ICCJ. Decizia nr. 351/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 351/2010
Dosar nr. 835/33/2009
Ședința publică de la 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia de comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la 6 mai 2009 reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj anularea Hotărârii din 2 februarie 2009 emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia din urmă la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi ca atare se impune anularea acesteia şi recunoaşterea calităţii de refugiat conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 198/2000. Susţine că se ignoră calitatea sa de refugiat întrucât, familia sa a fost nevoită să se refugieze, în toamna anului 1940, din localitatea de domiciliu, Someșeni, judeţul Cluj, la Turda, judeţul Cluj din motive de persecuţie etnică, fiindu-i ameninţată familia şi îndemnată să părăsească teritoriul României.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 264 din 3 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei S.M., a dispus anularea hotărârii din 2 februarie 2009 emisă de Casa de Pensii Cluj, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei statutul de persoană refugiată pentru perioada 18 septembrie 1941 - 6 martie 1945 şi ca urmare să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, reclamanta a făcut dovada cerută de lege privind calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ.
Susţine că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 întrucât, declaraţiile martorilor sunt contradictorii, prezentând date nereale.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta in continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
În cauză, din probele administrate, rezultă că familia reclamantei, din cauza persecuţiilor din motive etnice, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, din localitatea de domiciliu, Someseni, judeţul Cluj, la Turda, judeţul Cluj din motive de persecuţie etnică.
De altfel, instanţa de fond a reţinut că persecuţiile etnice au fost exercitate în contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord, ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940,astfel că, a adoptat în mod corect soluţia de admitere a acţiunii cu motivarea mai sus indicată.
Pentru motivele arătate, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menţinându-se sentinţa criticată, ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei nr. 264 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 349/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 352/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|