ICCJ. Decizia nr. 3238/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3238/2010
Dosar nr. 5662/2/2009
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii C.T.A., G.I.M., S.M.M., I.G., L.I.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.N.S. obligarea acestuia la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, respectiv 1 ianuarie 2004 şi până la data plăţii efective. Au mai solicitat reclamanţii şi obligarea pârâtului la plata sporului de stabilitate aferent anilor 2005-2006 în conformitate cu art. 4 indice 1 din OG nr. 9/1992, sume calculate şi actualizate conform indicelui de inflaţie la data plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că până în prezent nu au beneficiat de suplimentul postului şi suplimentul gradului, întrucât aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici şi pentru anul 2006 prin art. 148 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici.
Mai arată reclamaţii, că art. 29 din Legea nr. 188/1999, devenit ulterior art. 31 astfel cum a fost modificat şi completat, prevede că: „Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul gradului.
Pentru anul 2007 şi 2008 această suspendare nu a mai fost menţinută.
Prin sentinţa nr. 4.011 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii C.T.A., G.I.M., S.M.M., I.G., L.I.G.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că pentru a fi posibilă calcularea celor două suplimente a căror acordarea o solicită reclamanţii, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesară existenţa unor dispoziţii legale date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea dispoziţiilor legale menţionate.
Constată Curtea, că în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat.
În ceea ce priveşte sporul de stabilitate prevăzut de dispoziţiile art. 4 indice 1 din OG nr. 9/1992, Curtea a constatat că prin adresa din 28 septembrie 2009, reclamanţii au primit plata sporului de stabilitate aferent anilor 2005 şi 2006.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta L.I.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, conform art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că neplata de către I.N.S. a sporurilor solicitate nu are suport legal, iar suspendarea acordării acestora nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăşi înlăturarea acestui drept.
A mai arătat reclamanta, că neplata acestor drepturi contravine dispoziţiilor art. 53 şi art. 44 din Constituţia României şi art. 1 din protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., precum şi cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
„Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii – publici au dreptul la un salariu compus din:
- salariul de bază;
- sporul pentru vechime în muncă;
- suplimentul postului;
- suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariate, în condiţiile legii.
Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici".
Dispoziţiile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin ordonanţa de urgenţă privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, şi prin OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006.
Este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", însă, dreptul la salariu al funcţionarilor publici este reglementat în secţiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi şi îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Or, în reglementările drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici în vigoare pentru perioada în care recurenta-reclamantă solicită plata drepturilor în calitate de funcţionar public în cadrul I.N.S., nu a fost prevăzut nici suplimentul postului şi nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel fiind, a admite teza reclamanţilor şi a obliga autoritatea să Ie acorde suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment începând cu 1 ianuarie 2004 şi până la data plăţii efective, ar însemna ca instanţa, în lipsa unor reglementări şi criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.
Or, o asemenea situaţie echivalează cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, limitate constituţional la aplicarea dreptului pozitiv şi substituirea autorităţii judecătoreşti în rolul ce revine puterii legislative, în speţă de a adapta legea de salarizare a funcţionarilor publici.
Cu privire la incidenţa art. 1 din protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O., Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a reţinut, cu valoare de principiu, că drepturile de creanţă constituie un bun în sensul art. 1 din protocolul adiţional la C.E.D.O., însă, mergând mai departe, C.E.D.O. a reţinut că „o creanţă nu poate fi considerată bun în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (C.E.D.O., Decizia din 18 octombrie 2002, cauza F.M.G. şi alţii împotriva Spaniei).
În cauză, dreptul solicitat de reclamanţi la plata suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu îşi găseşte o justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenţei C.E.D.O., o creanţă care să poată fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 la C.E.D.O.
Referitor la sporul de stabilitate prevăzut de dispoziţiile art. 41 din OG nr. 9/1992, în mod corect s-a reţinut că prin adresa din 28 septembrie 2009 reclamanţii au primit plata sporului de stabilitate aferent anilor 2005-2006, astfel că nu pot fi reţinute criticile recurentei.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.I.G., împotriva sentinţei nr. 4.011 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3237/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3249/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
