ICCJ. Decizia nr. 3230/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3230/2010

Dosar nr. 1182/59/2009

Ședința publică din 17 iunie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanţă

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.M.M.C. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. Bucureşti a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 5295 din 30 iunie 2009, emisă de pârâtă; emiterea unei noi decizii pentru suma de 544.100 lei stabilită prin expertiza efectuată în cauză la solicitarea pârâtei, respectiv să fie cuprinsă în dispoziţie diferenţa de 325.317,39 lei până la întreaga sumă reprezentând contravaloarea integrală pentru imobilul înscris în C.F. Timişoara, situat în Timişoara.

î n motivare a arătat că, în fapt, prin Decizia nr. 994 din 30 ianuarie 2007, C.C.S.D. a emis titlul de despăgubire pe numele său pentru suma de 227.440,33 lei. Această sumă nu poate fi luată în considerare în emiterea Deciziei nr. 5295 din 30 iunie 2009, deoarece ulterior emiterii ei, legislaţia în domeniu a fost modificată, în sensul de a se stabili valoarea reprezentând despăgubirile pentru imobilele vândute. în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, care nu fuseseră luate în considerare la stabilirea valorii iniţiale în Decizia nr. 994/2007.

A susţinut că după apariţia O.U.G. nr. 81/2007, la data de 22 noiembrie 2007 a solicitat acordarea de despăgubiri sub formă de numerar, iar ulterior s-a efectuat raportul de evaluare asupra apartamentului, situat în Timişoara, care a fost stabilită la suma de 727.000 lei, sumă care nu a fost acceptată de pârâtă, motiv pentru care a promovat litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. 729/59/2008 al Curţii de Apel Timişoara.

în timpul soluţionării litigiului s-a efectuat la solicitarea pârâtei un nou raport de evaluare care a stabilit suma de 544.100 lei, ce i se cuvine cu titlu de despăgubiri.

A arătat că prin adresa din 16 martie 2009, a încunoştinţat pârâta că este de acord cu suma stabilită prin expertiză şi a solicitat emiterea dispoziţiei pentru titluri de despăgubiri băneşti pentru suma de 500.000 lei, iar pentru suma de 44.100 lei titluri de conversie în acţiuni.

S-a susţinut că după emiterea Deciziei nr. 5295/2009, comunicată la data de 9 septembrie 2009, la data de 11 septembrie 2009, a trimis pârâtei solicitarea de a revoca în parte decizia şi emiterea unei noi decizii pentru întreaga sumă stabilită prin expertiză. Solicitarea sa a fost recepţionată de pârâtă la data de 14 septembrie 2009, astfel cum rezultă din confirmarea de primire.

Deşi a trecut termenul de 30 de zile în care pârâta trebuia să se conformeze celor solicitate în procedura prealabilă, aceasta nu a comunicat soluţia adoptată.

p ârâta C.C.S.D. Bucureşti a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

î n motivare se arată că, prin Dispoziţia din 2 februarie 2005 emisă de Primăria Municipiului Timişoara au fost soluţionate notificările din 2001, prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului - apartament situat în Municipiul Timişoara, precum şi acordarea de despăgubiri pentru imobilul - apartament, situat la aceeaşi adresă.

Prin această dispoziţie s-a restituit în natură apartamentul, situat în Municipiul Timişoara, iar, pentru apartamentul şi terenul aferent acestuia s-a stabilit ca valoare echivalentă suma de 3.511.537.000 lei, din care 1.411.966.560 lei sub formă de despăgubiri băneşti şi diferenţa de 2.099.570.440 lei sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Această dispoziţie împreună cu dosarul întocmit în baza notificării amintite, însoţite de întreaga documentaţie, au fost transmise Secretariatului Comisiei Centrale de către instituţia care a soluţionat notificarea, în speţă Primăria Municipiului Timişoara.

În speţă, actualizarea valorilor înscrise în titlurile de valoare nominală depuse de către reclamantă, în original, la aceeaşi dată cu cererea de convertire, s-a realizat prin aplicarea indicelui de inflaţie aferent perioadei cuprinse între luna următoare lunii în care au fost emise titlurile de valoare nominală, respectiv luna ianuarie a anului 2007 şi sfârşitul lunii anterioare datei emiterii Deciziei nr. 994 din 30 ianuarie 2007 a C.C. S.D., respectiv luna decembrie a anului 2006, procedându-se la emiterea Deciziei nr. 994 din 30 ianuarie 2007 pentru suma de 227.440,33 lei .

Faţă de aspectele expuse, a menţionat că, prin Decizia nr. 994 din 30 ianuarie 2007 emisă de C.C.S.D., a fost stabilit parţial cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantei pentru apartamentul, situat în Municipiul Timişoara, având în vedere că, prin Dispoziţia din 2 februarie 2005, Primăria Municipiului Timişoara a dispus acordarea de titluri de valoare nominală numai pentru suma de 2.099.570.440 lei.

î n aceste condiţii, dosarul aferent Dispoziţiei din 2 februarie 2005, a parcurs etapele procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea stabilirii valorii totale a apartamentului, notificat de reclamantă, precum şi a diferenţei de despăgubiri ce se cuvin acesteia.

p ârâta a menţionat că, în stabilirea valorii despăgubirilor aferente imobilului notificat de reclamantă, au fost aplicate două proceduri administrative distincte, aplicare determinată de măsurile reparatorii propuse de Primăria Municipiului Timişoara, astfel:

- în privinţa măsurilor reparatorii acordate sub forma titlurilor de valoare nominală, fiind incidentă procedura prevăzută de art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care presupune actualizarea sumei consemnate în titlurile de valoare nominală cu indicele de inflaţie;

- în privinţa măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti, s-a făcut aplicarea procedurii administrative privind evaluarea imobilului notificat, în vederea stabilirii valorii totale a acestuia, pentru a stabili procentul corespunzător sumei consemnate de Primăria Municipiului Timişoara, în Dispoziţia din 2005 ca despăgubiri băneşti, în condiţiile acordării şi a titlurilor de valoare nominală, în suma consemnată în aceeaşi dispoziţie.

Prin sentinţa nr. 424 din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta B.M.M.C., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că s-a emis dispoziţia din 2005 a Primăriei Municipiului Timişoara, prin care i s-a restituit în natură apartamentul, iar pentru apartamentul şi terenul aferent s-a stabilit valoarea echivalentă suma de 3.511.537.000 lei, din care 1.411.966.560 lei despăgubiri băneşti şi 2.099.570.449 lei sub forma titlurilor de valoare nominală folosite în procedura de privatizare, pentru care după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. a emis Decizia nr. 994 din 30 ianuarie 2007 pentru suma de 227.440,33 lei, sumă rezultată prin aplicarea indicelui de inflaţie asupra sumelor cuvenite conform titlurilor de valoare nominală depuse.

În ceea ce priveşte suma stabilită ca despăgubire de Primăria Municipiului Timişoara s-a făcut aplicarea procedurii administrative de evaluare potrivit Legii nr. 247/2005, emiţându-se Decizia nr. 5295/2009 pentru suma de 218.782,61 lei reprezentând 40,21% din valoarea apartamentului şi terenului aferent, diferenţa de 59,79% din valoarea aceluiaşi apartament fiind stabilită prin Decizia nr. 994/2005.

S-a apreciat că procedura legală a fost respectată.

Instanţa de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B.M.M.C.

În motivele de recurs s-a susţinut că potrivit art. 3 şi 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se pot acorda despăgubiri în echivalent sub forma acţiunilor, astfel că Decizia nr. 994/2007 a fost emisă cu nesocotirea legii, întrucât titlurile trebuiau să acopere întreaga despăgubire pentru imobil.

