ICCJ. Decizia nr. 328/2010. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 328/2010
Dosar nr. 1880/36/2006
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, reclamantele S.M., S.C. şi S.V., în contradictoriu cu pârâţii, Municipiul Constanţa, prin Primar, şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P., au solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 5.500 mp, echivalentul proprietăţii lor, din intravilanul municipiului Constanţa de care au fost deposedate în mod nelegal.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat, în esenţă, că terenul care le-a aparţinut este afectat domeniului public, constituind spaţii de circulaţie rutieră, pietonală şi spaţii verzi ale parcului, astfel că solicită restituirea în proprietate a unui teren echivalent.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 166/1999, a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că nefiind administrată proba cu expertiza topometrică nu s-a putut determina suprafaţa liberă şi cea ocupată.
Apelul formulat de reclamante împotriva sentinţei mai sus menţionate, a fost respins ca nefundat, prin Decizia nr. 89/C/2003, pronunţată de Curte de Apel Constanţa, reţinând, în esenţă, că restituire în natură în echivalent este de atributul legii speciale.
Reclamantele au invocat, în calea de atac a recursului, excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 904/2002, prin care a fost atestat domeniul public al judeţului Constanţa precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din Judeţul Constanţa, cu privire la anexa 2.24, poziţia 6. 24 care cuprinde inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al Municipiului Constanţa. în motivarea excepţiei de nelegaliate, au susţinut, în esenţă, că acest teren a aparţinut autorului soţului reclamantei S.Ş. şi V. şi că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât, în anul 2002 a fost realizată o nouă expropriere, prin emiterea H.G. 904. Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 36/CA/2006 a admis excepţia de nelegalitate, anulând parţial H.G. nr. 904 /2002, reţinând că reclamanţii sunt proprietarii bunului preluat de stat fără titlu, că pârâtele nu au dovedit dreptul de proprietate publică precum şi faptul că inventarul domeniului public al Constanţei nu poate fi opozabil reclamantelor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 596/2006 a admis recursul Consiliului Local, modificând în tot sentinţa recurată în sensul că s-a respins excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă, arătând că:
Instanţa de fond s-a pronunţat asupra nelegalităţii H.G. nr. 904 poziţia 6, anexa 2.24, unde este menţionată o suprafaţă de 4,57 ha, situată în Parc Poarta 6 Zona Sud, cu destinaţia de parc public. Susţinerea instanţei de fond potrivit căreia respectiva suprafaţă de teren nu a făcut niciodată parte din proprietatea publică a autorităţii administrative locale, este nefondată. Prin Hotărârea Consiliului local al Municipiului Constanţa din 23 martie 2000 a fost aprobat inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Constanţa, unde în anexa nr. 24, poziţia nr. 6, este menţionat Parc Poarta 6, Zona Sud, în suprafaţă de 4,57 ha.
Consfinţirea caracterului de proprietate publică (domeniu public) în ce priveşte suprafaţa de teren, s-a făcut prin hotărârea de consiliu mai sus arătată, având în vedere afectaţia de interes public şi utilitate publică a acestui bun, care este un parc.
Concluzionând, Înalta Curte a arătat că, în ceea ce priveşte destinaţia suprafeţei de teren şi anume aceea de parc public, regimul juridic de proprietate publică este incontestabil având în vedere şi dispoziţiile anexei III pct. 1.2 din Legea nr. 213/1998, potrivit căruia străzile şi parcurile publice, constituie domeniu public al unităţii administrativ teritoriale.
Recurentele au formulat împotriva acestei decizii contestaţie în anulare iar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admiţând-o,( prin Decizia nr. 4103/2006), pentru neîndeplinirea procedurii de citare, prin Decizia nr. 607 /2007, aceeaşi instanţă, a admis recursul promovat de Consiliul Local şi Municipiul Constanţa, a casat sentinţa civilă nr. 36/ CA/2006 pronunţată de Curte de Apel Constanţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că pronunţa instanţă nu s-a preocupat de modalitate de modalitate de intrare a patrimoniului statului a terenului în litigiu în condiţiile în art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi nici de determinarea precisă a suprafeţei de teren.
Reinvestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 137/ CA din 25 martie 2009, a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată de reclamantele S.M., S.C. şi S.V., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar, Constanţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Constanţa Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Guvernul României, reţinând, în esenţă următoarele:
Această hotărâre a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepţie de reclamanţi - recurenţi în temeiul art. 4 din Legea 554/2004, aşa cum a fost modificată şi completată reprezintă un act administrativ individual, deoarece are ca obiect atestarea domeniului public al Judeţului Constanţa precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din Judeţul Constanţa, delimitând astfel domeniul public al unităţilor administrativ - teritoriale prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe.
Acest act administrativ individual a fost publicat în M. Of. nr. 645 din 30 august 2002, deci anterior datei de 7 ianuarie 2005, la care a intrat în vigoare Legea nr. 554/2004.
Absenţa din anexă a datelor privind momentul trecerii terenului în domeniul public nu poate constitui o prezumţie a inexistenţei destinaţiei terenului de „parc public". Iar această afectaţiune de utilitate publică este dovedită de existenţa Hotărârii de Consiliul Local prin care a fost aprobat Planul Urbanistic General al Oraşului.
Hotărârea din 23 martie 2000, emisă de Consiliul Local Constanţa nu a fost contestată în procedura specială de control prevăzută de Legea nr. 215/2001, reclamanţii neprezentând o astfel de dovadă în acest sens.
Pe de altă parte reclamanţii aveau deschisă calea contenciosului administrativ (acţiune în anularea H.G.) în termenele şi condiţiile prevăzute de legea specială, dar nu au înţeles să-şi valorifice în acest mod drepturile lor, deşi au cunoscut şi recunoscut că terenul reclamat face parte din domeniul public.
De aceea, (respectând îndrumările instanţei de control în ceea ce priveşte cercetarea aspectele indicate în decizia sa) Instanţa a reţinut că nu pot fi primite apărările reclamanţilor potrivit cu care statul nu are în patrimoniul său acest teren şi pe cale de consecinţă H.G. ar fi fost emisă fără respectarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998.
În ceea ce priveşte titlul statului asupra terenului, se reţine că doctrina a statuat constant că afectarea este unul dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică.
Astfel se consideră că bunurile expres menţionate de art. 135 din Constituţie reprezintă dependinţe ale domeniului public.
Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 arată că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa ce face parte integrantă din această lege şi din orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ teritoriale prin modurile dobândite de lege.
Mai arată instanţa că alin. (4) al art. 3 din aceeaşi lege precizează că domeniul public al comunelor, oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute ala pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz de interes public local, declarate ca atare prin Hotărârea Consiliului Local dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional.
Afectarea de utilitate publică reprezintă un concept generic pentru a definii uzul şi interesul public or, în cauză, terenul litigios este un bun care prin natura sa este afectat unui interes public şi se cuprinde în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale.
Concluzionând, instanţa a arătat că actul administrativ contestat corespunde cerinţelor legale îh considerarea cărora a fost emis. Astfel, statul a dobândit acest dreptul de proprietate publică asupra acestui bun, prin afectarea la domeniul public prin declaraţia legii, existând totodată şi actul administrativ de declarare a utilităţii publice (Hotărârea Consiliului Local necontestată) iar utilitatea publică a acestui teren persistă. Mai mult decât atât, împrejurarea că reclamantele invocă un titlu de proprietate valabil, asupra unei suprafeţe de teren de 5.500 mp îi legitimează procesual, prin incidenţa Legii nr. 10/2001, modificată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamantele S.M., S.C. şi S.V.
În motivarea recursului, reclamantele S.M., S.C. şi S.V. au criticat sentinţa recurată pentru netemeinicie şi nelegalitate, motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Consideră recurentele că în mod eronat instanţa de fond a considerat H.G. nr. 904/2002 ca fiind actul normativ valabil de trecere în patrimoniul statului, legal adoptat în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
De asemenea, constată greşit instanţa fondului că trecerea în domeniul public este legală întrucât reclamantele nu au contestat Hotărârea Consiliului Local Municipal din 23 martie 2000 prin care a fost aprobat inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Constanţa.
Au mai arătat recurentele că prin cumpărarea acestui termen anexa H.G. nr. 904/2002 s-a făcut o nouă expropriere a terenului în litigiu. Inventarul ce priveşte bunurile ce fac parte din domeniul public al municipiului Constanţa nu este opozabil recurentelor, nefiind situaţia unei simple atestări a unui bun pentru luarea în evidenţă în cadrul proprietăţii publice.
S-a mai arătat că nu sunt incidente în cauză prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
În ceea ce priveşte aprecierile referitoare la judecătorul intern în raport cu prevederile C.E.D.O., se arată că aceste aprecieri nu reprezintă obiectul cereri şi limitele rejudecării.
Analizând cererea de recurs, prin prima motivelor invocate normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Urmare dispoziţiilor deciziei de casare, instanţa de fond a analizat modul în care terenul la care se referă excepţia de nelegalitate, anexă la H.G. nr. 904/2002, a intrat în patrimoniul statului în condiţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
În mod corect, s-a reţinut că recurenţii - reclamanţi nu au contestat Hotărârea Consiliului Local Municipal din 23 martie 2000 prin care a fost aprobat inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Constanţa iar la poziţia 6 din anexa de la poziţia 2 regăseşte parcul „poarta 6 sud”.
Cum în speţă este vorba de un parc, în mod judicios s-au interpretat dispoziţiilor art. 135 din Constituţia României - fiind vorba de un bun care prin natura sa este afectat unui interes public şi care se cuprinde în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale. În acest sens, de menţionat că terenul în litigiu în suprafaţă de 4,57 ha a fost autentificat printr-o expertiză topo ca spaţii verzi aflate în intrarea municipiului Constanţa - parcuri publice - parc poarta 6 - zona sud Constanţa.
Interpretarea instanţei de fond în sensul cărora înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 - este de asemenea corectă în consens cu practica judiciară unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Faţă de cele reţinute, în conformitate cu art. 312 alin .(1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantele S.M., S.C. şi S.V. împotriva sentinţei civile nr. 137/ CA din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3269/2010. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 332/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
