ICCJ. Decizia nr. 332/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 332/2010
Dosar nr. 6618/1/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 1580 din 5 septembrie 2008, Tribunalul Sălaj, secţia civilă, a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul D.I.T. împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, pentru anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3042/C/2007 şi daune morale, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Pentru a pronunţa această încheiere, tribunalul a reţinut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscale ale curţilor de apel, dacă prin lege specială organică nu se prevede altfel.
Având în vedere obiectul acţiunii, de anulare a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 3042/C/2007, tribunalul a apreciat că soluţionarea cauzei aparţine Curţii de Apel Cluj.
Prin încheierea nr. 688 din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea.
S-a motivat că instanţa sesizată prin încheierea Tribunalului Sălaj este necompetentă sub aspect teritorial, în raport de faptul că reclamantul se află în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Satu Mare.
A mai precizat instanţa de fond că, potrivit prevederilor Legii nr. 275/2006, acţiunile promovate de deţinuţi se soluţionează de către instanţa din raza sediului penitenciarului unde se află în detenţie şi în consecinţă reclamantul, fiind deţinut în Penitenciarul Satu Mare, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Oradea.
Prin sentinţa nr. 8/CA/2009, Curtea de Apel Oradea a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul D.I.T., în favoarea Curţii de Apel Cluj şi constatând existenţa conflictului negativ de competenţă a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a adopta această soluţie, Curtea de Apel Oradea a considerat că, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul poate introduce acţiunea, fie la instanţa de la domiciliul său, fie la instanţa de la domiciliul pârâtului.
În speţă, s-a apreciat că reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul său, respectiv Tribunalul Sălaj şi că reclamantul se află în arest preventiv în Penitenciarul Satu Mare, iar prin Legea nr. 275/2006 nu s-a prevăzut o competenţă teritorială exclusivă a instanţei de la locul de detenţie pentru acţiunile promovate de către deţinuţi.
S-a mai arătat că acţiunea formulată de reclamant nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 275/2006, care reglementează competenţa de soluţionare a plângerilor formulate de deţinuţi, în considerarea acestei calităţi şi că dispoziţiile acestei legi nu pot fi extinse şi la alte acţiuni, care îşi au temeiul juridic în alte acte normative.
În argumentarea soluţiei privind necompetenţa teritorială a Curţii de Apel Oradea, judecătorul fondului a apreciat că reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul său prin introducerea acţiunii la Tribunalul Sălaj, că împrejurarea că este în arest preventiv în Penitenciarul Satu Mare nu poate determina antrenarea competenţei teritoriale a Curţii de Apel Oradea.
Investită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 332 din 29 iunie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului reclamantul D.I.T.
Pentru ase pronunţa astfel, instanţa a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, a solicitat anularea Ordinului nr. 3042/C/2007 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei, privind durata şi periodicitatea vizitelor, greutatea şi numărul pachetelor, precum şi categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum şi la plata daunelor morale în cuantum de 133,3 milioane euro.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că actul administrativ a cărei anulare a solicitat-o încalcă prevederile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate.
A mai arătat reclamantul că,prin acest ordin s-a dispus confiscarea cartelelor telefonice pentru telefonul public pe care le primeşte prin poştă sau de la persoane care îl vizitează fiindu-i încălcat astfel dreptul de proprietate,dreptul la petiţionare şi dreptul la informare, dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare prevăzute de art. 44, 51, 31, 21 şi 14 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte daunele morale,arată că i-au fost încălcate drepturile sale şi că starea de sănătate se înrăutăţeşte datorită stresului la care este supus din cauza acestei situaţii expuse anterior.
A constatat că în raport cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, textul actului normativ a cărei anulare s-a solicitat, nu adaugă la lege, ci se află în deplină conexitate cu norma legală de trimitere.
A mai arătat instanţa că accesul reclamantului la informaţiile de interes public nu este limitat prin prevederile actului contestat, astfel de solicitări putând fi realizate în condiţiile Legii nr. 554/2001 iar din această perspectivă invocarea încălcării prevederilor constituţionale sub acest aspect nu poate fi primită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului reclamantul reluând susţinerile de le fond, a arătat că ordinul a cărui anulare o solicită încalcă legea şi produce discriminare în ceea ce priveşte regimurile de executare a pedepsei.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit art. 48, alin. (4), art. 49 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, durata şi periodicitatea vizitelor, numărul şi greutatea pachetelor ce pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum şi bunurile care pot fi primite, păstrate şi folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în M. Of. al României.
În temeiul textelor de lege arătate, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 3042/2007 privind durata şi în periodicitatea vizitelor, greutatea şi numărul parchetelor, precum şi categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, ordin care a fost publicat în M. Of. al României nr. 891 din 27 decembrie 2007.
Înalta Curte constată că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3042/2007, abrogat ulterior prin Ordinul nr. 2714 din 1 noiembrie 2008 a fost emis pe baza Legii nr. 275/2006 şi pentru organizarea executării acesteia.
De asemenea, se reţine că ordinul atacat nu vatămă în nici un fel vreun drept ori vreun interes legitim al reclamantului, fiind respectate drepturile legale ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate de a primi vizite, pachete şi bunuri.
Nici susţinerile recurentului potrivit cărora actul administrativ a cărei anulare s-a solicitat ar încălca legea concurenţei prin instituirea obligaţiei achiziţionării de bunuri de la unităţile comerciale care au puncte de comercializare în incinta locurilor de detenţie ori că ar produce discriminare în ceea ce priveşte regimurile de executare a pedepsei, nu pot fi reţinute.
Ordinul contestat prin dispoziţiile sale,respectiv cea cuprinsă în anexa 3 cuprinde obiectele interzise a fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către persoanele private la libertate aflate în locurile de detenţie care menţionează la lit. h) - cartele telefonice cu excepţie celor achiziţionate de la punctul comercial din incinta locului de deţinere nu contravin prevederilor invocate, mai ales că deţinerea cartelelor telefonice nu este interzisă, fiind restrânsă la aria locului şi modalităţii de obţinere a acestora.
Înalta Curte observă că, dispoziţiile conţinute în Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3042/2007 nu obligă, ci dimpotrivă deschide posibilitatea persoanelor private de libertate de a achiziţiona de la punctele comerciale din incinta locului de deţinere unele produse pe care nu le pot primi prin pachete, din diferite considerente, inclusiv din motive de încălcare a normelor igienico sanitare.
Garantarea dreptului de proprietate în condiţiile art. 44 din Constituţie nu a fost ignorată,întrucât reclamantul va rămâne proprietarul acestora doar utilizarea lor fiind limitată la perioada în care se află în categoria persoanelor private de libertate, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
În acelaşi mod, se constată că prevederile actului administrativ atacat respectă întocmai prevederile legale referitoare la regimul de executare a pedepsei pentru diferite categorii de persoane private de libertate: arestaţi preventiv, condamnaţi în regim de maximă siguranţă, condamnaţi în regim închis, semideschis sau deschis, minori şi femei gravide, etc.
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant, şi va menţine sentinţa civilă atacată, ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva sentinţei nr. 332/2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 328/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 334/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