S-a mai arătat că numai după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 s-a introdus posibilitatea opţiunii pentru despăgubiri în numerar pentru suma maximă de 500.000 lei.

Recurenta a precizat că se impunea acordarea de despăgubiri la nivelul sumei de 544.100 lei, cât a rezultat din evaluarea imobilului şi că greşit s-a procedat la fracţionarea sumei în raport de Decizia nr. 994/2007, pe care nu a contestat-o deoarece la data adoptării acesteia nu era prevăzută posibilitatea de despăgubiri băneşti.

Înalta Curte, examinând acţiunea, motivele de recurs, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, reţine:

Situaţia de fapt

Reclamanta a deţinut în Municipiul Timişoara, 2 apartamente, preluate abuziv de stat.

A formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificare de restituire, iar prin Decizia nr. 480/2005 a Primăriei Municipiului Timişoara i s-a restituit în natură apartamentul nr. 1, pentru apartamentul nr. 2 s-a propus acordarea de despăgubiri la nivelul sumei de 1.414.966,56 lei, reprezentând o cotă de 40.21% din imobil şi pentru 2.099.570.440 lei reprezentând 59,79% din apartament s-a propus acordarea de titluri de valoare în procesul de privatizare.

Urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, dosarul reclamantei a fost înaintat C.C.S.D.

Această comisie a emis Decizia nr. 994 din 30 ianuarie 2007 pentru titluri de despăgubire la nivelul sumei de 227.440,30 lei, reprezentând valoarea actualiză a titlurilor nominale emise la 30 iunie 2005, adică a sumei de 2.099.570.440 lei, cât s-a stabilit prin Decizia nr. 480/2005 a Primăriei Municipiului Timişoara.

Prin Decizia nr. 5295 din 30 iunie 2009 s-a emis titlul de despăgubiri şi pentru diferenţa de imobil de 40,21% în cuantum de 218.782.61 lei.

Obiectul acţiunii l-a constituit anularea Deciziei nr. 5295/2009 şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie pentru suma totală de 544.100 lei, cât a rezultat din evaluare, respectiv să fie cuprinsă în dispoziţie şi suma de 325.317,39 lei.

Legislaţia aplicabilă

Legea nr. 247/2005 Titlul VII

Art . 13 alin. (1) - Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, C.C.S.D., denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuţii:

a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;

b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.

Art . 17- Deciziile prin care se dispune emiterea titlurilor de despăgubire pot fi individuale, caz în care se referă la o singură persoană despăgubită, sau cumulate, pe şedinţă de lucru, caz în care se referă la mai multe persoane despăgubite, pe bază de listă alfabetică a titularilor de drept.

Art. 29 alin. (1) - (1) Titlurile de valoare nominală emise de M.F.P. în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001 , republicată, până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003 , cu modificările şi completările ulterioare, se convertesc prin decizia C.C.S.D., în titlu de despăgubire.

alin. (4)- În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3), C.S.S.D. va decide după primirea cererilor persoanelor îndreptăţite, la care vor fi anexate, în original, titlurile de valoare nominală nevalorificate.

Art. 16 alin. (7)- În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

H.G. nr. 1095/2005 - art. 29.3 Convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire se dispune de către Comisia Centrală, după primirea de către Secretariatul Comisiei Centrale a cererilor titularilor titlurilor de valoare nominală sau, după caz, ale cesionarilor acestora, la care vor fi anexate, în original, titlurile de valoare nominală nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil. Actualizarea valorilor înscrise în titlurile de valoare nominală emise se va face prin aplicarea indicelui de inflaţie aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul şi sfârşitul lunii anterioare datei emiterii deciziei de către Comisia Centrală. În situaţia în care indicele de inflaţie aferent lunii anterioare datei emiterii deciziei nu este cunoscut, se va lua în calcul ultimul indice de inflaţie cunoscut.

