criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.

Recurentul a indicat ca temei de drept al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

A criticat soluţia pronunţată, în primul rând, pentru faptul că instanţa de fond, în mod eronat, a reţinut în cuprinsul sentinţei recurate că intimatul-pârât a solicitat prin întâmpinare respingerea acţiunii ca fiind rămasă fără obiect.

Învederează recurentul că intimatul-pârât a invocat faptul că cererea de suspendare a executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009 a rămas fără obiect, nicidecum cererea de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, recurentul arată că Ordinul în discuţie a dispus asupra unor raporturi juridice născute anterior OUG nr. 222/2008, fiind astfel încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, reglementat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi va casa hotărârea instanţei de fond, cu trimitere spre re judecare a cauzei instanţei de fond, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de recurent.

Aşa cum se poate observa din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul C.M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. anularea Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri reprezentând daune materiale, egale cu diferenţa dintre salariul ce i s-ar fi cuvenit reclamantului şi salariul efectiv încasat, ca urmare a ordinului menţionat, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A mai solicitat reclamantul în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul M.J.L.C., acesta a invocat excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privind suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009 şi nicidecum a cererii de chemare în judecată.

Întreaga argumentaţie a judecătorului fondului cu privire la excepţia invocată de pârât, din hotărârea recurată, constată Înalta Curte, vizează cererea de chemare în judecată în ansamblul său şi nu doar capătul de acţiune privind suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009.

Chiar şi în ipoteza în care instanţa, din oficiu, ar fi invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii, aceasta trebuia pusă în discuţia părţilor.

Înalta Curte are în vedere şi practica constantă a acestei instanţe şi constată că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual este acela al contradictorialităţii, principiu ce constă în posibilitatea părţilor de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei şi care îşi găseşte reflectarea în prevederile care impun instanţei obligaţia de a cita părţile pentru termenul de judecată fixat.

Pe de altă parte, Înalta Curte judecând în recurs, constată că prin hotărârea atacată nu au fost soluţionate toate capetele de cerere ale acţiunii.

Întrucât prin cererea formulată la data de 28 decembrie 2009, reclamantul a înţeles să renunţe la judecarea capătului de acţiune privind suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009, instanţa era obligată să soluţioneze celelalte petite de acţiune, cu atât mai mult cu cât însuşi reclamantul a precizat în cuprinsul cererii că „îşi menţine capătul principal al prezentei cauze".

De asemenea, se constată că Decizia atacată cu recurs nu este motivată, lipsă ce echivalează cu nesoluţionarea fondului.

Incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atrage modificarea hotărârii atacate, însă când motivul de recurs arătat se bazează pe necercetarea fondului, intervine casarea acesteia.

Pentru aceste considerente, ţinând seama de respectarea dreptului la un proces echitabil şi al dreptului la apărare al părţilor, şi având în vedere şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare aceleaşi instanţe, pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie ce guvernează materia contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de C.M.I., împotriva sentinţei nr. 70 din 6 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3237/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs