ICCJ. Decizia nr. 3275/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3275/2010
Dosar nr. 4558/2/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3.977 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea reclamantului Ţ.S. în contradictoriu cu pârâtul M.J., fiind obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 504,3 lei cheltuieli de judecată. A fost respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtului la analizarea şi avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, iar ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că cererea reclamantului având ca obiect redobândirea cetăţeniei române a fost soluţionată de comisia pentru cetăţenie la data de 20 august 2009, astfel încât capătul de cerere formulat în acest sens a rămas fără obiect.
S-a mai constatat că pârâtul a dat curs solicitării reclamantului după sesizarea instanţei, în condiţiile în care cererea reclamantului adresată pârâtului a fost formulată în anul 2006, în aprilie 2009 solicitându-se urgentarea soluţionării dosarului, reţinându-se astfel culpa procesuală a acestuia în raport cu prevederea art. 274 C. proc. civ.
Cât priveşte capătul de cerere relativ la daunele morale solicitate, judecătorul fondului a constatat, pe de o parte, că termenul de 3 ani de la data depunerii cererii privind redobândirea cetăţeniei române şi până la data soluţionării acesteia nu este un termen excesiv de mare ci unul rezonabil, iar, pe de altă parte, că la soluţionarea cererii sunt necesare şi alte avize, acordate de alte autorităţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.J., criticând soluţia pronunţată prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Invocând prevederile relative la procedura de dobândirea sau redobândire a cetăţeniei române, recurentul a susţinut că în cazul de faţă cererea reclamantului a fost soluţionată de comisia pentru cetăţenie anterior introducerii acţiunii, respectiv la 12 februarie 2009.
S-a mai precizat că art. 18 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 21/1991 menţionează expres condiţiile şi situaţiile în care cel interesat se poate adresa instanţei de judecată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată".
De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată".
În speţa dedusă judecăţii, reclamantul a formulat cerere de redobândire a cetăţeniei române în anul 2006, revenind la aceasta în luna aprilie a anului 2009, urmare a nesoluţionării cererii sale adresându-se instanţei de judecată la data de 22 aprilie 2009.
Instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată a constatat că obiectul cererii a fost realizat, în sensul că cererea de redobândire a cetăţeniei române a reclamantului a fost examinată, reţinând şi culpa autorităţii urmare a faptului că aceasta a dat curs solicitării reclamantului după sesizarea instanţei, în condiţiile în care cererea în speţă a fost formulată în anul 2006, în aprilie 2009 solicitându-se urgentarea soluţionării dosarului, fapt ce a determinat formularea acţiunii şi implicit efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.
În final, este de reţinut că „pretenţiile" deduse judecăţii au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluţionarea cererii pe parcursul judecăţii cauzei, reclamantul fiind obligat să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiţiei sale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constată că, în mod legal instanţa de fond a obligat instituţia pârâtă la plata cheltuielilor de judecată şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J., împotriva sentinţei civile nr. 3.977 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3249/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3276/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