Art. 16.14 - În baza raportului de evaluare prevăzut la pct. 16.12 şi 16.13, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Art. 16.15 - După primirea dosarelor prevăzute la pct. 16.6 şi 16.8, Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.

Înalta Curte reţine că notificările depuse de reclamantă au fost soluţionate de Primăria Municipiului Timişoara prin Decizia nr. 480/2005, stabilindu-se o valoare totală pentru apartamentul la nivelul sumei de 3.511.537.000 lei, sub formă de despăgubiri băneşti, reprezentând 40,21% din imobil şi sub formă de titluri de valoare nominală reprezentând 59,79% din valoarea apartamentului.

Potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 Ministerul Finanţelor a emis titluri de valoare nominală pentru suma de 2.099.570.440 lei, reprezentând 59,79% din valoarea apartamentului.

Aceste titluri au fost depuse, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 la Secretariatul C.C.S.D., în vederea convertirii în titluri de despăgubire.

S-a emis Decizia nr. 994/2007 pentru suma de 227.440,33 lei reprezentând valoarea actualizată cu indicele de inflaţie a sumei de 2.099.570.440 lei, cât reprezentau titlurile de valoare nominală, prin aplicarea indicelui de inflaţie, aşa cum reglementau dispoziţiile pct. 29.3 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

d ecizia nr. 994/2007 nu a fost contestată de reclamantă, deşi în art. 2 s-a indicat calea de atac.

Ulterior, în vederea acordării de despăgubiri pentru întreg imobilul, s-a procedat la evaluarea acestuia, fiind stabilită valoarea de piaţă de 544.100 lei.

În aceste condiţii, ţinând seama de faptul că prin Decizia nr. 994/2007 s-au emis titluri de despăgubire pentru valoarea de 227.440,33 lei, reprezentând 59,71% din imobil, Comisia a emis Decizia nr. 5295 din 30 iunie 2009 pentru titluri de despăgubire în valoare de 218.782,61 lei, reprezentând 40,2% din imobilul respectiv.

Reclamanta a considerat că, după evaluarea imobilului, era necesar să se revoce Decizia nr. 994/2007 şi să se includă în dispoziţia din 2009 şi suma aferentă cotei de 59,71% din imobil, pentru care erau emise titluri de despăgubire.

Înalta Curte arată că cererea reclamantei excede procedurilor legale, că autoritatea pârâtă a procedat legal la emiterea Deciziei nr. 5295/2009, pentru considerentele următoare:

Decizia nr. 994/2005 prin care s-a emis titluri de despăgubire nu a fost contestată de reclamantă, astfel încât nu se mai poate pune în discuţie legalitatea ei, aceasta având caracter definitiv şi executoriu.

Procedura de transformare a titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire, s-a aplicat tuturor situaţiilor în care erau emise, în baza Legii nr. 10/2001, titluri de valoare nominală.

Sumele stabilite prin deciziile respective erau rezultatul negocierii părţilor şi al aplicării unor criterii legale de evaluare.

Prin aplicarea indicelui de inflaţie s-a creat premiza unei despăgubiri cât mai aproape de valoarea bunului, aceasta fiind modalitatea aleasă de statul român, care se înscrie în marja de apreciere a statelor recunoscută şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ţinând seama de faptul că pentru o cotă din imobil, respectiv 59,79% se stabiliseră despăgubiri prin Decizia nr. 480/2005, C.C.S.D., după intrarea în vigoare a O.U.G.nr. 81/2007, a procedat la evaluarea imobilului şi în raport de cota de imobil pentru care s-au stabilit despăgubiri a emis o decizie de acordare de titluri de despăgubire.

Din examinarea deciziilor emise rezultă că pârâta-intimată a respectat procedurile legale şi că reclamanta a fost despăgubită la un nivel cât mai aproape de valoarea reală a bunului.

În raport de considerentele enunţate se constată că motivele de recurs sunt nefondate, că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.M.M.C. împotriva sentinţei nr. 424 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3230/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs