ICCJ. Decizia nr. 338/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 338/2010
Dosar nr. 379/36/2009
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa reclamanta SC M.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P. A.S. Bucureşti, suspendarea executării Deciziei nr. 36 din 4 februarie 2008 a Preşedintelui C.N.P.A.S. Bucureşti publicată în M. Of. nr. 132 din 20 februarie 2008.
În motivarea reclamanta că dispoziţiile art. 2, lit. d) din decizia a cărei suspendare o solicită sunt de natură a-i vătăma interesele subscrisei, raportat la calitatea sa de creditor îndreptăţit la obţinerea, pe calea executării silite, a executării obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau alte înscrisuri ce constituie titluri executorii, întrucât exercitarea unui serviciu de interes public, ca cel îndeplinit de executorii judecătoreşti, este condiţionată de plata unor tarife, ceea ce constituie o piedică în accesul la acest serviciu.
A mai arătat reclamanta că acest tarif are un caracter nelegal şi contrar finalităţii serviciului public exercitat de executorii judecătoreşti, date fiind prevederile cuprinse în art. 3732 C. proc. civ., astfel că operaţiunea de comunicare a informaţiilor solicitate de executorii judecătoreşti constituie o obligaţie care nu poate fi condiţionată de instituţia publică ce are îndatorirea de a furniza aceste informaţii.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat parţială în raport de sentinţa civilă nr. 2768 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, iar într-o speţă similară, ce a avut ca obiect suspendarea executării Deciziei C.N.P.A.S. nr. 374 din 14 august 2007, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 999 din 26 martie 2008.
În apărările formulate, pârâta a mai susţinut că, formulând cererea de suspendare anterior primirii unui răspuns la plângerea prealabilă, sunt astfel încălcate prevederile art. 14, alin. (1), teza 1 din Legea nr. 554/2004, iar plângerea prealabilă nu este semnată nici de reprezentantul legal al societăţii petente, nici de cel convenţional.
Pe fondul cererii de suspendare, a apreciat pârâta că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, nefiind deţinută existenţa unor motive care să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului contestat şi nici vătămarea iminentă şi ireparabilă cauzată ca efect al aplicării actului administrativ atacat.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 230/ CA din data de 10 iunie 2009, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, ca nefondată. Totodată, a respins ca nefondată cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta SC M.C. SRL în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.S.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă,a reţinut,în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei,urămătoarele:
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a constat că este nefondată, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Autoritatea de lucru judecat a fost invocată de pârâta C.N.P.A.S. în raport de sentinţa civilă nr. 2768 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, în care calitatea de reclamant a avut-o Biroul Executorului Judecătoresc S.P.D., iar în cererea de faţă reclamantă este SC M.C. SRL Constanţa, astfel că cerinţa identităţii de părţi nu este îndeplinită în cauză.
Pe fondul, instanţa a constat că cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 36/2008 a C.N.P.A.S. Bucureşti a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A mai arătat prima instanţă că în ceea ce priveşte legalitatea deciziei contestate, criticile reclamantei au fost raportate la dispoziţiile codului de procedură civilă, în argumentarea ideii că prin perceperea unui tarif pentru furnizarea de informaţii publice se condiţionează abuziv un serviciu de interes public, fapt ce echivalează cu un refuz de a colabora la realizarea executării silite.
Însă, potrivit prevederilor art. 193 din Legea nr. 19/2000, „(1) La efectuarea oricăror operaţiuni care nu sunt legate de stabilirea şi de plata pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale de către C.N.P.A.S. şi de casele teritoriale de pensii se percep tarife sau comisioane procentuale de până la 3%, aplicate asupra sumei totale ce face obiectul operaţiunii financiare. Operaţiunile pentru care se plătesc tarife sau se percep comisioane, precum şi nivelul acestora se stabilesc prin decizie a preşedintelui C.N.P.A.S.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) operaţiunile legate de stabilirea şi plata prestaţiilor sociale, finanţate din bugetul de stat şi din bugetele fondurilor speciale, pentru care C.N.P.A.S. percepe contravaloarea cheltuielilor materiale şi a manoperei aferente serviciilor efectuate.
(3) Sumele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) şi (2) constituie venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat."
Astfel, îndatoririle executorilor judecătoreşti de a obţine datele şi informaţiile necesare executării silite nu presupun scutirea acestora de plata unor comisioane şi tarife stabilite de autorităţile competente, cât timp scutirea nu este prevăzută expres în lege.
Referitor la cerinţa susţinerii sub aspect probator a îndeplinirii condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită la art. 2, alin. (1), lit. ş) din Legea nr. 554/2004, instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu material viitor şi previzibil, cauzat în urma aplicării Deciziei nr. 36/2008 a C.N.P.A.S., nefiind îndeplinite cumulative cerinţele statuate prin art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC M.C. SRL solicitând admiterea recursului şi, pe fond, să se admită cererea de suspendare a deciziei atacate, apreciind că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.
Primul motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - nelegalitatea hotărârii poate fi reţinută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricini, fiind încălcat astfel principiul general consacrat prin art. 26 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care obligă judecătorul să motiveze hotărârile în mod clar, convingător şi pertinent.
În conformitate cu acest din urmă text de lege, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au avut convingerea instanţei, principiul astfel consacrat constituind o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judiciar şi singurul mijloc prin care se asigură realizarea unui real control judiciar.
Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit materialul probator administrat în cauză pentru că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la temeiul bine justificat al cererii de suspendare, recurenta a arătat că cererea de suspendare ar putea fi admisibilă având în vedere că nu doar tariful de 100 lei practicat de pârâtă ci toate taxele şi tarifele solicitate de autorităţile statului pentru furnizarea informaţiilor necesare executării silite, şi, care însumate depăşesc, nu de puţine ori, cuantumul debitului ce se execută.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora dar este o situaţie de excepţie care se poate dispune numai în condiţiile legii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-au stabilit condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ca să se poată dispune suspendarea actului administrativ: să existe un caz bine justificat şi să dovedească paguba iminentă.
Chiar legea defineşte cele două condiţii. În art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 au fost definite „cazurile bine justificate” ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: să existe un caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Lege şi prin măsura dispusă să fie prevenită o pagubă iminentă, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ.
Ambele cerinţe trebuie să fie temeinic dovedite şi argumentate, ceea ce nu este cazul în speţă, reclamanta limitându-se a enumera o serie de reglementări ce ar fi fost încălcate ce nu pot demonstra aparenţa de nelegalitate a actului administrativ a căror executare s-a solicitat a fi suspendată.
Instanţa de fond a constatat în mod întemeiat că din împrejurările cauzei nu rezultă aceea îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
În ceea ce priveşte prevenirea pagubei iminente este corectă motivarea instanţei în sensul că argumentele invocate de reclamantă nu sunt suficiente pentru a demonstra producerea acelui prejudiciu astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.C. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 230 din data de 10 iunie 2009 a Curții de Apel, secția comercială, maritimă și fluvială precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3370/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3417/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
