ICCJ. Decizia nr. 349/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 349/2010
Dosar nr. 1109/2/2009
Ședința publică de la 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii C.G. şi C.V. au chemat în judecată M.A.E., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu acesta să constate refuzul pârâtului de a soluţiona cererile reclamanţilor privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei şi pe cale de consecinţă, să fie obligat să-i primească cererea într-un termen scurt, rezonabil. De asemenea, au solicitat şi obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 1.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că la data de 7 septembrie 2006 au formulat prima cerere către secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău, prin intermediul autorităţii pârâte de primire a cererii de redobândire a cetăţeniei române conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.
La data de 2 octombrie 2008 au formulat o revenire la prima cerere, la care nu a primit răspuns, astfel încât au considerat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1659 din 15 aprilie 2009, a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.G. şi C.V. ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei că, în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărui cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăsesc reclamanţii.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în drept invocând motivul, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii au susţinut că potrivit art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui certificat de cetăţenie, acest text vizând evident şi înregistrarea.
Neprocedând astfel, pârâtul, în opinia recurenţilor, încalcă prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Cât priveşte faptul că recurenţii nu ar domicilia pe teritoriul României şi nu li s-ar aplica prevederile Convenţiei, aceştia susţin că obiectul cererii de chemare în judecată nu îl constituie soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române ci refuzul nejustificat al pârâtului de a stabili o dată pentru înregistrarea cererii, astfel că motivarea instanţei nu ar avea susţinere legală.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs dar şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, reclamanţii arată că la data de 3 septembrie 2006 au formulat prima cerere către Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău prin intermediul autorităţii pârâte conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.
La data de 2 octombrie 2008 au formulat o revenire la prima cerere la care nu au primit răspuns, în cauză fiind îndeplinite condiţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinească atribuţiile într-un termen rezonabil”.
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opina Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - 7 septembrie 2006 şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ( 5 rânduri) ale recurenţilor - reclamanţi de soluţionare şi avizare a cererilor formulate în anul 2008 şi respectiv 2009 reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte capătul de acţiune privind obligarea intimatului la plata daunelor morale, Instanţa se va pronunţa în sensul respingerii acestuia, ca neîntemeiat, având în vedere că prin obligarea autorităţii publice de a rezolva cererea în sensul solicitat se reclamanţi se realizează o reparaţie morală îndestulătoare.
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., Curtea va obliga pârâtul la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, în cuantum de 204 lei.
P entru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul,se va modifica în tot sentinţă atacată, în sensul că se va admite în parte acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii C.G. şi C.V. împotriva sentinţei nr. 1659 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că va admite în parte acţiunea.
Constată refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamanţilor privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
Obligă pârâtul să primescă de îndată cererea reclamanţilor privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române.
Respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiat.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată catre reclamanţi în sumă de 204 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 347/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 351/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
