ICCJ. Decizia nr. 3246/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3246/2010
Dosar nr. 437/42/2009
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 208 din 9 noiembrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamantul R.D. în contradictoriu cu pârâţii M.T.S. şi Direcţia pentru Sport a judeţului Buzău, a anulat ordinul din 23 aprilie 2009 emis de M.T.S., a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului anterior arătat, respectiv aceea de director executiv - consilier clasa I al Direcţiei pentru Sport a judeţului Buzău - şi a obligat pârâţii la plata către reclamant a drepturilor salariale, inclusiv a sporurile salariale cuvenite, pe perioada cuprinsă între data eliberării sale din funcţie şi până la data reintegrării efective.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin ordinul contestat în cauză, reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv, consilier clasa I al Direcţiei pentru Sport a judeţului Buzău.
În preambulul acestui act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, pe considerentul că au fost eludate prevederile art. 115 alin. 6 din Legea fundamentală, urmare a faptului că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială.
Ca atare, prima instanţă a apreciat că actul administrativ atacat în speţă este nelegal, întrucât a fost emis în aplicarea unor dispoziţii legale declarate constituţionale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.T.S., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată:
1) Ordinul din 23 aprilie 2009 emis de M.T.S. nu încalcă dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 188/1999, întrucât raţiunile pentru care s-a dispus desfiinţarea posturilor în cauză nu au nicio legătură cu vreo motivaţie de ordin politic; măsura în cauză a fost determinată de necesitatea asigurării unui cadru juridic care să confere flexibilitatea necesară unui management performant cu costuri reduse.
2) Admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 nu are nicio relevanţă juridică.
La data de 6 octombrie 2009, a fost publicată O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.
Potrivit art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, pe data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, O.U.G. nr. 37/2009 se abrogă.
În cuprinsul noii ordonanţe, au fost preluate, la art. 4, dispoziţiile privind desfiinţarea posturilor de conducere ale serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale.
Recurenta a concluzionat în sensul că temeiurile juridice ale ordinului contestat în cauză subzistă şi în continuare, întrucât la baza emiterii acestuia au stat prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, preluate în cuprinsul O.U.G. nr. 105/2009, precum şi cele ale art. 99 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.
3) Ordinul contestat în cauză expune în mod corespunzător situaţia de fapt care a stat la baza emiterii sale.
Recurentul a depus o cerere precizatoare (filele24 - 26 dosar), în care a arătat că, în urma adoptării O.U.G. nr. 115/2009, M.T.S. a fost desfiinţat, iar activitatea sa a fost preluată de M.E.C.T.S.
La termenul de judecată din data de 12 martie 2010, Înalta Curte a dispus introducerea în cauză a A.N.S.T., în calitate de recurent, având în vedere reorganizarea dispusă prin O.U.G. nr. 141/2010.
Intimata Direcţia pentru Sport a judeţului Buzău a formulat concluzii scrise în care a solicitat admiterea recursului (filele 37 - 40 dosar).
Înalta Curte, în raport de împuternicirile avocaţiale aflate la filele 32 şi 42 dosar recurs, va respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al A.N.S.T.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul din 23 aprilie 2009 emis de M.T.S., intimatul - reclamant, după un preaviz de 30 de zile calendaristice, a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv - consilier clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 - la Direcţia pentru Sport a judeţului Buzău
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din art. aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G.nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul - reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului - reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Nici critica recurentului referitoare la ultraactivitatea O.U.G.nr. 37/2009 este nefondată.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost constatată ca neconstituţională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi O.U., întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al A.N.S.T., ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de A.N.S.T. împotriva sentinţei nr. 208 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3242/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3269/2010. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
