ICCJ. Decizia nr. 3242/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3242/2010
Dosar nr. 1808/33/2009
Ședința publică din 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanţii S.R. şi P.P. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C.S. D. din cadrul A.N.R.P. obligarea acesteia ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi alin. (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în Dosarul cu nr. 32928/ CC pentru cota de câte ¼ din imobilul construcţie şi teren în suprafaţă totală de 670 mp situat în Cluj-Napoca, înscris iniţial în C.F. Cluj - Napoca, cu nr. topografic şi transcris ulterior în C.F. Cluj-Napoca, şi cota de câte ¼ din imobilul teren, în suprafaţă totală de 1.400 mp, situat în Municipiul Cluj-Napoca, înscris iniţial în C.F. Cluj-Napoca, cu nr. topografic şi transcris ulterior în C.F. Cluj – Napoca. Au mai solicitat reclamanţii obligarea pârâtei la plata sumei de 200 lei cu titlu de penalităţi pe zi de întârziere a executării sentinţei de la data rămânerii definitive şi irevocabile şi până la executarea efectivă precum şi obligarea acesteia în temeiul art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul S.R. a arătat că este unicul moştenitor al defunctei Szabo Magdalena care a avut în proprietate, înainte de preluarea abuzivă, cota de 1/4 din imobilul construcţie si teren în suprafaţă totală de 670 mp, situat în Cluj Napoca, înscris iniţial în C.F. Cluj - Napoca, cu nr. topografic şi transcris ulterior în C.F. Cluj - Napoca, şi cota de câte 1/4 din imobilul teren in suprafaţă totală de 1.400 mp situat în Mun. Cluj - Napoca, înscris iniţial în C.F. Cluj - Napoca, nr. topografic şi transcris ulterior în C.F. Cluj-Napoca.
S-a mai arătat că prin Decizia Universităţii B.B. din Municipiul Cluj - Napoca nr. 11896 din 21 august 2006, reclamanţilor le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, fiindu-le astfel propusă acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul juridic de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de câte 1/4 din imobilele anterior menţionate.
Ulterior emiterii deciziei, în cursul anului 2006, Universitatea B.B. a înaintat decizia împreună cu dosarul întocmit pe baza notificării reclamanţilor, Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul A.N.R.P. spre analizare şi soluţionare, Dosarul fiind înregistrat sub nr. 32928/ CC.
S-a mai precizat că deşi au trimis C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P. mai multe memorii de-a lungul a 3 ani, nici până în prezent dosarul nu a fost analizat şi nici nu au primit decizia reprezentând titlu de despăgubire în echivalent pentru imobilul menţionat.
Prin sentinţa nr. 624 din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii S.R. şi P.P. şi în consecinţă a obligat pârâta C.C.S.D. la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubiri pentru Dosarul înregistrat sub nr. 32928/ CC, a respins petitul având ca obiectul cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 200 lei cu titlu de penalităţi şi a obligat C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.600 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că începând cu momentul declanşării procedurii instituite de dispoziţiile legale prevăzute de Legea nr. 247/2005, doar autoritatea învestită trebuia să depună toate diligenţele în vederea soluţionării cererii reclamanţilor într-un termen rezonabil.
Astfel, se reţine că este doar culpa autorităţii că reclamanţii nu se pot bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, nerespectarea termenelor instituite prin actele normative menţionate producând prejudicii în patrimoniul acestora.
S-a mai reţinut că acordarea titlurilor de participare la Fondul Proprietatea trebuie să se realizeze la cuantumul care ar echivala cu executarea integrală a obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească în vederea asigurării unei reparaţii integrale.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei de 200 lei cu titlu de penaliţăţi de întârziere, Curtea a reţinut că se aplică conducătorului autorităţii publice sau după caz persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, numai în cazul în care termenul privind executarea hotărârii definitive şi irevocabile nu este respectat. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.C.S.D., sentinţă pe care o consideră ca fiind nelegală şi netemeinică.
Sub aspectul emiterii deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire se arată următoarele:
Instanţa de fond, în mod greşit a apreciat că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se declanşează printr-o cerere de urgentare a emiterii deciziei.
Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din actul normativ amintit, aşa cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007.
Subliniază recurenta că nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât prin cererea adresată, reclamantul nu a solicitat un răspuns, care poate şi trebuie comunicat în termenul de 30 de zile, ci solicită eliberarea un anumit act administrativ, care poate fi emis numai în baza unei legi speciale - Legea nr. 247/2005, act normativ ce prevede mai multe etape legale, prealabile şi obligatorii emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire.
Sub aspectul obligării C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.600 lei s-au învederat următoarele:
Instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut, la modul general, că „reclamanţii au parcurs procedurile instituite în favoarea lor şi este culpa autorităţilor că aceştia nu se pot bucura de bunul a cărui ocrotire ar trebui să se bucure (…).„
Se precizează faptul că se impune reducerea acestor cheltuieli de judecată, pe de o parte, având în vedere faptul că în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Comisia reprezintă Statul Român, astfel că nu poate fi obligată să le plătească în nume propriu, iar pe de altă parte nu există un buget pentru plata acestora.
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi având în vedere şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă recurată, Curtea de Apel Cluj a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii S.R. şi P.P. şi în consecinţă a obligat pârâta C.C.S.D. la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubiri pentru Dosarul înregistrat sub nr. 32928/ CC pentru cota de câte ¼ din imobilul construcţie şi teren în suprafaţă totală de 670 mp situat în Cluj - Napoca.
Din actele dosarului precum şi din apărările formulate de recurenta - pârâtă C.C.S.D. în cuprinsul notelor scrise depuse la dosarul cauzei (fila 22 dosar) rezultă fără posibilitate de tăgadă că în şedinţa C.C.S.D. din data de 29 ianuarie 2010 a fost aprobată emiterea Deciziei nr. 7746 din 29 ianuarie 2010 reprezentând titlul de despăgubiri pentru Dosarul înregistrat sub nr. 32928/ CC, decizie comunicată reclamanţilor.
În privinţa aspectelor de fond ca şi Curtea de Apel Cluj, instanţa de control judiciar estimează că prelungirea procedurii în mod nerezonabil se datorează deficienţelor autorităţii competente, respectiv recurentei-pârâte, aceasta fiind răspunzătoare pentru întârzierea generală înregistrată în modul de tratare a acestei cauze, pentru care nu există explicaţii pertinente.
Aşadar, în mod corect şi cu respectarea legislaţiei în materie, instanţa de fond a obligat autoritatea pârâtă la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, înţelegându-se prin aceasta obligarea sa la urgentarea procedurii administrative şi parcurgerea etapelor prevăzute de aceasta, ştiut fiind că finalizarea acestei proceduri are ca efect emiterea deciziei.
În privinţa obligării Comisiei la plata cheltuielilor de judecată se reţin următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
Faţă de această prevedere, instanţa a procedat în mod legal obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că autoritatea pârâtă şi-a îndeplinit obligaţiile emiţând decizia reprezentând titlul de despăgubire, după soluţionarea pe fond a cererii reclamantelor.
Această împrejurare face imposibilă aplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ. potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.”
Motivele invocate de recurentă, lipsa culpei sau a fondurilor la dispoziţia autorităţii, nu poate fi avută în vedere faţă de dispoziţiile invocate mai sus.
Susţinerea recurentei că „în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Comisia reprezintă Statul Român, astfel că nu poate fi obligată să plătească cheltuielile de judecată în nume propriu” nu poate fi reţinută.
Calitatea procesuală pasivă a recurentei nu a fost negată, fiind chiar asumată.
Cum recurenta - pârâtă este subiectul obligaţiilor impuse prin sentinţa recurată, în mod corect s-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Însă, instanţa de control judiciar apreciază că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanţi, având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Aşa fiind, va admite recursul declarat de C.C.S.D.
Va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubiri.
Va obliga pârâta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 624 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că:
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubiri pentru Dosarul înregistrat sub nr. 32928/ CC.
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3230/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3246/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
